Clipe libere in doi

Din biblioteca micului montaniard

2012-01-14T14:15:00.000+01:00

Am luat o scurta pauza. Mie nu imi place frigul, nu am mai iesit la potecareala, bicicleta am pus-o de mult la pastrare, astept sa ninga si pe aici iar pana atunci m-am pus pe citit. Harti, descrieri de ture, planuri pentru vara... cunoasteti peisajul de langa soba.

Cu ceva timp in urma mi-am propus sa citesc cam o carte pe luna si cam intrasem in panica in 2011 am lasat-o cam moale. Pus pe treaba am recuperat masiv in decembrie si in prima jumatate a lui ianuarie iar iarna inca nu e nici pe departe trecuta.

In primele doua saptamani l-am descoperit pe Manuel Andrack. Omul lucreaza pentru o televiziune germana de stat iar in timpul liber e pasionat de drumetie. Are un site pe care isi prezinta cartile si un blog asemanator cu blogosfera montana romaneasca unde pune povesti din ture dar si critici la adresa administratorilor parcurilor nationale, unor turisti, samd.

Dintre cartile lui am ales sa le citesc pe cele din pozele de mai sus: "Das neue wander" (Noua drumetie) si "Gesammelte Wanderabenteuer" (Colectie de aventuri de drumetie). El a mai scris tot felul de alte chestii interesante printre altele o carte simpatica despre viata de suporter pentru care a vazut toate meciurile de fotbal a lui FC Köln timp de un an de zile sau o carte despre geocaching.

Revenind la drumetie cartile sunt bunicele, in afara unei colectii de rapoarte de tura ambele abunda de umor de buna calitate dar si de discutii filosofice despre fericire si mai ales despre cea ce ne face sa fim fericiti atunci cand suntem pe munte.

O gramada de lucruri noi am aflat si eu de la Andrack mai ales despre directiile pe care le ia drumetia in Germania si in vestul Europei in general. De pilda nu stiam ca sunt trasee de drumetie marcate prin Paris. Cum nu stiam ca e la mare cautare drumetia de noapte (!); ca in Germania 40 de milioane (!!) de oameni, jumatate din populatie, ies la drumetie sau ca exista organizatii care dau note traseelor marcate, un fel de "TÜV" pentru potecareala.

A urmat apoi "Die Wanderbibel" (Biblia drumetiei) un titlu promitator scrisa de doi pasionati de munte: Matthias Kehle si Mario Ludwig. Ambii au studiat la Heidelberg, primul fiind scriitor iar cel de-al doilea biolog. Cartea lor, desii titlul are pretentii mari, e destul de conservatoare si foarte reticenta la tot ce inseamna munte in ultimii ani.

De pilda nu mi-a placut critica dusa la extrem asupra pasionatilor de mtb. Pentru cei ce nu cunosc problema, e de precizat ca prin Germania, mai ales in cercurile conservatoare ale drumetilor se fac demersuri repetate sa fie interzis mersul pe bicicleta pe munte. Daca acesti purtatori de palarie si ciorapei pana sub genunchi nu sunt gloriosi in demersurile lor legislative se ocupa in multul lor timp liber de pensionar plictisit cu tot felul de clinciuri.

De exemplu nu de putine ori am auzit de blocarea unor poteci cu trunchiuri cazute de copaci pentru a ingreuna accesul biciclistilor. In unele regiuni de exemplu in landul in care stau eu, Baden-Württemberg, s-a introdus in legislatie interzicerea bicicletelor pe potecile mai inguste de doi metrii (!). Bineinteles ca nimeni nu respecta regula asta, ar fi cheiar culmea. As merge cu bicicleta doar pe autostazi forestiere sau in rezervatii de mtb, un fel de ghetouri.

In afara de chestia asta, cartea e super tare si are o gramada de informatii bune mai ales pentru zona Alpilor: care zone sunt foarte aglomerate, scumpe, regiunile mai pasnice sau mai ferite de masele de turisti, cabane, etc. Tot din cartea celor doi am aflat ca exista trasee marcate pentru nudisti (!) sau ca foarte la moda sunt traseele deschise pentru cei care vor sa faca drumetii descult. Ma rog, lumea marketingului turistic e de multe ori ciudata.

Urmatoarele doua carti le-am citit pe e-reader. Mi-a adus mosul anul asta un kindle si l-am probat rapid cu doua carti despre drumetie. In ciuda unor critici citite si parerilor mele usor preconcepute am fost impresionat de mica jucarie. Cititul e foarte odihnitor, chiar am observat ca se citeste mult mai repede decat pe hartie. Din pacate cartile sunt destul de scumpe, la acelasi pret ba chiar mai scumpe decat varianta tiparita chestie care o gasesc tare nesimtita si nu duce decat la explozia pirateriei.

Urmatoarea lectura a fost "Kleine Philosophie der Passion: Wandern" (Mica filosofie a pasiunii: drumetie) de Frank Gerbert. Omul e juranlist la "Focus" si are o rubrica de prin 2005 care se ocupa de drumetie. Scrie bine si pune mult suflet in articole sau in cartea pe care am citit-o si eu cu placere.

Si in cartea lui am gasit o gramada de informatii utile, mai ales legate de unele trasee de prin Alpi, de pilda rute de traversare a Alpilor ori despre pachete turistice care includ drumetii in China, Africa si te miri pe unde. Pline de umor sunt capitolele referitoare la relatiile de cuplu in cadrul pasiunii comune. drumetia; capitolul despre drumetie si sex (!) o analiza a forumurilor specializate in drumetie si a rubricilor matrimoniale sau o descriere a tipului german de drumet in comparatie cu ceilalti europeni. Carte buna, scrisa bine, usor de citit si tare amuzanta!

Ultima lectura a fost cartea lui Andreas Kieling: "Ein deutscher Wandersommer" (O vara germana de drumetie). Omul e un aventurier si un celebru realizator de reportaje despre animale. Cele mai cunoscute reportaje ale sale sunt cele despre raul Yukon, o calatorie de 3000km prin Canada; reportajele sale depre speciile pe cale de disparitie sau despre ursi, o parte filmate chiar in Romania.

Cartea lui prezinta o drumetie lunga facuta de el in trei luni dea lungul fostei granite dintre cele doua Germanii. Fosta granita, numita acum "centura verde" a fost vreme de decenii nelocuita si ferita de interventia omului, astfel ca e un paradis al florei si al faunei fiind in mare masura o lunga rezervatie naturala.

Contar asteptarilor mele nu e un juranal de calatorie ci mai mult o autobiografie, amestecata cu prezentarea locurilor, povesti din dictatura comunista din Germania de est, multa informatie despre flora dar mai ales despre fauna zonei. Sunt o gramada de informatii utile pentru pasionatii padurilor, omul e de meserie vanator si padurar, stie exact ce scrie si are informatii la zi despre toata fauna Europei. Cartea a fost realizata impreuna cu un reportaj cu mai multe episoade (trei cred) care a fost difuzat cu cateva luni in urma pe mai multe televiziuni germane.

In toate cartile astea nu am gasit decat vreo trei referiri la Carpatii nostrii. Referirile se fac mai ales in cea ce priveste fauna: lupi, ursi si sunt destul de vagi. Mai multe despre Carpati stie Andreas Kieling. El a fost prin Romania si a filmat ursi; povesteste cu elan despre ospitalitatea intanita in Carpati.

Cam asta ar fi ce am mai citit in ultimul timp pe tema drumetie. Daca cititi in germana toate cartile de mai sus le recomand cu placere. Le gasiti de cumparat pe amazon pe toate in jur de 10€/bucata si o parte din ele "la baieti" in retea daca aveti un e-reader sau puteti citi pe comp.

In afara de citit alerg de doua ori pe saptamana cu un program strict de pregatire pentru maraton. Daca iese totul bine poate voi reusii sa alerg un maraton in primavara. In rest toate bune, astept sa ninga poate da cel de sus si facem si noi ceva ture pe zapada iarna asta ca de ploaie ne-am saturat.

PS: daca stiti vreo carte buna lasati un "comment"!

Toamna tarzie in Odenwald

2011-11-28T11:38:00.000+01:00

Dupa vreo doua saptamani in care nu prea am avut timp de vreo iesire am profitat de vremea incredibila din toamna asta si am pornit la scurta drumetie prin apropiere. Traseul nostru clasic atat de drumetie cat si de bike, porneste din Dossenheim si urca spre unul din varfurile din apropiere.

Cand urci pe acelasi munte, relativ des peisajul nu te mai impresioneaza. Ce ramane insa adanc infipt pe retina sunt culorile ce se schimba la fiecare cateva saptamani. Poza de mai jos e facut la o intersectie de forestiere. De fiecare data ne oprim aici si ne minunam de culorile schimbatoare ale padurii asta face Odenwaldul sa nu fie plictisitor, chiar daca ca si altitudine sau peisaj nu exceleaza.

Unul din forestierele preferate

Prin padurile astea am tot fost in toate anotimpurile dar parca toamna si culorile ei sunt de neegalat. Azi e lume putina, intalnim niste bikeri hotarati. Noi am pus deja bicicletele in cui, localnicii se pare ca nu au problema anotimpurilor, se dau in orice conditii chiar si pe zapada e plina padurea de urmele rotilor de bicicleta.

Nu e inca asa de rece asa ca ne jucam un pic cu aparatul de fotografiat. Desi aveam ganduri mari pentru vara asta nu am ajuns sa invatam prea multe despre el sau sa ne mai dotam cu vreun obiectiv mai serios, dar nu au intrat zilele in sac, lasa ca...

De la podeaua nematurata

Tot la categoria "lasa ca..." am renuntat la o participare la maratonul din Frankfurt. Antrenamentele au fost relativ haotice si inainte de marea cursa am decis sa prelungesc putin timpul alocat antrenamentelor pentru ca ar fi fost nesanatos sa fortez.

Urmeaza un plan mai bine pus la punct cu doua antrenamente pe saptamana urmand ca marea incercare sa aiba loc in luna mai. Poate e mai bine asa, o motivatie in plus de a petrece o iarna activa ci nu una dominata de "couching".

Culori, poieni si liniste

Iarna nu prea... acum cand scriu postul asta s-a cam facut iarna. O ceata deasa si rece iti cam taie cheful de drumetie sau bicicleta, noroc cu alergatul ca mai iesim din scorbura.

Dar "lasa ca..." vine ea zapada. O asteptam cu nerabdare, am dibuit cateva trasee de drumetie prin zapezi in imprejurimi. Poate o sa ninga ca deocamdata nu sunt precipitatii de nici un fel de vreo doua luni. Incendii de padure in noiembrie! o lume nebuna.

Cazut la datorie

Incet, urzind planuri pentru saptamanile viitoare am ajuns in apropierea varfului Weißer Stein. De pe aici la valea din poza urmatoare, vine lumea si se da cu saniuta. Asta nu se intampla prea des ca pe aici ninge foarte rar, cam ca la Timisoara.

Desi e frig ca dracu' si umed nu ninge decat de vreo doua ori pe sezon si atunci totul trebuie comprimat in cateva zile. Toata padurea se umple de lume: ski de tura, drumetie, rachete, sanii, biciclete, tot ce vrei. Iarna in Odenwald se comprima intr-o saptamana.

Inapoi spre casa

Cam asta a fost plimbarea noastra prin covorul de frunze. Din pacate sezonul calduros s-a terminat, continuam antrenamentele de alergare si probabil ca iesrile noastre se vor mai rari in urmatoarele saptamani, sa vedem cum evolueaza vremea.

Sigur raman planificate niste ture de trekking pe zapada cu niste rachete mai serioase. Probabil ca de indata ce va da zapada in Schwarzwald. Acolo avem zapada garantata. Suntem cu ochii pe prognoze. Hmmmmm.... de abia asteptam!

Aaaa si inca o chestie semi-filosofica care iti poate pusca neuronul prin paduri si frunze: cand zilele devin foarte scurte poate sa creasca timpul alocat cititului, eventual direct proportional. Salutare si mult spor(t)!

Mai multe poze de la plimbarea noastra: click aici.

Herbstlauf Weinheim

2011-10-08T22:31:00.000+02:00

In urma cu vreo doua saptamani, in Weinheim, a avut loc un "Herbstlauf" adica un cros al toamnei cum s-ar spune. De cand am inceput sa mergem pe la concursuri am inceput sa fim un pic informati despre calendarul competitional din zona. Stiam de mult de cursa asta iar vremea superba nu ne-a facut decat sa ne motiveze mai mult. Se anunta pentru azi 25 de grade si un cer fara nori.

Scuba din lipsa timpului pentru antrenamente nu participa nici acum la concurs voi alerga din nou singur. Concursul de aici are trei probe: semimaraton, 10km si 5km. Concurentii au numere de culori diferite in functie de proba la care iau parte. Startul se da de pe stadionul local si se pleaca de odata indiferent de proba, pe acelasi stadion e si finishul.

Incalzire cu cola light :)

La ora 9 suntem pe stadion. Aici e simplu de ajuns sunt 10 minute de condus din Heidelberg, gasim stadionul repede, platesc 12€ taxa de participare si in cateva minute am si numar. mai e o ora pana la start am timp sa studiez un pic traseul. Cursa a fost organizata intr-o zona micuta drept urmare se vor alerga mai multe ture.

Pentru semimaraton sunt prevazute 3 ture in jurul unui lac, un pic prin oras si mult pe campurile de la marginea orasului. Nu sunt fan al mai multor ture mi se pare un pic plictisitor sa vezi acelasi lucru. Ok, au mai ramas vreo 30min pana la start incep sa ma incalzesc un pic, lumea se strange incet 5,4,3,2,1 start!

Se incepe cu o tura de stadion

Dupa start se da o tura de stadion iar apoi se porneste prin oras. Orasul pare mort, e duminica dimineata iar lumea ne priveste ca pe extraterestii. Ce-o fi cu nebunii astia de alearga asa de dimineata? Mai sunt si grupuri sporadice de spectatori dar destul de putini.

Traseul e foarte bine marcat iar la fiecare intersectie sunt voluntari care dirijeaza circulatia si multa politie. Punctele de revitalizare sunt puse bine camm la fiecare 5km. In general organizarea e foarte buna, as zice nemteasca.

Scuba - fotograful oficial

Prima tura e simpla, timpul trece insa repejor iar pe la 11 se lasa caldura. Traseul e in cea mai mare parte in camp deschis, nu e umbra mai deloc se pare ca a venit din nou vara. Caldura mare isi spune cuvantul. Nu trag prea tare, ca nu prea am aer :) si imi menajez genunchi, alerg cu un ochi pe ceas. Mi-am propus sa o medie de 6 min/km, nu e prea rapid dar e viteza care imi place cel mai mult. Pentru anul asta e ok, probabil ca la anul o sa incerc sa cobor sub doua ore la semimaraton.

Pe campurile de langa Weinheim

Pe final ma urmareste un tricou portocaliu. Sta in spatele meu si ma calca pe nervi, sunt sigur ca stie si el asta. Imi adun toate resursele si fac un mic sprint pe ultimii doi kilometri. Portocaliul ramane in spate. Mai vine tare si o bunicuta dar nu o las nici pe ea sa ma depaseasca. Dupa finish stau un pic de vorba cu tricoul portocaliu si cu bunicuta si ii felicit pentru cursa. Portocaliul e cu vreo 15 ani mai mare ca mine iar bunicuta cu vreo 30 (?), asta ma face sa ma gandesc ca mai am mult de antrenat.

Final de sezon?

La final sunt gata ca bateria. Timpul meu e 2:11:30 un micut record personal. Imi promit solemn ca la anul voi ajunge sub 2 ore. Pentru ca in urma cu cateva luni nu puteam alerga nici o jumatate de ora rezultatul asta ma face un pic mandru si sigur vor urma si alte concursuri. Din pacate sezonul e pe sfarsite.

Ar mai punctul culminant al sezonului, maratonul de la Frankfurt din 30 octombrie. Inca nu sunt convins ca sunt in stare sa termin un maraton dar poate totusi merita incercat. Mai vedem pana atunci, cum se zice: nu au intrat zilele in sac. O participare la un maraton pare inca departe dar nu imposibila.

Mai multe poze de la Herbstlauf Weinheim 2011: baga un click!

Salutare si mult spor(t)!

Clipe libere in Catalunia

2011-10-03T21:10:00.000+02:00

Dupa zilele de trekking din Pirineii Centrali ne rezervam o zi sa vedem imprejurimile. Vizitam localitatea Torla aflata la 1km de campingul unde am fost cazati. Fain pe aici. Arhitectura traditionala, totul e de piatra chiar si placile de pe acoperis. Ne-a ramas gandul la ofertele agentiilor de canioning, de kaiak sau rafting, sunt multe canioane in zona si deja facem planuri pentru un eventual concediu viitor.

Ultima noapte din Pirinei nu mai e asa blanda cu noi. Pe la 2 incepe o ploaie de vara in suroaie care nu se opreste pana in zori de zi. Nu am mai dormit demult in cort niciunul dintre noi iar zgomotul facut de ploaie pe prelata cortului ne ucide si ultima speranta de somn. Dimineata arata totul de parca nu a plouat niciodata. Doar prelata cortului o impachetam uda, la primul popas o sa o scoatem noi la uscat. Platim campingul si pornim pe drumuri de munte prin Aragon. Drumurile pe aici sunt frumoase ca peisaj si foarte libere. De fapt cam toata regiunea e cam libera. Vedem multe sate de munte aproape total parasite, tineretul a plecat de mult spre orase.

Detalii de prin zona

Raurile sunt involburate si negre, ploua rar pe aici iar atunci cand ploua apa are nevoie de vreo cateva zile sa se limpezeasca. Dupa vreo ora de condus iesim din zona montana a Aragonului si intram in patria fructelor si legumelor: cat vezi cu ochii sere si plantatii de caisi, peri, meri... Totiul e industrializat, cu toate astea, localitatile sunt cam prafuite si triste, satele de munte au totusi farmecul lor.

Trecem si de Barcelona si intr-un final suntem pe Costa Brava. Facem o pauza sa uscam prelata cortului iar jumatate de ora suntem la hotelul nostru din Tossa de Mar. Aici am mai fost de vreo cateva ori in ultimii ani si nu prea mai sunt secrete. Gasim cu putin noroc o parcare gratuita, alfel fara 10-15€/zi nu scapi, in cateva minute suntem cazati. Am ales de data asta un hotel in orasul vechi, rezervat cu mult timp pe booking.com am iesit tare bine.

Pentru mare, soare, snorkeling am rezervat 7 zile. Locul preferat de stat la soare, baie si toate cele a ramas plaja noastra preferata: Cala Giverola. Asta e la 10 minute de condus din Tossa spre nord. E super, are tot ce iti doresti, un pic de nisip, stancarie, un mic restaurant, toalete si celebrul steag albastru oferit de UE. Aici am petrecut cea mai mare parte a zilei pana seara.

Mediterana cea insorita

Serile le-am lalit prin Tossa pe terase cu vin catalan si potoale traditionale, pe cat posibil. In afara de Tossa si plaja am mai vizitat doua sate superbe din regiune. Primul a fost Pals. Aici am mai fost, arhitectura superba cu un aer medieval desavarsit, un pic prea turistic poate.

Prin Pals

Cand am ajuns la Pals, tocmai era un targ de vechituri in plina actiune, ce fain a fost! Ne-a placut pe aici, am fi cumparat tot ce era pe tarabe dar ne-am abtinut. De aici am mai explorat cateva localitati de pe coasta unde inca nu am ajuns cu alte dati: Begur, Tamariu plus cateva plaje mai ascunse. Arata bine si pe aici totusi am revenit la plaja nostra preferata.

Intr-o alta zi ne-am intalnmit cu Adri (salutari!!!). Am fost impreuna la Peratallada, un sat cu o arhitectura medievala super pe care fara informatiile ei de insider nu l-am fi vazut probabil niciodata. Fain pe aici, am stat la povesti si ne-am plimbat pe stradutele inguste... promitem ca revenim candva!

Am inteles ca localitatea principala se cheama Forallac. In jurul ei graviteaza mai multe satuce medievale, fiecare avand o arhitectura deosebita. Poate candva in viitor o sa le vedem pe toate: Forallac, Fonteta, Peratallada, Vulpellac, Canapost, Sant Climent y Santa Susanna de Peralata, Fitor. Pentru cine vrea mai multe detalii am scanat doua brosuri aduse acasa ca sa fiu sigur ca nu se pierd: prima si a doua (format pdf).

Biserica din Peratallada

Asa pe nesimtite au trecut cele 7 zile de mare. Ne-am impachetat din nou si am pornit sa traversam din nou Franta. Inca o data ne-au rupt francezi cu taxele de autostrada dar macar de data asta ne-am simtit super bine ba chiar am jucat cateva partide de "boules" prin parcari. Asta e un joc pe care l-am importat de data asta. Cu pauze lungi si dese, spre seara eram deja in Heidelberg.

Alte poze de prin Catalunia: vezi aici.

Concluziile noastre dupa concediu:

Pirineii sunt bestiali! Fara nici o retinere. E cald si bine, ploua rar iar ca obiective este totul pentru toti: canioane, varfuri de peste 3000m, ghetari, potecareala, rafting, caiac... de toate.
Satele traditionale de prin Spania iti raman adanc pe retina si merita vizitate, daca se poate cu un localnic, altfel mai pierzi una-alta.
Comparativ cu alte tari din vest preturile sunt omenesti. Noi sigur mai mergem!

Pfälzerwald Marathon (semi)

2011-10-02T00:01:00.000+02:00

Pe 11 septembrie (sic!) a avut loc la Pirmasens o noua editiei a maratonului local numit Pfälzerwald Marathon. Competitia cuprinde proba de maraton, semimaraton, o proba de maraton-stafeta (4 persoane, foarte populara), un cros al firmelor, nord-walking si o cursa de copii. Toate acestea au loc de vineri pana duminica si sunt acompaniate de o gramada de alte evenimente culturale.

La start cu noaptea-n cap

Eu am participat la proba de semimaraton fiind cel de-al doilea concurs la care merg anul asta, prima aventura a fost in iulie la Kerwelauf Wilhelmsfeld, tot un semimaraton. Concursul are loc in imediata apropiere a orasului, startul se da in fata primariei, urmeaza portiuni de asflat, drum forestier, poteci cam tot ce iti doreste inima. Majoritatea traseului e pe un munte bine impadurit cu multe suisuri si coborasuri totalizand vreo 300m de diferenta de nivel.

Am plecat din Heidelberg in usoara intaziere. Pe net pe site-ul lor scria ca preluarea numarului se face pana la ora 9 startul urmand sa se dea la 11. Saraca masina ia un cox brutal pe autostrada goala de duminica. Normal ca nu gasim din prima biroul de inscriere, ne mai invartim un pic in cerc dar reusim: la 8:50 imi preiau numarul.

La incalzire in fata primariei

Desi pot sa bag mana in foc ca nu am facut comanda primesc si un tricou al competitiei de care ma bucur caci chiar arata bine. La astea se mai adauga un morman de flyere cu diverse suplimente, medicamente, lotiuni ... Ma rog, publicitate. Peste tot standuri cu reclame la diverse produse, lume multa, usoara nebunie. Totul e nemteste organizat si merge repede. Sunt toalete, dusuri, mancare, bautura, tot ce vrei.

De data asta m-am hotarat sa folosesc niste leocoplast pentru punctele sensibile de la picioare. La ultimul concurs am facut niste besici de toata frumusetea. Sper ca de data asta sa fie mai ok, mai ales ca alerg in papucii cei noi.

Intreb cum ajung la locul de start, ma schimb repede in masina si pornesc cu Scuba intracolo. E ora 10 mai e vreme pana la start. Ma uit la ceilalti concurenti, cam toata lumea da startul la semimaraton, in total vreo 300 de oameni. Cei de la semimaraton au numere galbene iar greii de la maraton au numere rosii. La proba de maraton sunt destui de putin concurenti, dar toti arata foarte antrenati.

go, go, go...

10:30 se da startul de la maraton, noi cei cu semi urmand sa plecam o jumatate de ora mai tarziu. Incep sa ma incalzesc, chiar aveam nevoie de asta, afara e destul de racoare, vara s-a cam dus. Timpul trece repede crainicul mai face ceva anunturi si deodata e 11 fara 5. Ne aliniem la start si 5, 4, 3, 2, 1, start!

Se pleaca repede. Nu reusesc sa ma controlez, ma ia valul si accelerez un pic inca de la inceput. Primii kilometrii sunt pe asfalt, portiuni drepre si o usoara coborare. Dupa vreo 4 kilometrii se intra in padure pe o poteca stramta si in urcare prelunga. Da! asta imi place, urc fara probleme si depasesc o gramada de concurenti, la astia nu prea le plac urcarile, multi merg agale. Sunt sigur ca mi se va termina benzina repede, am avut o saptamana grea (!), in care am cam sarbatorit terminarea facultatii asa vreo 3 nopti...

Pe la kilometrul 13 sunt cam terminat. Incetinesc ritmul. Sunt niste coborari abrupte pe poteci cu mult nisip si niste gresii ude. Nu am chef sa risc nimic. La Wilhelmsfeld pe coborari am cam exagerat cu viteza si mi-am cam busit genunchii. De data asta o las moale si nu simt nici un fel de problema. Ba chiar si leocoplastul face minuni, sau or fi noii papuci? nu ma jeneaza mai nimic, un picut de tot parca la piciorul stang dar nu e nici o problema serioasa.

Gandurile imi zboara prin cap, incerc sa fac o strategie. Ma hotarasc ca pe ultimii 3 kilometrii sa trag mai tare. Imi aleg chiar si vreo 4 concurenti pe care ar trebui sa ii depasesc. Intre iei o bunicuta de peste 60 de ani care merge mult mai bine ca mine. Pe la kilometrul 19 incep sa trag, de fapt doar incerc. Sunt terminat, dar si ceilalti sunt cam la fel si depasec doar vreo 2. Se pare ca bunicuta a ales aceiasi strategie, nu o mai vad.

Dragut oras, l-am fazut "pe fuga"

Acum pe ultimul kilometru vine cineva tare din urma, un alergator si o bicicleta. Hmmm prea repede vine asta! ma uit mai atent pe bicicleta sta scris: "first marathon men" ok! am inteles ii fac loc cu respect. Imediat se intra pe ultima suta de metrii, un coridor si hala de sport plina cu oamenii. Urale, un crainic imi zice numele, eu sunt fericit ca am ajuns la final. o fata imi agata o medalie de gat. Gata, beau cateva pahare de isostar si imi revin repede. Ce diferenta! omul ala a terminat o data cu mine doar ca a alergat dublu...

Cam asta a fost tot. Mai casc ochii si ii aplaud pe cei de la maraton care tocmai incep sa curga in finish. Mancam ceva si pornim din nou printr-o ploaie deasa pe autostrada de data asta spre casa. Fericire mare ca ploaia a asteptat exact cat a fost nevoie.

Salutare si mult spor(t)!

Pirinei - partea 2 - Valle del Rio Ara

2011-09-14T16:31:00.000+02:00

Dupa prima tura pe valea Ordesa ne-am hotarat sa iesim putin din parcul national intr-o zona un pic mai libera. Am ales tura cu numarul 10 din ghidul celor de la Rother (Pyrenäen 1): Vale del Rio Ara. In descriere se spune ca e o zona salbatica, o vale deosebit de frumoasa, un traseu de minim 7 ore dus-intors.

Ne trezim de dimineata, sarim in masina si pornim spre localitatea San Nicolas de Bujaruelo. Drumul pana acolo e 30min de condus pe o pista neasfaltata dar simpatica traversand un sector de chei impresionante. Localitate in sine nu e de fapt un sat asa cum ne-am imaginat noi ci de fapt sunt cateva cladiri, o fosta ferma, transformata in camping si un refugiu. (de fapt o cabana cu restaurant si toate cele).

Podul de la San Nicolas de Bujaruelo

Aici e liniste si pace, e cam ora 8:30 dimineta racoare cu un cer fara scama de nor. Deja ma vedeam copt la soare pe niste stanci pe la orele pranzului. Chiar inaintea podului pe o pajiste se poate parca, de aici masinile sunt interzise. Nu vedem alti drumeti, probabil se doarme inca, reperam marcajul GR (rosu-alb), terecem peste un pod medieval celebru si pornim pe firul vaii in amonte.

Valle del Rio Ara

Marcajul nu e stralucit, e destul de rar si din loc in loc ajutat de momai. Dupa ce am fost si prin Alpi inclin sa cred ca doar in Carpati sunt atat de dese marcajele. Dar poate e doar impresia mea. Totusi in punctele esentiale de pe traseu sunt indicatoare foarte precise. oricum e aproape imposibil sa pierzi poteca.

Pe vale, nu prea am vazut oameni,in afara de vreo 4 turisti, multe vaci si oi, fara ciobani si caini. Se pare ca e altfel mersul lucrurilor pe aici. Chiar nu am vazut sau auzit nici un caine, eu venit din Romania si vazand oile ma asteptam la o haita de ciobanesti. Nu sunt. Am vazut multe marmote, exagerat de multe. Peste tot se aude fluieratul ala specific, doar ca astea sunt un pic mai sperioase nu ca suratele lor aproape nesimtite din Alpi, care mai ca iti fura biscuitele din rucsac

Pozarul in actiune

Poteca urca domol pe versantul stang al vaii vreme de vreo 4 ore. In total pana sus in circul glaciar s-au strans vreo 1200 de metri de urcus. Gps-ul e doar un moft pe aici, nu m-am uitat nici o clipa la harta, doar la cifre din cand in cand. Treptat castigam altitudine si admiram relieful si vegetatia oarecum exotica. De pe ambii versanti coboara uneori in cascade impresionante afluenti care formaza si ei lungi vai glaciare. O parte a lor sunt descrise si in ghidul nostru ca trasee separate de 5-6 ore.

Spre partea superioara a vaii, Refugio de Labaza

In drumul nostru pe vale trecem pe langa doua refugii. Primul se numeste Ordiso si e inchis, fiind folosit doar in lunile de iarna iar cel de-al doilea Refugio de Labaza l-am gasit deschis si relativ curat. Se pare ca e folosit si in lunile de vara dupa cum arata prin el. Aici am intalnit si singurii drumeti de pe traseu care faceau o pauza in umbra cabanei.

Geograful concentrat in descriere

In circul glaciar ajungem pe la ora pranzului. Sunt peste 30 de grade, aici e un pic de vant nu prea se simte soarele dar vedem ca ne cam ardem pe maini si pe fata. Traseul nostru il oprim la o intersectie de trei paraie care se varsa toate in cascade in Rio Ara, locul se numeste Barranco de Batanes. De aici poteca o ia spre vest spre un pas si valea urmatoare: Vale de Tena. Noi decidem ca ajunge pentru azi, facem o pauza lunga, mancam ce gasim prin rucsaci si pornim agale inapoi.

----- Alte chestii din tura asta -----

Ceva mai multe poze din Vale del Rio Ara: vezi aici.
Pentru track-ul turei: click aici.
Literatura: Roger Büdeler, Pyrenäen 1 - Rother Wanderführer (tura numarul 10).

----- Alte ture prin Spania -----

Pirinei - partea 1 - Valle de Ordesa.
Sierra de Tramontana - trekking prin muntii de pe Mallorca.
Ture scurte in nord-estul insulei Mallorca.

Pirinei - partea 1 - Valle de Ordesa

2011-09-13T13:39:00.000+02:00

Sfarsit de august. Am plecat in concediu avand in cap doua chestii: Pirineii si Mediterana. Prima partea a vacantei ne indreptam spre Pirineii Centrali ulterior urmand sa ne mutam pe coasta catalana a Mediteranei.

Ca baza de explorare alegem localitatea Torla. De aici pornesc o gramada de trasee de potecareala iar satul e tare cochet. Drumul pana acolo il facem cu masina, din Heidelberg sunt 1400km pe care ii rezolvam intr-o noapte. Pe la ora pranzului trecem peste Pirinei prin tunelul Aragnouet-Bielsa la 1800m altitudine si deja ne scaldam ochii in golul alpin. Dupa 3km de tunel stramt ca dracu si in reparatii suntem in Spania. De aici a urmat partea cea mai aventuroasa a drumului pe un drumeag asfaltat dar extrem de ingust vreme de vreo doua ore dar cu peisaje de vis. Ulterior dupa un studiu al hartii ne-am dat seama ce exista si un drum normal insa nu am regretat ba chiar i-am multumit gps-ului.

Intrarea in Cañon de Añisclo vazuta de pe drumeag

Am ajuns cam terminati in Torla insa campingul l-am gasit foarte repede. Ne-am cazat la Camping Ordesa aflat foarte aproape de intrarea in parcul national Ordesa y Monte Perdido si la mai putin de 1km de Torla. Campingul e super tare, lume buna majoritatea montaniarzi si alergatori, conditiile sunt super are chiar si piscina la 18€/zi/masina/2persoane/1cort. Il recomandam cu caldura.

A doua zi ne trezim devreme. Vremea e bunicica, putin innorat dar foarte cald. Ne informam un pic despre tura in parcul national si aflam ca in Valea Ordesa,la baza traseului, se ajunge cu un bus care circula de vreo 3 ori pe ora (9€/dus-intors), accesul cu masina in parc e interzis. Exista si varianta de mers pe jos dar asta ar prelungi tura cu vreo 4 ore si e cam mult. Ne decidem pentru bus.

hmmmm....

Calatoria cu busul dureaza vreo 25 de minute si se opreste in parcarea numita Pradera de Ordesa. De aici incepe parcul national si poteca prin canion. Despre Valle de Ordesa ar fi o multime de spus, e una din atractiile principale ale Pirineilor. Peisaje frumoase, cascade si o fauna si vegetatie deosebita. Valea se poate parcurge pe firul apei sau pe versantul stang, noi am ales varianta mai simpla pe firul apei si datorita cascadelor.

No problem...

Am intalnit multi drumeti mai ales la inceputul traseului, multa lume vine aici cu autobuzul, se invarte vreo ora pe aici si pleaca. O parte merg pana in partea superioara a vaii acolo unde se inchide un circ glaciar numit Puente de Soaso; iar cei mai viteji urca pana la Refugio de Goriz (2195m) unde se doarme iar de aici pe Monte Perdido (3355m). Noi nu avem in plan varfuri asa ca alegem calea de mijloc mergem dus intors pana la refugiu. In total vreo 8 ore de drumetie.

Scuba prin Pirinei

Poteca e lejera pe cea mai mare parte a turei. Incepe cu un drum forestier destul de larg iar apoi se face din ce in ce mai subtire pana in capatul vaii in circul glaciar. Peste tot am vazut semne cum ca e interzisa parasirea potecii dar nu prea e respectata regula. Am vazut chiar si o gramada de alergatori ce fugeau pe tot felul de trailuri in afara potecii marcate. Peisajul e impresionant aduce un pic cu Gran Canyon si imaginile din westernurile copilariei. Sunt si o multime de cascade simpatice, cele mai faine ar fi pe finalul vaii (Cascadele Arripas) si mai ales ultima cascada la Puente de Soaso.

Cascada de Arripas

Aici se opresc majoritatea drumetilor. Ar mai fi o urcare abrupta spre Refugio Goriz pe care nu o fac prea multi. noi am ales sa mergem pana acolo pentru a vedea "tabara de baza" a celor ce urca pe Varful Perdido. de la ultima cascada sunt doua variante de urcat: o prima varianta mai scurta si mai abrupta traverseaza o bucata expusa cam cum sunt lanturile noastre din Crai iar o a doua varianta e o poteca mai lina dar mai lunga. Dupa vreo doua ore de urcus sustinut am ajuns la refugiu.

Valle de Ordesa in partea superioara

Refugio Goriz era in plin proces de constructie o echipa de muncitori munceau de zor la constructiai unei aripi noi a cabanei. Cabana in sine arata bine si e utilata cu de toate. In imediata ei apropiere se poate campa. Erau cam 20 de corturi cu lume ce avea in plan probabil ascensiunea pe Perdido. Noi am zabovit cam o ora pe aici cat sa ne mai tragem sufletul si am pornit pe acelasi drum inapoi.

Refugio Goriz

La intoarcere am stat indelung pe la cascade, am facut poze in tihna iar dupa vreo 4 ore am ajuns inapoi la intrarea in parcul national. De aici e simplu: autobuz, piscina din camping, niste bere, un somn bun si o noua zi de drumetie. A doua zi avem in plan valea superioara a Raului Ara.

Revenim!

----- Supliment -----

Mai multe poze din Ordesa: vezi aici.
Un track din tura asta: click aici.
Literatura: Roger Büdeler, Pyrenäen 1 - Rother Wanderführer (tura 15).
O alta tura prin zona, continuarea: Valle del Rio Ara.

MTB von HP nach HD

2011-08-21T18:41:00.059+02:00

In ultimele doua saptamani s-a mai iesit la doua ture de bike. Pentru ca Scuba e in febra lucrarii de licenta m-am reorientat spre alti biciclisti de pe aici. Si cum prin Germania e destul de greu sa socializezi (indiferent de ce spun criticii) e destul de greu sa dai de lume cu aceleasi apasari ca ale tale.

Ca norocul ca a inceput Lexus sa se dea cu bicicleta. Planuiam noi de anul trecut sa facem ceva ture, dar abia in august anul asta am reusit sa iesim. Luna asta am reusit sa facem doua ture care au iesit super. Prima dintre ele a fost una scurta in apropiere de Heidelberg, dar cu o coborare foarte faina, poate cel mai fain "single trail" din zona. Lexus merge super bine ba chiar pe urcari ma baga in buzunar, asa ca ne-am gasit sa scoatem untul din noi.

A doua tura, cea mai recenta facuta impreuna, a fost chiar grea, cu suisuri si coborasuri repetate care ne-a cam scos sufletul totalizand in total vreo 1500m de catarare. La sfarsitul zilei am fost cam fleasca, m-am simtit ca dupa o etapa de TransAlp. Cam asta ar fi povestea:

------------------------------

Traseu: Heppenheim - Jühohe - Weinheim - Eichelberg - Altenbach - Wilhelmsfeld - Weißen Stein - Heidelberg

Un track: aici

Mai niste poze: aici

Tehnice: aproape 50km, catarare aprox. 1500m, vreme de 6 ore cu pauze.

------------------------------

La 9.21 avem tren spre Heppenheim, ajungem punctuali in gara luam bilete si ne punem in vagonul de biciclete. Lume multa desi azi e marti, e august, luna magica in Germania. Multi biciclisti au iesit la excursie, azi e o vreme super, vreo 25 de grade cu mult soare.

Nu!!! sa nu credeti ca sar de aici... he he -:)

Din gara din Heppenheim, trecem rapid prin localitate si incepem sa urcam barbateste panape la 450m altitudine. Aici e un fel de platou cu mici diferente de nivel pana pe varful numit Jühohe. De pe varful asta pana in Weinheim s-au construit tot felul de trasee de downhill, acolo am facut si poza de mai sus. Unele saritori sunt chiar exagerate... pe bune!

Mere, pere... vine toamna.

Din Weinheim urcam din nou in nestire macinand pe foia mica un forestier bine intretinut. Din cand in cand mai oprim la cate o tufa de mure, la niste afine iar din cand in cand mai avem cate o coborare frumoasa. Ce scurte par coborarile astea!

Un verde izbitor, prea multa ploaie pe aici.

Treaba nasoala la tura asta e relieful. Pleci de la 100m altitudine, urci pana pe la 500m apoi cobori pana in curul pamantului iarasi pe la 100m altitudine. Si asta toata tura, daca faci asta constant e ok in cazul meu o data pe luna e criminal. Bineinteles ca suntem amandoi incapatanati sa stam cat mai mult in sa asa ca simt cum mi se aprind muschii.

Cand nu mai merge ma declar invins si imping incet bicicleta la deal. Pe aici se zice, facand misto cel care nu mai poate sa stea in sa: "Wer sein Fahrrad liebt, der schiebt!", adica "Cine isi iubeste bicicleta, impinge"... sa va §%&!

Mirosuri si gusturi uitate, totul e "bio".

Aproape de varful Weißen Stein luam o pauza mai lunga langa o fantana. Vreme de mai bine de o ora am pedalat fara un strop de apa si asta ne-a cam terminat. Mai roadem o napolitana, mai stam un pic la umbra si urcam si ultimul obstacol inainte de Heidelberg. De aici nu mai e cine stie ce filozofie, coboram in mare viteza pana in oras.

Echipa de biciclisti, mica dar bine organizata.

La final s-au strans vreo 6 ore de biciclit. Eu unul am fost terminat, iar Lexus m-a asigurat printr-un sms ca si el e gata ca bateria. M-a ajutat o baie fierbinte, niste cola-light rece si un somn bun. A doua zi aveam programati vreo 12km de alergat de care bineinteles s-a ales praful, am reusit doar vreo 7 cu indulgenta. Lasa ca recuperez eu...

Intre timp am plecat cu Scuba hai-hui prin Pirinei si la o baie in Mediterana de unde sper sa vin cu chestii faine. Salutari si mult spor(t)!

Le Grau du Roi

2011-08-18T17:29:00.004+02:00

Numele asta nu spune prea multe. Eu am auzit de el pentru ca apare in localitatea in care locuiesc pe toate gardurile. E localitatea infratita din Franta aflasem ca e undeva la Mediterana. La munca ne hotaram o trupa de patru feciori sa facem o iesire la mare. In Germania am avut parte de un iulie al naibii de racoros de care ne-am saturat.

Cercetam un pic pe net si cautam o plaja incapatoare. Daca ati fost in august la mare pe la Mediterana, Adriatica si chiar si pe la noi e cam aglomerat. Tot poporul european are liber si vrea sa se prajeasca un pic. La fel si noi. Gasim chiar plaja de la Le Grau du Roi pe Google Earth ca fiind o imesitate, din satelit arata ca o bucata de Sahara, chiar de asta avem nevoie.

Dunele franceze si sticla de suc.

Plecam sambata noaptea pe la ora 1 din Heidelberg. Patru oameni: un romanas, doi georgieni si un arameu (cred ca asa se spune), limba de comunicare - germana. Avem 900 de kilometrii de mestecat, mai bine de jumatate de drum e printr-o noapte neagra, o autostrada pustie si a dracului de scumpa. Daca nu stiati, o traversare a Frantei pe autostrada costa aprox. 50 de eurones!

De dimineata cu cearcanele pana la gat suntem in fata campingului de langa plaja (Camping de l' Espiguette). Suntem cam terminati iar aici la receptie e o coada interminabila. Avem chiar emotii ca nu mai sunt locuri dar dupa o ora de stat la rand intram.

Plaja - vedere spre vest, Pirineii in zare.

Campingul e super! E o imensitate daca aveti drum pe aici il recomand cu placere. Curat, umbra multa, parcela primita e ingradita de un fel de gard viu si arbori astfel ca ai o senzatie de intimitate. Grupurile sanitare (denumirea stiimtifica pentru toalete si dusuri) sunt curate cu exceptia orelor de varf, pe care le poti fenta un pic. Preturi rezonabile avand in vedere ca e august: 50 euro/zi pentru o masina, patru persoane cu doua corturi.

Formele astea m-au fascinat...

Au urmat doua zile de plaja. Si ce plaja... se vede si din poze. O chestie gigantica, in prima seara am avut chef de un pic de trekking si am mers pe malul marii printre dune cam vreo 90 de minute spre est si nu am vazut nici un semn ca imensitatea asta se termina. Pustiu, doar in apropierea campingului e ceva lume dar si aici e destul de aerisit. In departare spre vest se vad terminatiile Pirineilor si diverse localitati de pe coasta franceza.

In afara de camping si plaja nu am vazut nimic, nu am avut chef de aplicatii culturale, arhitectura, istoria artei si alte chestii din astea de omorat neuronii. Am avut o alta reteta nult mai eficace: vin si soare cat cuprinde.

...iar baietii astia nu sunt in toate mintile. 100%.

Am stat la soara pana ne-am ars si apoi inegrit complet, am inotat in nestire iar seara am stat la povesti sub un cer plin de stele cu niste sticle de vin de-al locului. Povesti, rasete, lume buna totul a trecut pe nesimtite.

Miercuri pe la pranz ne-am impachetat rapid si am pornit din nou la drum. Din nou cei 900 de kilometrii de autostrada franceza. De data asta mai aglomerat, dar si asa pe la 9 seara suntem din nou in Heidelberg.

No problem.

Cam asta a fost in mare. Oboseala cronica in zilele ca au urmat, dar s-a meritat pe deplin. Pentru cine vrea sa vada "poze cu oameni" de la mare: uite aici.

Intre timp s-a facut din nou vara si pe aici in Germania si am mai tras niste ture de bike. O sa incerc sa le povestesc si pe alea cat mai repede pana nu imi iau iarasi talpasita. In cateva zile se pleaca pentru cateva clipe libere in doi in Pirineii spanioli si la un pic de Mediterana. Yuhhhhuuuuuuu!

Schönau (D) - Wissembourg (F)

2011-07-19T12:24:00.000+02:00

De vreo trei weekenduri ploua in nestire. Evident doar sambata si duminica atat cat sa ne enerveze, nu am mai reusit sa iesim niciunde de ceva vreme. Intro duminica sub amenintarea ploii ne luam inima in dinti si pornim spre Pfälzerwald intr-o regiune mai neumblata chiar la granita cu Franta.

------------------------------
Traseu: Schönau - Bruderfels - granita franceza - Ruine Wasigenstein - Ruine Blumenstein - Schönau
Un track: aici
Mai niste poze: aici
Tehnice: 15km, catarare 606m, vreo 5 ore cu pauze
------------------------------

Plecare pe la 9 din Heidelberg in formula clasica cu Vika si Marina. Am condus pe autostrada vreo ora, apoi mai vreo jumate de ora pe niste serpentine si intr-un final am ajuns la Scönau. Aici am pus masina intr-o parcare gratis undeva in centru in apropierea bisericii. Am reperat marcajul si am pornit rapit prin padure.

Traseul de azi e unul tipic pentru Pfälzerwald, inaintam printr-o padure deasa de pini, din cand in cand se mai deschid zarile si admiram o padure fara sfarsit. Poteca se mai opreste la cate o stanca masiva din gresie sau la cate o ruina medievala. Cam asa sunt toate traseele de pe aici, muntii puncteaza la capitolul atitudine dar au un farmec aparte.

Padure fara sfarsit

Desi e duminica nu prea am vazut lume pe aici decat niste mountainbikeri rataciti si vreo doi drumeti. Se pare ca regiunea asta din Pfalz e destul de izolata. Doar la una din ruine am intalnit un grup de francezi. Unul din ei ne-a facut si noua o poza de grup.

Pe una din poteci am ajuns la un luminis plin cu zmeura si fragute delicioase. Am poposit vreme indelungata pe aici si ma mai fi stat un pic dar am vazut pe pantaloni o gramada de capuse. Nu sunt o placere mai ales in cantitatile astea, am numarat vreo 10 doar pe mine... ufff!!! am plecat de aici!

Poza de grup

Ajungem si la ruine. Aici pierdem ore intregi, comparativ cu Germania in Franta monumentele astea nu sunt la fel de restrictive, te poti baga peste tot, te poti sui in toate turnurile, foarte putine locuri sunt interzise vizitatorilor. Evident ne folosim de dreptul asta si cercetam in tihna arhitectura medievala.

Pornim mai departe prin padure si ne atrage atentia un monumet asezat cu grija pe un mic varf. E amintire pentru vanatorii de munte francezi. Ceva mai departe tot pe un promotoriu dam de crucea prieteniei, tot un monument, ridicat dupa razboi.

Urcam sus in turn

Dupa toate monumetele si ruinele astea, mai trecem inca o data granita si ajungem din nou in Germania. Diferenta dintre tari e vizibila si prin padure. Se pare ca francezi au taiat mai cu spor, copacii lor sunt mult mai tineri in vreme ce pe partea neamteasca oamenii au fost mai economi, arborii sunt mult mai batrani.

Pinul cel chinuit

Ne e cam foame. Ok! mai trecem o data granita de data asta motorizati si intram in Alsacia. Foarte fain pe aici, peisaje de vis iar drumul e incredibil de liber. Ne oprim in Wissembourg, o localitate mica si cocheta chiar pe granita. Aici avem noi un restaurant cu terasa preferat unde se face o tarte flambée celebra.

Reclama la mierea alsaciana

In localitate avem parte de o surpriza: in weekendul asta e un mare festival local, cu muzica, piata cu produse locale, multa bere, vin, mancare... Ce noroc pe noi! Facem si noi ceva cumparaturi, de exemplu miere sau niste branzeturi, mai cascam indelung gura la minunatiile de pe aici si ascultam un pic de muzica.

Patiseria Rebert

Tot in Wissembourg stim din anii trecuti o cofetarie celebra prin toata regiunea: Rebert. Aici se fac fel de prajiturele si niste eclere vestite in toata regiunea. De data asta norocul nostru are o limita, e inchis. Mda poate data viitoare. Se insereaza incet si incepe sa picure, o ora mai tarziu suntem in Heidelberg. O duminica reusita!

Wilhelmsfeld Halbmarathon

2011-07-05T14:01:00.002+02:00

Duminica trecuta am participat la primul meu concurs de alergat. E vorba de Kerwelauf Wilhelmsfeld un concurs pe muntii din preajma, o combinatie de asfalt si forestiere. Concursul e organizat de un club local de atletism si este deja la a 11-a editie.

------------------------------
Un track: aici
Mai niste poze: aici
Tehnice: 21,0975 km, catarare 500m, asfalt si drum forestier
------------------------------

De ceva vreme am inceput sa alerg. M-a prins valul asta cu alergatul si mi-am propus si eu sa incep sa alerg mai mult decat doua ture de stadion si apoi sa imi dau duhul. Am inceput mai timid anul trecut la stadion si pe langa casa iar de anul asta alerg regulat cam de doua ori pe saptamana.

Planul e sa iau parte pe 20 noiembrie la Maratonul din Valencia. Pana atunci o sa mai merg la cateva concursuri de prin regiune, primul dintre ele a fost duminica trecuta. Scuba fiind ocupata cu licenta am alergat singur iar pe moment si-a asumat rolul de fotograf al familiei si de suporter infocat.

Numarul norocos

Pana acum nu am alergat o distanta asa mare. Cel mai lung antrenament a fost de vreo 16km pe teren plat si asfalt. Alergarile facute pe poteci sau forestiere au fost pana acum destul de scurte. Am studiat eu inainte profilul cursei dar nu prea m-am prins ce si cum, cei 500m diferenta de nivel aveau sa fie o mare surpriza.

A sosit si ziua cea mare. Duminica 3 iulie ne-am imbarcat si am pornit spre punctul de start, langa sala de sport din localitatea Wilhelmsfeld. Am fost acolo in vreo jumatate de ceas, inca de la inceput ne-au impresionat oamenii cu organizarea: trafic deviat, voluntari la fiecare intersectie care iti aratau unde e parcarea, parcare mare incapatoare, inscrierea si primirea numarului au durat 2 minute. Pana acum super! mai trebuie doar alergat.

La start inghesuiala mare

Au fost in acelasi timp 3 concursuri: o proba de nord-walking, o cursa de 10km si semimaratonul unde am participat si eu. La cursa de nord-walking au fost relativ putini participanti si in marea majoritate oamani mai in varsta, sportul asta e la mare cautare pe aici la peste 50 de ani. La cursa de 10km au fost 104 alergatori, cel mai bun timp a fost 36min, 51s.

Semimaratonul a adunat la start cei mai multi alergatori 166 de bucati, cel mai bun timp a fost de 1h, 14min, 21s. Startul s-a dat la 9:15 si am pornit si eu in prima cursa de semimaraton din istoria familiei. Nu am avut nici un fel de idee cam cat timp o sa fac, obiectivul a fost sa termin cursa si daca se poate sa nu fiu ultimul clasat.

Incredibil... am ajuns!

Cursa in sine a fost interesanta, cu doua urcari grele una la inceput pe primii kilometri si o a doua urcare catre final pe care o simt si acum in genunchi. Combinatia de asfalt si forestier a fost si ea o provocare, nu stiu sa zic unde mi-a placut mai mult, dar parca pe asfalt a fost mai simplu.

Profilul semimaratonului

Au fost organizate trei puncte de revitalizare, doua in punctele cele mai inalte iar al treilea la jumatatea distantei dintre ele. Marcajul a fost exemplar, a fost marcat fiecare kilometru, inclusiv distanta ramasa pana la punctele de revitalizare. Aici se putea bea apa si ceva ceai plus fructe. Mie mi s-a parut ca era util inca un astfel de punct, nu stiu exact daca era necesar dar mie mi-a fost pe la mijlocul cursei un pic sete :)

Pentru ca am fost pe la coada cursei nu prea am avut urmaritori decat pe final. Pe ultimii kilometri chiar m-am luptat un pic cu doua doamne nervoase dar am reusit sa imi fac un avans confortabil. Linia de finish a fost o usurare mare si o bucurie uriasa. Pentru prima oara am reusit sa alerg atat. Hmmm... nu as fi crezut, in urma cu vreo doi ani fumam un pachet de pe zi si nu cred ca puteam alerga 300m. Incredibil!

Sete mare la final

Au fost niste neni acolo care au facut poze pe traseu si la final era cineva cu o camera dar inca nu m-am prins unde gasesc pozele. O sa le scriu la baieti un mail poate mai adun cateva imagini. La final m-am interesat si de rezultate. Timpul meu a fost: 2h:17m:31s si am iesit pe pozitia 152 din 166. Bucurie mare, obiectiv realizat si mult mult moral pentru cursele viitoare; cam asta a fost concluzia cursei.

Pe final am sarbatorit un pic la standurile de aici, i-am aplaudat pe invingatori iar o ora mai tarziu am cazut lat in pat vreme de vreo 3 ceasuri...

Salutare si mult spor(t)!

10h @ Schwarzwald

2011-06-15T19:58:00.000+02:00

Ei bine am cam ramas in urma cu povestile despre iesirile de duminica. Una din restante e o tura facuta cu Scuba si Marina in Schwarzwald acum vreo doua saptamani. La tura asta nu am planificat nimic, Marina s-a ocupar de tot, traseu, harta, mersul autobuzelor, etc.

Eu a trebuit doar sa conduc pana acolo. Vreo ora jumate dus si cam tot atata inapoi. Asta in planul de acasa, in realitate la intoarcere am stat in "Stau" cale de vreo ora iar in total a iesit o tura de 10 ore. De aia am numit-o "10h @ Schwarzwald".
------------------------------
Traseu: Mummelsee - Hornisgrinde - Ludwigsturm - Ochsenstall - Untersmatt - Hundseck - Mehliskopf - Sand, parcarea de langa biserica reformata
Un track: aici
Mai niste poze: aici
Tehnice: 13,3km, catarare 363m, vreo 6 ore cu pauze

------------------------------

Plecare pe la 9 din Heidelberg, condus pe autostrada vreo ora, ceva aglomeratie pe A5 dar ajunsi bine la Sand. Aici am pus masina intr-o parcare gratis de langa biserica reformata din localitate. Am vizitat scurt biserica si ne-am urcat in autobuzul ce mergea spre Mummelsee. Planul a fost sa mergem pana acolo cu busul iar de la lac sa ne intoarcem peste munte la masina vreme de cateva ore.

De pe Hornisgrinde spre vest catre Campia Rinului

De la lac am inceput sa urcam sustinut pe o poteca plina de turisti. Asta e o chestie enervanta duminica: e cam plin de drumeti cel putin pe acolo prin apropierea parcarilor sau a statiilor de autobuz. Dupa o vreme aveam sa scapam de toti si am ramas singuri.

Inca o data am avut noroc, vremea e bestiala. Incep sa ii dau dreptate unui prieten care spunea ca sigur aici influenteaza cumva clima, nu se poate sa nu ploua in nici o duminica vreme de vreo 5 luni... :)

Scuba si Marina pe poteca ce duce la Ochsenstahll

Traseul ales de Marina a fost dragut. In sfarsit am mai scapat de padurile nesfarsite prin care ne plimbam de obicei, la tura asta avem parte de un picut de creasta si privelisti vaste. Mult brad, copaci trasniti si fara urme de activitati forestiere in cea mai parte a turei. Pe pajistile alpine in unele locuri s-au format mlastini de altitudine, astea sunt destul de rare si aici sunt foarte strict protejate, pe mari suprafete din golul alpin nu voie sa parasesti poteca.

Experimente fotografice by Mischu'

Undeva pe la jumatatea turei am dat peste refugiul Ochsenstall. De fapt un ditamai cabanocul undeva intr-o padurice de brazi. Se pare ca aici e mare agitatie iarna la schi dar si vara e foarte fain, poti sta la o masa de lemn masiv la umbra brazilor, lucru pe care l-am facut si noi. Ba chiar am baut si o bere care ne-a cam terminat :) Cabana e destul de departe de drumul asfaltat asa ca e liniste si pace, exact ce are nevoie omu' duminica. Ne-a placut aici!

Coborarea de pe Mehliskopf

Plecand de la Ochsenstall am mai trecut pe langa diverse puncte cunoscute mai ales de schiori, noua nu ne zic prea multe, iar pe final am urcat pe un munte ravasit in urma cu cativa ani de un adevarat uragan. Furtuna se pare ca a fost extrem de puternica, padurea a fost cam maturata pe suprafete mari. E interesant iar o serie de panouri cu imagini si explicatii insotesc potecile din zona.

Flori si pajisti in apropiere de localitatea Sand

Dupa mai vreo jumatate de ceas am ajuns din nou la masina cere fierbea in soare. Am pornit spre Heidelberg, am alimentat cu un red bull fara zahar, muzica la radio in staul duminical de pe A5 dar intr-un final am mai incheiat o duminica reusita.

Mai urmeaza un weekend prelungit in care s-au intamplat multe: o intalnire cu doi brasoveni de treaba prin Schwarzwald, o tura de potecareala prin Pfälzerwald si o vizita intr-un cochet orasel francez. Revenim!

Salutare si mult spor(t)!

Roma

2011-05-25T18:13:00.000+02:00

De curand am avut sansa sa ajungem la Roma. Patru zile de vis intr-o capitala celebra. Nu stiu exact cu sa incep ca am cam fost coplesiti. O sa incep cronologic cu unele detalii care ar putea fi folositoare celor care ajung prin cetatea eterna.

Drumul pana acolo l-am facut cu o companie low-cost, Ryanair. Pentru ca am luat biletul cu vreo jumatate de an inainte a costat vreo 80 de eurones pentru doua persoane. Pana la aeroportul Frankfurt-Hahn am mers cu masina, parcarea a fost acceptabila si ea 3euro/zi. Sunt si autobuze pana acolo dar ar fi fost si mai scump iar ca durata am castigat vreo cateva ore. Preturi pentru parcari si alte detalii le-am luat de la ei de pe site.

Clipe libere in doi pe langa Trevi

Zbor scurt de doua ore, ne-am aruncat ochii pe niste reviste, am admirat Alpii de la inaltime, marea, Apeninii... Roma. Aterizarea e super tare din avion se vad o gramada de atractii: stadionul olimpic, vaticanul, Coloseum, cam tot... Vreme bestiala, ehh ... insorita Italie, 25 de grade si nici o scama de nor. Asa avea sa fie in toate cele patru zile petrecute aici.

Detalii despre cum se ajunge de la aeroport in oras si despre transport in general, fiind mai multe variante le gasiti descrise bine pe Wikitravel, eu o sa descriu doar varianta aleasa de noi. Din aeroport (Ciampino) pana in zona centrala la Gara Termini am mers cu autobuzul celor de la Bus Shuttle. Biletul e 8 euro dus-intors plecare din fata terminalului si oprire pa lateralul garii Termini. Durata difera in functie de trafic, la noi cam 40 de min. In rest prin oras ne-am miscat doar cu metroul, sau pe jos, un bilet e 1 euro si e valabil 75 de minute.

Italian style :)

Cazarea e chestia mai complicata la o excursie in Roma. Noi am ales un hotel in Termini pe considerentul ca suntem aproape de metrou si putem ajunge repede in orice colt al orasului. Ca preturi, e singura chestie care mi sa parut cam exagerata la italieni, hotelurile sunt scumpe comparativ cu alte capitale europene. Ar mai fi varianta unui hostel mai ieftin, e plin de ele, dar din auzite conditiile sunt cam slabute. Ma rog...

Gura-casca prin Vatican

Orasul e bestial, atmosfera, chestii de vazut pentru o viata intreaga. La fiecare pas e cate o catedrala sau vreo cladire celebra. Cred ca ar trebui o luna sa iti faci o idee mai detaliata cu ce e pe aici. Exista o harta turistica pe care o primesti gratis in orice hotel, gara, etc. super buna am folosit-o si noi. Pe langa asta am mai avut un ghid turistic pe acasa pe care l-am luat cu noi. Daca aveti tangente cu istoria vei fi extaziat la fiecare pas si fara cuvinte!

Oooh da! am ajuns sa vedem si asta...

Ne-am plimbat in lung si lat in Vatican, in partile turistice ale orasului dar si in zonele in care nu prea sunt turisti. Mancarea e super, evitand si zonele turistice e din ce in ce mai buna. Terasele si cafenele mai ascunse au fost preferatele noastre.

Ca o chestie interesanta, atarnand la o cafea si cercetand cladirile din jur, ne-am dar seama ca stam in umbra palatului familiei Spada... din intamplare.

Prin Piata Navona

Pe langa punctele clasice, s.a am strabatut la pas strazile orasului vechi, ceva parcuri, am mai urcat si pe cate o colina. In fiecare zona orasul pare altfel, e plin de surprize si nu ai vreme sa te plictisesti. Cele patru zile au trecut pe nesimtite si tare am mai fi zabovit pe aici, ar mai fi fost atatea de vazut...

De pe colina parca e alt oras

Daca a fost ceva ce nu ne-a placut? O parte a celor un milion de romani care traiesc aici. Daca aveti pe retina diverse personaje din garile din Romania, pe astea le inmultiti cu 1000 si sunteti la Roma in plus nu o sa mai comentati cand o sa cititi parerea presei italiene despre astia. In rest e super tare noi ne vom intoarce aici oricand cu drag.

Mai multe poze de la excursia noastra: aici.

Ludwigshöhe

2011-05-19T17:44:00.000+02:00

Azi suntem in echipa de trei, a venit si Mascha cu noi. Am ales tura cu numarul 14 din ghidul Pfälzerwald de la editura Rother. E vorba de o excursie relativ usoara de vreo 5 ore, noua pentru noi pe aici nu am mai fost.

Duminica ne trezim devreme sarim in masina si facem o prima oprire la Mannheim de unde o luam pe Mascha cu noi. Radem si glumim, schimbam ultimele noutati iar in mai putin de o ora suntem la Ludwigshöhe in Pfalz.

------------------------------
Traseu: Ludwigshöhe - Ruine Rietburg - Ludwigsturm - Kohlplatz - Steigerkopf - Hüttenbrunnen - Ludwigshöhe
Un track: aici
Mai niste poze: aici
Tehnice: 18km, catarare 570m, vreo 6 ore cu pauze
Harta, profil si descrierea traseului (PDF in germana): in curand

------------------------------

Ludwigshöhe asta, nu e o localitate. E un punct de mare atractie turistica mai ales la sfarsit de saptamana. La poalele muntelui, regele Bavariei Ludwig I si-a tras o vila de toata frumusetea undeva pe la 1850 aceasta fiind resedinta de vara a casei regale. Acum e un muzeu celebru, restaurante, terase, un telescaun pentru lenesi si multa voie buna in weekend.

Noi nu ne propunem sa o lalaim pe aici inca de la inceput si pornim in pas voios spre culme. Iesiti din zona turistica avem ceva probleme de orientare pana dibuim poteca catre Rietburg. De fapt un drum forestier mai lat care avea sa ne ocoleasca un pic fata de traseul descris in carte. Dar ne-a placut ocolirea asta, am mers pe drumuri si poteci nemarcate pe care eram doar noi fara alti drumeti.

Vara s-a instalat peste tot

Dupa ce am ratacit un pic la noroc, am gasit si poteca buna si intr-un ceas am fost la castel. De fapt o ruina, castelul construit pe la 1200 e cam daramat dar o parte e restaurata foarte simpatic iar de aici sunt panorame largi spre valea Rinului.

Pentru cei mai lenesi pana aici s-a instalat un telescaun. Multa lume vine cu masina pana la Ludwigshöhe apoi cu telescaunul pana aici sus. Noi am facut niste poze am admirat un pic privelistea si am pornit mai departe.

Catre est de la Rietburg

De aici scapam de aglomeratie, suntem singuri pe poteci. Urmeaza doua varfuri mai semete pe care, in traditia locului, s-au construit niste turnuri de piatra cu o platforma in varful lor. Ca sa poti vedea si mai departe au defrisat si o portiune din jurul turnului. Profitam si ne scaldam ochii in departari.

Primul turn e Ludwigsturm, construit pe un varf cu o poiana draguta la 605m. Aici e si un mic refugiu. Noi continuam prin padure pana la al doile turn: Schänzelturm pe un varf vecin la 614m. Bucata de poteca prin padure dintre cele doua turnuri a fost poate partea cea mai frumoasa a turei. Padure de pini cu iz de Mediterana.

Un turn pe Steigerkopf

La turnul asta al doilea facem o pauza mai lunga, ne instalam pe platforma din varf si devoram in tihna ce avem prin rucsaci admirand privelistea. Tare frumos locul asta! cu greu ne urnim din nou...

Intre timp mai vine o trupa de biciclisti care vor sa faca acelasi lucru ca si noi si suntem nevoiti sa plecam. Am vazut pe harta ca mai este o cabana in apropiere, e vorba de Lolosruhe dar renuntam sa ne mai abatem pana acolo, poate data viitoare.

Incepem sa coboram

De la ultimul turn incepem sa coboram. Poteca e marcata cu "cruce rosie" si dupa vreo jumate de ora intalneste un drum asfaltat cu care merge in paralel. Aici mai intalnim drumeti si biciclisti, lume mai multa fiind mai in apropierea drumului.

Mai facem o oprire la cabana Hüttenbrunnen, hmmm ce cabana faina! apoi pornim voiniceste la vale spre Ludwigshöhe. Poteca o pierdem miraculos pe final ultima bucata de traseu o facem pe asfalt.

Ba! ne cam enervezi cu pozele astea -:)

La final sarbatorim tura, ne dam seama ca am terminat azi cam repede, ziua a devenit mai lunga si noi mai avem vreme berechet. Fiind o vreme de vis o lungim o bucata de timp pe aici la Ludwigshöhe ba chiar gustam si prajitura locala. La final placam spre Heidelberg cu o scurta escala la Mannheim. Urmeaza descrierea excursiei de la Roma impresii si trairi de calatorie...

Salutare si mult spor(t)!

Frankweiler

2011-05-05T17:29:00.000+02:00

Azi am plecat din nou spre Pfälzerwald. Am cautat din nou prin cartea noastra cea isteata si am ales turul cu numarul 15. Prima parte a iesiri o petrecem in masina, radioul merge afara e soare, cald si bine. Pana in Frankweiler facem aproape o ora de condus, parcam in centrul satului si suntem gata de tura.

Azi nu suntem decat noi doi, n-a mai venit nimeni cu noi la excursie tot poporul are de invatat sau de rezolvat chestii. Vor fi "clipe libere in doi" duminica prin muntii Germaniei.

------------------------------
Traseu: Frankweiler - Landauer Hütte - Ruine Neuscharfeneck - Landauer Hütte - Orenfelsen - Kiesbuckel Haus der Naturfreunde - Frankweiler
Un track: aici
Mai niste poze: aici
Tehnice: 14km, catarare 450m, vreo 5 ore cu pauze
Harta, profil si descrierea traseului (PDF in germana): aici

------------------------------

Iesiti din sat avem ceva probleme de orientare pana dibuim poteca catre cabana Landauer Hütte. Ocolim o ferma micuta si inaintam voiniceste pe un drum forestier. Ne prindem pana la urma si de marcaj, incepem sa ne incalzim pe urcare, cum ar veni: intram in pita :)

Departari in Pfälzerwald

Pana la cabana e un urcus sustinut prin padure, cand pe forestier cand pe poteca. fiind din nou duminica e lume multa. In Pfalz in jurul fiecarei cabane e aglomerat. care e secretul? Ei bine, cabanele apartin unui club montan (Pfälzerwald-Verein sau scurt PWV) care e non-profit, preturile sunt extrem de mici in comparatie cu un restaurant din zona, se castiga probabil incet dar sigur, toata lumea fiind multumita.

La sfarsit de saptamana, mai ales la orele pranzului cabanele si terasele lor sunt stup. Daca te indepartezi un pic de cabana e liniste si pace, cei care ies la mancare nu se prea aventureaza la trasee lungi. Doar potecile care fac legatura dintre localitati sau parcari si cabana sunt aglomerate. La astia le spun montaniarzii de aici: "drumeti de parcare".

Landauer Hütte

De la cabana se face un drumeag, o abatere de la traseu, spre o ruina despre care am citit ca e interesanta. Aici in Pfalz am cam vazut cate una cam la fiecare iesire. Astia au construit nu s-au jucat toata istoria lor, e aceiasi senzatie pe care am avut-o si in Spania, in fiecare satuc e cate un castel, catedrala, autostrada, palat. etc.

O parte din Ruine Neuscharfeneck

Ruina e super, arata foarte bine fiind ajutata de peisaj si vegetatia inconjuratoare. A fost construita la inceputul sec. 13 apoi cu unele distrugeri si refaceri a supravietuit vreme indelungata fiind abandonata dupa o distrugere mai serioasa in timpul razboiului de 30 de ani. Detalii si chestii despre ruina in articolul de pe wikipedia.

Noi am stat pe aici cam o ora, desii a fost un pic aglomnerat fiind exact vremea pranzului iar de la cabana esunt doar cateva sute de metrii pana aici. Ne-am urcat in toate turnurile si am facut o gramada de poze, ba chiar am vrut sa ne bagam in niste ganguri dar azi eram inchise. Am carat frontalele degeaba :)

De pe zidul de aparare spre intrare

Dupa ce ne-am facut plinul de istorie ne-am intors pe acelasi drum la cabana iar de aici am pornit in continuare pe traseu. Dupa un suis pronuntat am ajuns la "Orenfelsen", niste stanci de gresie destul de impunatoare de pe care se deschid privelisti intersante spre vaile din vecinatate.

De aici am inceput sa coboram. O pauza mai lunga am facut la urmatoarea cabana din drumul nostru la Kiesbuckel Haus der Naturfreunde unde am devorat resturile de hrana de prin rucsaci cu un suc si am lenevit un pic la soare.

De aici nu mai e mult pana la Frankweiler si e doar coborare, facem drumul la pas voios admirand padurea. mai facem niste poze, mai dam binete cate unui drumet si rapid suntem in sat. Mai avem o ora de condus si suntem din nou acasa, apti pentru o noua spatamana. Cam atat!

Nu stiu daca de vina a fost vremea deosebita de azi sau frumusetea potecilor parcurse insa in topul personal al turelor din Pfälzerwald cea de azi ocupa un loc fruntas. Chiar super, asta a fost inca o duminica reusita.

Pentru urmatoarele clipe libere zarurile au fost deja aruncate. Urmaza o noua tura de o zi prin Pfälzerwald iar apoi un weekend prelungit la Roma, traiasca si infloreasca companiile low-cost! Antrenamentele de alergare pentru actiunea primul maraton au fost si ele incepute si ii chiar fain, avem senzatia ca va fi o vara plina asa cum se cade unei veri ...

Salutare si mult spor(t)!

Weinheim

2011-05-02T11:56:00.001+02:00

In sfarsit am scos si noi bicicletele la aer! Am gasit o duminica in care am avut parte de vreme frumoasa numai buna de pedalat.Am ales muntii din spatele casei pe care ii cunostem bine deja, avem o relatie stabila :). Traseele le cam stim si pe astea, azi am ales o tura de vreo 4 ore pana in localitatea Weinheim de aici urmand sa ne intorcem acasa pe asfalt. Proportia de drum asfaltat in tura ar fi de vreo 30% toata portiunea de intoarcere.

------------------------------

Traseu: Dossenheim - Weißen Stein - Wilhelmsfeld - Altenbach - Weinheim - Dossenheim

Un track: aici

Mai niste poze: aici

Tehnice: 38km, catarare 961m

------------------------------

Ca su pierdem vremea si cea mai calda parte a zilei, am pornit devreme la drum. Traseul nu are nici un fel de probleme de orientare am mai fost pe aici de mai multe ori anul trecut. Urcam sustinut pe varful Weißer Stein, unde zabovim un pic la o sesiune fotografica.

Azi e cam inorat si cam cetos, pozele cu departarile nu prea sunt stralucite. Pana aici am urcat destul de greu se pare ca iarna isi cam spune cuvantul atunci cand e vorba de bicicleta. Am mai observat ca desii la alergat stam bine la bicicleta folosim niste muschi mai neantrenati.

Autorul calare pe bidiviul lui cel negru

Cam racoare pe coborari, inca nu e vreme de maneca scurta. De pe varf coboram in viteza spre Wilhemsfeld, trecem doar o bucatica prin localitate si urmaza o portiune de forestier pe o curba de nivel lunga de cativa kilometrii. La capatul ei suntem in localitatea Altenbach.

Pe langa Wilhelmsfeld

Din Altenbach avem de urcat prelung pana intr-o sa. Fiind cam peste tot padure nu prea iti dai seama ca ai ajuns aici doar vantul puternic tradeaza faptul ca esti intr-un fel de creasta. Forestierul continua pe linia crestei o vreme iar apoi coboara din nou pana in fundul pamantului. Hmmm nu stiu de ce calculasem eu ca va fi o tura usoara, pana la urma s-au starns cam 1000m de catarare.

Un fel de creasta

Pe alocuri mai apare si cate o pajiste. Ne mai oprim si noi facem o pauza, devoram ce am pus prin rucsaci si mai admiram Odenwaldul. Intre timp am inceput sa mergem mai mult prin Pfälzerwald decat pe aici, dar e clar ca fiecare munte are farmecul sau si ceva aparte.

Atunci cand suntem prea obositi alegem Odenwald. Nu sunt foarte spectaculosi, dar au o gramada de suisuri si coborasuri, care la o tura mai lunga iti cam scot sufletul. In plus padure deasa si aproape fara izvoare. Marele avantaj pentru noi este ca sunt la usa casei.

Cabana "Mannheimer Hütte"

Ultimul urcus, partial am impis bicicleta, a fost urcarea spre Eichelberg (525m). Asta e un varf impadurit pe varful caruia e un refugiu: Mannheimer Hütte. Nu e celebra cabana din Alpi ci un turn de unde poti admira privelisti largi iar la parterul lui poti manca cate ceva. Acum nu era deschis, un afis ne-a lamurit ca sezonul incepe peste doua saptamani.

Noi am facut niste poze iar apoi am inceput sa coboram spre Weinheim. Ce coborare! kilometrii intregi de forestier in serpentine, un adevarat zbor. A trebuit sa ne domolim un pic, pe ultimii kilometrii in apropierea orasului foarte multa lume la plimbare, cu catel, sot, copil, etc.

Forestierul asta traverseaza o padure celebra, e vorba de Exotenwald, adica o padure in care au fost plantati copaci exotici pentru zona asta: arbori mamut, diverse specii de pin, brad, cedrii sau magnolii. Nu ma prea pricep dar arata foarte fain.

Sarea si piperul fiecarei ture

In Weinheim nu am rezistat tentatiei de a devora o inghetata. Am mai cascat gura un pic pe centrul de aici, lume multa la terase si plimbari de duminica. Incet ne-am pus din nou in miscare, catre Heidelberg, cale de vreo 20km. Nu stiu cum sunt altii dar pe mine ma calca pe bec pedalatul asta pe asfalt cu mountainbikeul. In fine am ajuns acasa cam terminat dar pregatit sa iau o noua saptamana in piept.

Am facut-o si pe asta: m-am inscris la maraton. Un plan si o dorinta mai veche incepe sa prinda contur; o sa iau parte la maratonul din Valencia in 20 noiembrie. Fiind prima participare de genul asta am decis sa fac o pagina separata, poate fi si altora de folos (da un click pe primul maraton).

Cam asta a fost! Salutare si mult spor(t)!

Hauenstein

2011-04-22T14:25:00.003+02:00

Tot in echipa de patru oameni ca acum vreo doua saptamani am pornit spre Pfälzerwald. Soare, caldut pentru perioada asta si cel mai fain ...uscat. O ora de mers cu masina pana la Hauestein, fara istorie. Aici o localitate draguta ascunsa intre munti si doua stadioane perfect intretinute. Feciorii satului sunt duminica la un fotbal, galagie mare, incurajari, in rest pustiu cum se cade unui sat german duminica.

------------------------------

Traseu: Hauenstein - Kreuzfelsen - Hünerstein - Hütte Dicke Eiche - Hauenstein

Un track: aici

Mai niste poze: aici

Tehnice: vreo jumatate de zi cu tot cu pauze lungi si dese

------------------------------

Ca su pierdem vremea si cea mai calda parte a zilei, am pornit devreme la drum. Traseul nu are nici un fel de probleme de orientare e super marcat cu "patrat galben". Traseul l-am ales din ghidul Pfälzerwald de la editura Rother. E vorba 1 la 1 de tura cu numarul 29 din carte (p.93-95).

Incepem cu urcus sustinut pe langa un perete de stanci de gresie apoi urcam pana pe varful Kreuzfelsen unde localnici au pus o cruce si un steag al Germaniei. De aici avem privelisti largi peste intreg masivul si vedem intreaga localitate.

Fain pe aici! Marina, Viktoria si Scuba incantate

Urmeaza o coborare lunga inapoi in sat, iar in continuare urcam din nou spre un noua aglomeratie de stanci de unde avem din nou privelisti faine cum se vede si in poza de mai sus. Vremea e super azi avem din nou noroc. S-au anuntat ceva ploi mai pe seara dar speram sa nu ne prinda.

Privelisti din Pfalz

Urmeaza o lunga bucata prin padure pana la o stanca singuratica pe un varf numita Hünerstein. Faina treaba au facut astia pe aici. se poate urca pana in varf pe niste scari metalice iar sus e amenajata o platforma. Din nou avem parte de peisaje frumoase. Nu zabovim mult pe stanca caci mai vine o grupa de mountainbikeri care cor sa urce si ei iar sus e cam stramt nu incapem toti.

Am urcat sus. In stanga imaginii se vede scara

Vine incet si vremea pranzului, care ne prinde la cabana Dicke Eiche. Aici lume multa, de e duminica! preturi bune, soare si veselie. Mancam si noi ceva rapid mai stam la o tacla pe terasa cabanei iar dupa vreo ora de lincezeala pornim din nou la drum.

Urmatorul popas il facem undeva in mijlocul padurii unde dam de o bisericuta construita cu gust din gresie si lemn. Facem ceva poze, fetele mai admira flora locala. De aici vremea nu mai e atat de prietenoasa, ba chiar picura un picut.

Padure cat vezi cu ochii

Ultima portine din traseu traversam o padure de brad si inaintam pe un drum forestier larg. Citind in cartea nostra cu trasee aveam sa aflam ca padurea deasa de aici a fost un ascunzis perfect pentru localnici in razbiul de treizeci de ani. Ca multumire a fost construita bisericuta pe langa tocmai am trecut. Inca un mit spulberat: codrul nu e frate doar cu romanul :))

Finalul turei

Pana la masina nu am mai mers mult. De aici e simplu: eu conduc, fetele dorm duse, radioul merge. Fac eforturi sa nu ma cuprinda oboseala si reusesc fara energizante sa ajung in Heidelberg. Aici nebunie mare ca in orice duminica calduroasa. Ne integram si noi in turma stam la coada la inghetata si la final pornim spre casa. Maine e luni... bleah!

Cam asta a fost tura, intre timp am mai tras o iesire de mountainbike dar despre asta saptamana viitoare.

Si mai am o noutate: ieri m-am incris la proba de semimaraton din muntii astia care va avea loc in 11 septembrie (sic!). Despre Pfälzerwald Marathon am auzit numai chestii bune si cica nu e asa de aglomerat ca alte evenimente de gen. Poate in curand chiar un maraton intreg, poate la anul chiar Hercules... sa vedem.

Salutare si mult spor(t) + Paste fericit tuturor!

Naturschutzgebiet Wendenkopf

2011-04-07T18:06:00.000+02:00

Am reusit sa iesim la o plimbare scurta prin padurile din vecinatate. Nu am facut cine stie ce traseu lung si spectaculos ci doar o plimbare de placere prin padure. Ne-am si uitat dupa un ascunzis mai deosebit pentru un geocache.

Cateva zile mai devreme, am bagat un ochi pe harta topografica a Odenwaldului si am gasit un varf interesant numit "Wendenkopf" pe care nu am mai fost. Am cercetat un pic in net. E vorba de o rezervatie de vreo 50ha in jurul unui varf cu o geologie si vegetatie interesanta.

------------------------------

Traseu: Weißer Stein (Parcare) - Vf. Wendenkopf - retur pe alta ruta, nu apare pe track fiind o balaureala prin padure

Un track: aici

Mai niste poze: aici

Tehnice: vreo jumatate de zi cu tot cu pauze lungi si dese

------------------------------

Ca su pierdem vremea si cea mai calda parte a zilei, am urcat cu masina pana in apropierea varfului Weißer Stein intr-o parcare. Urcarea asta catre varf cred ca am facut-o deja pe jos si pe bicicleta de vreo 100 de ori, nu ne pare rau ca azi suntem un pic paltonari.

Un "single trail" si o "autostrada"

Am mers vreme de vreo ora pe potecuta care o vedeti in dreapta imaginii de mai sus pana am intalnit o mare incalceala de forestiere. De aici fara harta nu i-am mai dat de cap. Am gasit drumul bun si o gramada de refugii prin zona. Sunt bune si astea mai ales la vreme rea, vara ploua tare des pe aici.

Varful Wendenkopf

Incetut ne-am apropiat de rezervatie. Ce ne-a uimit ca in imediata vecinatate a ei se exploata lemnul la greu, cu taf-uri ce arau padurea, nu am mai pus poze ca ma deprima imaginile de genul asta... Chiar daca padurea se reface relativ repede ranile raman vizibile ani buni.

Stejarul preferat

Rezervatia in sine face parte din proiectul Natura2000 ca multe situri de genul asta din Europa. Se conserva vegetatia deosebita, fauna in special pasari si chestii de geologie care ma cam depasesc. Pentru ochiul de nespecialist, varful asta e o mare aglomerare de grohotis, pe care cresc aproape doar stejari. Foarte fain si impresionant, locuri din astea cu multi stejari gasesti tare rar. Uite in poza de mai sus l-am pus pe preferatul meu. Sper sa scape de fulgere caci cativa din fratii lui de pe varf sunt cam curentati.

Lectie de geografie

Pe varf am gasit o multime de ascunzisuri pentru un geocache, pietre de toate formele si marimile, scorburi interesante prin stejari, ba chiar si arborii trazniti ar putea fi un ascunzis dragut. Ne-am facut repede ceva planuri pentru prima noastra cutie, dar degeaba... acasa aveam sa aflam ca nu prea se accepta ascunzisuri in rezervatii, decat in anumite conditii, destul de complicat, astfel am renuntat la locul asta. Mai cautam.

Privind spre est

Dupa ce am savurat zarile, grohotisul si stejarii, ne-am pus in cap sa mai venim pe aici sa vedem cum arata in plina vara. Daca la planul de ascunde aici o geocutie am renuntat o sa mai poposim pe aici pentru frumusetea locului.

Drumul inapoi spre parcare nu l-am mai documentat cu gps caci am luat-o "deamboulea" prin padure in linie aeriana, prin tufisuri, bradet si diferente de nivel ce ne-au scos sufletul, dar fain. O tura de duminica reusita!

Salutare si mult spor(t)!

Esthal

2011-03-28T14:36:00.001+02:00

Duminica ne-am organizat intr-o echipa de patru (eu, Scuba, Marina si Viktoria) si am ales un traseu de drumetie in Pfälzerwad. Initial planul era sa facem un traseu mai scurt dar printr-o eroare umana :) s-a lungit cu vreo doua ore.

Pana la Esthal am dat bice masinii si nu ne ia mai mult de o ora. Aici parcam pe stada principala si pornim pe traseu. Marcaj pana pe varful Kalmit avem "banda verde cu alb orizontala"... ba ciudate marcaje au astia pe aici... iar de pe Kalmit pana in Neustadt avem "punct rosu".

------------------------------

Traseu: Esthal - Erfenstein - Kalmit - Neustadt

Un track: aici

Mai niste poze: aici

Tehnice: distanta - 23km; catarare - 761m; timp - vreo 6 ore cu pauze

------------------------------

Traseul e in marea lui majoritate prin padure. Aici in partea asta a masivului Pfälzerwald predomina pinul, pe alocuri aduce un pic a Herculane doar ca nu e deloc calcar, aici e imparatia gresiei. Din cand in cand mai ajungem la vreun luminis si se deschid zarile. Pfälzerwald e una din cele mai intinse paduri din Europa, asa si arata.

Pini din Pfalz

Dupa vreo ora de mers ajungem la o fosta fortificatie medievala, Ruine Erfenstein, cu privelisti frumoase pe partea cealalta a vaii unde se afla un mic castel, Burg Spangenberg ce avea sa il vizitam vreo jumatate de ceas mai tarziu. Intre cele doua castele pe firul vaii se afla micuta localitate Erfenstein.

Acum punand linkurile de pe wikipedia spre cele doua fortificatii vad ca vara arata bestial zona... Am avut deja mai multe discutii cu privire la o tura lunga de bike prin padurea asta nesfarsita. Sa vedem doar cand gasim niste timp pentru ea.

Un prim popas la un ceai fierbinte

De la Erfenstein urcam sustinut catre varful Kalmit prinr-o padure de pini si brazi. Urmatorul popas il facem la o micuta cabana: Totenkopfhütte. Pana aici urca ceva strada asfaltata iar azi fiind duminica e destul de mare agitatia in zona. Nu zabovim mult pe aici plecam mai departe.

Prin padure catre culmi

La tura asta in afara de potecareala ne-am propus sa cautam si doua cutii de geocaching. Pe ultima suta am coborat din net pozitia lor iar acum ne-am pus pe cautat. O prima cutie a fost "Hütten des Pfälzerwaldvereins: Totenkopfhütte" sau GC1HV6W aflata in apropierea cabanei. asta nu prea ne-a placut fiind pusa aproape in poteca intr-o zona de mare agitatie. Mult mai faina a fost cutia "Felsenmeer bei St. Martin" sau GCYYQP pusa pe o creasta cu multe stancarii din apropierea varfului.

Descoperind a doua cutie

Cu ocazia asta am bifat mai multe premiere. Pentru noi a fost pentru prima oara cand facem geocaching in Pfalz, pentru Marina si Viktoria a fost primul contact cu geocachingul iar pentru toata lumea a fost prima duminica din an cand nu am inghetat deloc pe multe :)) am avut noroc de o vreme buna de drumetie.

"Felsenmeer"

Pana pe varf mai stabatem o bucata de creasta impadurita dar plina de stancarii de gresie. Ceva lume pe aici, niste boulderisti plus vreo trei mountainbikeri in rest liniste si pace. Ajungem si pe varf (Kalmit 673m), cu privelisti faine catre campia Rinului si facem o pauza mai lunga la cabana de aici: Ludwigshafener Hütte.

De pe Kalmit spre est

Masina fiind abandonata in Esthal trebuie sa facem o cursa contracronometru pana la Neustadt. Avem mult de coborat si ne fortam un pic. Avem un autobuz spre Esthal pe la 18 iar urmatorul ar fi peste vreo 4 ore asa ca ii dam gaz si zburam pe poteci. Cu o doza de noroc suntem cu cinci minute inainte de plecare in statie. Urmeaza niste atipeli in autobuz, mai o ora de condus si intr-un final de duminica ajungem acasa numai buni sa incepem o noua saptamana.

Salutare si mult spor(t)!

Geocaching in Schriesheim

2011-03-21T10:43:00.000+01:00

Astazi s-a intamplat sa se suprapuna una din zilele libere cu cea mai frumoasa zi a lunii martie asa cum spune prognoza. Perfect! Am parasit vizuina hotarand sa dedic ziua asta geocaching-ului un sport simpatic care se potriveste perfect primaverii.

---------------
Locatie: in jurul localitatii Schriesheim in Odenwald
Tehnice: durata - 5 ore; 5 cutii; distanta intre ele ~1km

Documentatie: GPS Garmin etrex Vista cu harta topo; harta tiparita a zonei 1:20000; descrierea locatiei fiecarei cutii luata de pe geocaching.com

---------------

Doar cu gps-ul ar fi fost destul de enervant de cautat cutiile. Harta care o am instalata e "Topo Deutschland V3", super buna cu multe detalii topografice foarte putine detalii necesare la trekking (refugii, izvoare, etc.), cel mai mare minus al ei este ca nu face rutare asadar cad te indrepti catre o cutie iti va arata doar o linie aeriana. Intre timp a aparut Topo 2010, rutabila.

Ca alternativa e harta gratis de la Openmtbmap care ruteaza directia pe poteci si forestiere, asta in cazul in care sunt puse pe harta, daca nu iti arata linia aeriana. De mare ajutor ramane harta tiparita iar combinatia harta/gps e super, nu ai cum sa ratezi nici o cutie.

Punct de plecare. Dupa prima coama e primul cache.

Intr-o tura de anul trecut ne-am facut ucenicia asa ca acum suntem profi in ale geocachingului. Am luat gpsul, harta, documentatia si am plecat la vanatoare. Sezonul asta primavaratic e cel mai bun in activitatea asta pentru simplul motiv ca nu sunt balarii, tufe de mure crescute in nestire si alte elemente ale junglei din vara. E curat, putine insecte sau urzici :))

Locatia a fost aleasa aici din doua motive: primul motiv ca se gasesc multe cutii relativ aproape una de alta iar al doilea motiv a fost ca pe aici nu am mai fost si am luat-o ca o iscodire a locului pentru turele viitoare de potecareala sau bike.

GC1WA8C

Cu o seara inainte am facut un traseu aproximativ iar in functie de distante si relief am pus ordinea celor 5 cutii pe care le caut azi. Prima dintre ele aproape de intrarea in traseu a fost GC1WA8C sau "HSG-Projekttage". Usor de gasit, pe versantul unei vai nu mi-a facut nici o problema.

De aici am pornit spre a doua cutie. Asta se cheama GC1KH3N sau "Madonnenberg Cache" si a fost un pic mai complicat de gasit. Locatia mi-a placut, a fost aleasa cu grija langa arborele asta mamut singurul care il cunosc aici in regiune. Mhhh... mi-am adus aminte de Herculane. Daca va uitati pe poza de mai jos vedeti arborele iar in spatele lui un zid de pietre, de fapt fundamentele unor terase. In zidul asta e ascunsa cutia, trebuie doar inlaturata una din pietre.

Sequoia, mereu impresionant

Dupa arborele mamut am inceput sa balaresc un pic prin padure. Problema cu harta topo e urmatoarea: urmatoarea tinta o arata in linie aeriana. Sa te prinzi cum ajungi pe un forestier acolo e enervant, ecranul e cam mic iar daca distanta e mare poate deveni o provocare. Eu cand m-am plictisit de descifrat am luat-o "de-am boulea" direct prin padure. Daca era vara cred ca era imposibil, vezi poza de mai jos cu jungla emisferei nordice in perioada de iarna :).

Am dibuit si cutia asta, cea de-a treia, pe numele ei "Nettes Bänkel" sau GC2HVAW. Un pic aventuros pusa pe o panta abrupta intr-un valcel.

Jungla in sezonul rece

De aici am pornit spre ruina numita Hirschburg. Ca sa nu mai chirasc in ecranul gpsului am scos harta! Ohh da, am injurat un pic tehnica moderna printre dinti si cu chestii din astea conventionale am gasit in cateva secunde un forestier spre ruina.

Merge si cu gpsul, dar parca cu harta a fost mai rapid. Asta doar pentru ca stiam cum se numeste ruina si era pusa pe harta. Mhhh, saptamana asta pun harta de la openmtbmap la loc asta ruteaza pe poteci fara probleme.

Ruina ascunsa in padure

Ruina Hirschburg merita sa fie vizitata. E pusa pe un varf mai micut care are forma unui platou complet impadurit. A fost mentionata prima oara prin 1142 si a functionat doar vreo 200 de ani, dupa care a devenit o ruina. Starea actuala o vedeti din poza de mai sus.

Una din chestiile care imi place la geocaching e faptul ca sunt puse in locuri interesante. Ma rog o mare parte din ele si ai cate ceva de invatat sau chiar locuri noi de descoperit pe care nu le-ai fi vizitat altfel.

Cea de-a patra cutie pe azi

In poza de mai sus e cutia de la fostul castel, "Die Hirschburg" sau GC1BKP2. Oamenii au avut grija sa nu ascunda cutia prin ruina caci daca vine lumea sa o caute sa nu darame ruinele de tot. A fost pusa la cativa zeci de metri de ziduri lucrul asta fiind explicat clar in descriere.

Acolo sus e ultima cutie

A mai ramas o singura cutie pe azi. Cea de pe varf, ma rog undeva sus acolo ca varful e greu de gasit fiind cam plat la inaltime. Stiind cum se cheama varful a fost simplu sa gasesc pe harta o poteca buna pana acolo. De curiozitate am facut si proba gps-ului iar rezultatul a fost de 1 la 1, merge la fel de bine cu amandoua, cel putin cand distanta intre cutii nu e foarte mare.

GC22FDF - "Berglauf"

Asta a fost ultima cutie de azi pe numele ei "Berglauf" sau GC22FDF. Chiar pe varf ascunsa ingenios langa un pom. Varful asta e un pic plat si impadurit. Se cheama Hohe Waid si are vreo 445m altitudine, o zona buna de biciclit.

Ei bine eu am terminat cutiile pe azi, rezemat de copac am refacut necesarul de proteine si zahar :)) si mi-am tras sufletul vreo 20 de minute.

Captura zilei: "Karabiner"

In ultima cutie gasita am gasit un Travel Bug, ce tare! E vorba de Karabiner, un gandac caruia ii place la munte :) o sa il transfer in curand intr-o alta cutie tot prin Odenwald. Cu ocazia asta mi-a venit o idee pe chelie: o sa trimit si eu un bug din asta la plimbare poate ajunge in Carpati. Daca aveti vreo alta idee sau un nume pentru el nu ezitati sa imi dati un "comment".

Drumul spre casa

La finalul turei am coborat prelung pe drumuri forestiere pana inapoi la locul de plecare in Schriesheim. A fost fain la geocaching, am mai invatat una-alta despre gps si harti si cel mai importat am facut multa miscare. O parte din peisajul de pe aici sigur o sa il mai revad cu bicicleta!

Resurse:
- ca introducere in geocaching vezi ce zic oamenii astia pe wikipedia
- toate informatiile despre cutii, locatie etc. vezi pe geocaching.com
- harti digitale gratis pentru gps vezi pe openstreetmap.org sau openmtbmap.org
- harti digitale pe bani gasesti pe toate gardurile, eu ma uit pe amazon.de

Mai multe poze din tura asta vezi: aici.

Schönau

2011-03-16T10:09:00.001+01:00

Am iesit si noi la aer. Saptamana trecuta am facut noi achizitii de la Decathlon, printre altele niste bocanci de vara si am zis sa iesim sa ii bagam in probe. O parere mai detaliata despre ei o sa punem pe blog catre sfarsitul sezonului sa vedem cum o sa comporte la cat mai multa potecareala. Cu ocazia asta o sa dechidem cat de curand, asa cum am vazut la mai multa lume prin blogosfera, o rubrica de "review".

Ce mai tura-vura cam asta a fost iesrea de duminica:

------------------------------

Traseu: Dossenheim - Weißer Stein - Schönau

Un track: aici

Mai niste poze: aici

Date tehnice: distanta - 16km; catarare - 430m; timp - vreo 5 ore cu pauze

------------------------------

Traseul e in marea lui majoritate prin padure, din cand in cand mai apare cate un luminis de unde se mai deschid zarile. Prin padure la altitudine inca nu e o primavara deplina, pe alocuri cate o floricica strabate covorul de frunze, in rest e cam inghetat.

Odenwald in martie

Nu prea am prins toate secretele slr-ului, inca mai avem de invatat. Am luat o carte sa ne mai lumineze dar deocamdata nu am avut vreme destula sa o punem in practica. Timp inca avem, "cat traieste omul invata", deocamdata punem toate greselile pe seama vremii si luminii neprielnice :))

Scuba prietenul animalelor

Ne-am prins insa de o gramada de chestii in padure. De exemplu am gasit locul asta de hranire facut pentru caprioare si mistreti. Smecheria e urmatoarea: vanatorii intretin locurile astea cu strasnicie toata iarna crescand intentionat numarul de animale dintr-o anumita zona. Bine ei o sa spuna ca le protejeaza, bla bla bla... de fapt le indoapa tot anul ca sa aiba ce sa vaneze. Astea nu prea mai sunt animale salbatice, cred ca in vreo 10 ani o sa imi bata la usa pentru o lingura de sare.

De vanzare, pret nu cunoastem

Prin padure de obicei la marginea cate unui drum forestier apar gramezi din astea de lemne. Frumos acoperite, stau asa si nu le deranjeaza nimeni cu anii. Pana la urma am aflat si noi misterul. Padurarul le taie asa bucati pe timpul iernii, le stivuieste frumos iar daca ai nevoie de lemne pentru foc iei legatura frumos cu el si cumperi cat ai nevoie din gramada. Pun pariu ca se poate plati in padure direct cu cardul!

"Clipe libere in doi"

Am ajuns in Schönau. Un satuc micut pe o vale afluenta Neckarului, ceva arhitectura veche, o biserica impresionanta, fosta mare manastire catolica in evul mediu si o liniste mormantala duminica. Am fi vrut sa bem o cafea ceva dar nu am avut sanse. Aici nimeni nu se abate de reguli.

Ne prindem pana la urma si de mersul autobuzelor. Chiar azi se fac ceva reparatii si la o strada si autobuzul face un oarecare ocol. Asteptam dupa el vreme de o ora admirand satul din toate unghiurile dar intr-un final ajungem la Heidelberg. O zi faina!

Vreme frumoasa si la cat mai mult spor(t)!

Dezmortirea

2011-03-09T00:44:00.001+01:00

A sosit vremea sa scuturam de praf echipamentul, sa scoatem bocancii de tura de prin dulapuri, tricourile de bike, sa vacem o verificare bicicletei, o ungere ceva si sa ne pregatim incet pentru venirea primaverii. Daca Scuba nu are probleme iarna, eu in schimb nu sunt mare prieten al frigului si a zilelor scurte. Nu as da caldura verii si umbra padurii pe mii de metri de zapada si gheata.

Uff... ca aproape am scapat si anul asta de friguri. Inca nu e pe deplin caldurica dar se apropie de 10 grade la pranz iar lumina este pana pe la ora 6 seara. Am hotarat sa deschidem sezonul de potecareala si bicicleta cu o tura scurta pe o vreme de invidiat aici in vecinatate in Odenwald.

De pe Weißer Stein spre nord

Pentru prima iesire la soare am lasat bicicletele acasa, ne-am hotarat sa facem o plimbare pe jos ca sa simtim cu adevarat venirea primaverii. Pe coborari ar fi fost cam frig pe biciclete... inca.

Am inceput tura cu o urcare pe varful Weißer Stein, locul nostru de joaca cu bicicletele. De aici avem privelisti intinse spre cateva sate din Odenwald si ne-am mai incercat inca o data cunostintele de geografie locala.

Scuba imbratisand primavara

De pe varf am pornit spre est catre Teltschikturm. Asta e un turn construit din lemn si metal pe un varf din apropiere, unde se poate urca tot poporul sa admire privelistile masivului. Are vreo 41m inaltime si a fost construit de un club montan din regiune in 2001.

De la turn spre est

Din turn ai priveliste cat cuprinde in toate directiile, au muncit ceva oamenii astia sa il construiasca. Cred ca mai venim pe aici la niste poze cand va fi mai verde si mai putina ceata :)

Spre vest

In departare am identificat mai multe varfuri, unele vizitate deja. Uite ala cu turn de televiziune e Weißer Stein, de acolo venim noi. Pare departe dar sunt vreo 30 de minute pana acolo. Tot privind asa in zari peste paduri si vai tare pofta avem de o tura de bike...

Spre Weißer Stein, turnul din departare e chiar pe varf

Prin padure am experimentat tot felul de chestii cu dslr-ul pana am inghetat. Pe inserate ne-am adus aminte ca suntem in martie si mai avem vreo luna de temperaturi frigorifice. Ne-am retras la caldura o data cu ultimele raze visand la turele viitoare cand va fi cald si bine...

Mai multe poze din mica noastra excursie vezi aici.

Antwerpen

2011-02-13T21:44:00.001+01:00

Azi e ultima zi in Belgia. Am ales impreuna cu Moni sa vedem un pic din Antwerpen. Ne e graba mare, pe la 10 ajungem la gara din Bruxelles iar de aici avem trenuri dus-intors la fiecare jumatate de ora. Belgia e o tara micuta, poti ajunge lejer cu trenul cam intr-o ora cam in orice oras la un pret ok.

Trenurile sunt simpatice iar la ora asta goale. Dupa vreo 40min de privit pe fereastra partea cea mai plata a tarii ajungem in gara din Antwerpen. Cladirea e impresionanta si apare prin toate ghidurile ca una din atractiile de baza din oras.

Gara din Antwerpen, o bucatica

In gara incingem aparatele foto, iar eu ma gandesc ce gari am vazut in ultimele zile, adevarate muzee. Nici nu vreau sa ma gandesc la cele de acasa. Stiti care e cea mai sinistra gara din Romania? Parea mea relativ subiectiva: Timisoara Nord!

Singurul impediment de azi e timpul. Desii avem soare din plin, ne aducenm aminte ca e ianuarie e cam rece, mai ales la umbra. Hmmm... niste manusi erau tare bune!

Pescarusul inghetat

Aici nu mai pricep mare lucru. Ne aflam in partea flamanda a Belgiei, aici se vorbeste olandeza. Suna amuzant daca stii germana. Oricum astia sunt toti crescuti cu mai multe limbi straine, asa ca printre altele toata lumea vorbeste engleza. Bine, asta aici in Flandra, in partea franceza adica in Valonia poti sa uiti, ori franceza ori gimnastica :)

Istoria artei + omul curentat

Arhitectura e chiar impresionanta. M-am gandit ca de-a lungul timpului orasul asta a avut probabil atatia bani incat ar fi putut construi orice. Daca raman fara bani astia nu schimba inca o suta de euro dar cel mai probabil mai vand niste diamante.

Prin centrul vechi

In centrul vechi ne-a placut tare mult, am facut o gramada de poze si ne-am bucurat un pic de caldura de la pranz. Daca am dat doua colturi mai la vale pe directia port a inceput sa bata vantul si n-a mai fost asa cald.

Moment de carnaval

Daaa... prea multa lume ciudat imbracata. Fustite prea scurte, vedem chiar si un Spiderman ba chiar si niste omuleti verzi. E de fapt o sarbatoare locala, un fel de carnaval. Orasul are intradevar mult de oferit cel putin din ce am vazut eu din afisele de pe strada.

Mai dam o tura si prin apropierea portului, niste poze si cam inghetam. Ne hotaram sa ne retragem spre ceva potoale plus o ceva de baut apoi sa o cam intindem spre Bruxelles.

Salutari din Antwerpen

Pe la patru din nou in tren, usoare momente de atipeala iar intr-o ora aterizam din nou in capitala. Cam asta a fost mica excursie in trei acte: Bruxelles, Londra si Antwerpen. Maine din nou in tren de data asta spre casa.

Mai multe poze de prin Antwerpen: aici.

London

2011-02-02T01:23:00.001+01:00

De la Bruxelles am luat celebrul Eurostar si am purces spre Londra pentru prima data. Cu un ochi pe starea vremii am sansa unei zilei senine si extrem de calde pentru ianuarie pe care o folosesc din plin. Reteta e cam asa: bilet dus-intors in aceiasi zi si vreo 12 ore de explorare. Seamana cu un traseu de trekking si chiar asa voi merge azi de nebun incercand sa vad cat mai mult.

Start. E 5:30, telefonul suna nemilos ma ansamblez in graba iar Seri ma duce pana la gara Bruxelles Central. Aici functioneaza cam ca la aeroporturi, Eurostarul are propria parte de gara, propriile ghisee e cam separat de restul lumii. Pentru ca insularii englezi nu fac parte din Schengen trebuie sa scoti si pasaportul.

Primele senzatii

6:40 sunt urcat in tren si pornesc spre Londra. Drumul e mai banal decat mi-am imaginat eu. Totul dureaza 1 ora si vreo 50 minute intr-o viteza ametitoare. Find iarna si intuneric nu prea vezi mare lucru, opreste de doua ori in Franta in Lille, Calais si la final Londra. Impresii ramase pe retina: viteza, gara din Lille, sarma ghimpata anti imigranti din Calais, politie cata frunza si iarba, Eurotunel. Tunelul e interesant dar si cam sec, intuneric total timp de vreun sfret de ora si iesi la lumina in Anglia. Prin prospectele din tren gasesc explicatii detaliate despre constructie, cifre si o gluma: "traversarea dureaza 20 de minute, nu incercati sa va tineti respiratia!".

Podul pe care au voie doar pietonii mileniului

In tren eram singurul pasager care nu lucra la o prezentare in PowerPoint, ufff... bine ca am scapat de astia! Ies in sfarsit la lumina. Primele senzatii: aglomeratie mare, aici e ora 7:50 lumea fuge spre munca, la figurat si la propriu. Noul trend e sa fugi spre birou in echipamentul de alergare iar in spate sa cari un rucsac cu hainele de job. Nu prea am inteles cum iti faci dus la birou dar ma rog poate astia nu transpira.

Totusi alergatorii sunt putini, multi sunt insa cei pe biciclclete! Bicle din ce in ce mai "fancy", de la miniaturi excentrice pana la cursiere nervoase, e plin de ciclisti imbracati de parca ar fi in turul Frantei. Interesant, cam asa arata si prin parcuri, toata natiunea face sport mult mai activ ca in Germania.

Asta da pod celebru!

09:00 (dupa ora locala) sunt pe malul Tamisei. Din fericire e o vreme bestiala, iar furnicarul de la ora 8 s-a cam potolit. O iau spre est vad trec pe langa "Millennium Bridge", vad in fuga "St. Paul's Cathedral" si ma opresc o vreme la "Tower of London". Impresionant, fac o gramada de poze si ii multumesc in gand inca o data lui Seri pentru ca mi-a imprumutat aparatul lui cel istet. La "Tower Bridge" fac o pauza mai lunga, de aici sunt o gramada de privelisti faine spre City si spre malurile Tamisei iar podul in sine e o bijuterie.


Privind spre "City"

Orele 11:00 trec pe malul celalalt si o iau inapoi spre vest. Urmeaza inca o serie atractii celebre de pe la orele de engleza: "Royal Festival Hall", "County Hall", "London Eye", care mai de care mai interesante. Incep sa se trezeasca si turistii chinezi si ghidurile locale, se deschid primele imbiss-uri si reincepe furnicarul.

12:00 ajung la "Westminster Bridge" si aici iau contact cu parlamentul si celebrul "Big Ben". Asta e poate cea mai tare imagine din Londra, mie chiar mi-a placut! Arhitectura de aici e impresionanta si am vazut-o de atatea ori pe la tv in presa sau in carti incat am o senzatie ciudata ca a am mai fost pe aici.

Chiar in inima imperiului :)

In fata la parlament demonstatie impotriva razboiului din Afganistan. Placate peste tot, politie, presa, nebunie mare. Plec de aici si ma indrept spre "Westminster Cathedral", intru in catedrala si ma izbeste foamea. Fac o pauza de masa in apropiere si contribui la propasirea fast-foodului local.

La orele pranzului mai fac o tura pe langa "Buckingham Palace" cu colegii chinezi apoi prin "Hyde Park" pana ajung pe "Oxford Street". Parcurile sunt impresionante chiar si in ianuarie, sunt sigur ca vara e un vis pe aici. Senzatia de stadion de atletism ramane, sunt sute de oameni ce alearga sau fac miscare in parcuri. Gata ies de aici si intru in zona comparaturilor, dupa un milion de magazine ma apropii de tinta.

Curtea interioara din British Museum

14:00 intru in "British Museum" si aici raman cu gura cascata. Stiam ca asa va fi dar chiar asa de impresionant nu mi-am imaginat muzeul. Desi sunt convins ca doar aici poti pierde zile intregi, mai ales daca esti pasionat de chestii din astea, eu am decat vreo 4 ore la dispozitie si ma incapatanez sa vad fiecare sala mai importanta. La ora inchiderii sunt terminat, cred ca am mers cam mult azi.

18:00 pornesc cu capul plin de arheologie spre gara. Mai trec pe langa Universitate si ajung intr-un final la "St. Pancras L.M.R" cum se cheama gara Eurostarului. Gara in sine e criminala, merita vazuta in orice caz. Aici inchei socul cultural, urc rupt in tren si adorm din cand in cand pana in Bruxelles. Altfel decat la sosire, acum sunt singurul calator care nu a fost sa faca shopping la Londra. Pacat ca nu am avut e-trexul la mine... oare cat am mers azi?

Mai am o zi de petrecut in Belgia, am stabilit cu Moni ca mergem la Antwerpen. Despre plimbarea asta revin cu un alt post in zilele ce urmeaza.

Mai multe poze din excursia de la Londra: aici.

Bruxelles

2011-01-26T18:24:00.001+01:00

Probabil ca inceputul de an e cel mai bun moment sa vizitezi orase. Preturile sunt mai bune, mai ales la transport, tren sau avion, in timp ce pe la marile obiective turistice e liniste si pace. S-ar parea ca armatele de fotografi amatori din vara iau o pauza binemeritata.

Daca nu esti prieten cu iarna s-ar putea ca frigul sa fie un impediment dar exista si in cazul asta solutii. Eu unul nu sunt prieten cu sezonul asta dar pentru cateva zile pot sa fac un compromis.

Excursia de anul asta la Bruxelles vine ca o mare gura de oxigen dupa o perioada interminabila de examane si stresuri iar invitatia lui Moni&Seri a fost geniala (multzu & buzzzzytzu!!!).

Un "colt" al muzeului

Pentru ca clasicele puncte turistice din Bruxelles le-am vazut cu alta ocazie am zis sa vad ceva nou. Inarmat cu aparatul foto al lui Seri am tras o tura in oras iar ca atractie principala am ales Musées Royaux d'Art et d'Histoire. E situat destul de central in apropiere de tot ce e mai important in oras si face toti banii, adica 5€ de caciula.

La o cafea belgiana

In prealabil ca sa ma pregatesc de infuzia de cultura belgiana, am facut un popas intr-o cafenea de mare efect. Am uitat cum se numeste dar locatia mi-a ramas pe retina. E o fosta hala, arata ca o fosta fabrica sau chiar o hala de piata acoperita. a fost restaurata foarte simpatic iar in subsol se afla un spatiu pentru expozitii. Acum era o expozitie de fotografie iar printre fotografi am gasit si un nume romanesc. Dragut!

O parte din expozitia de arheologie clasica

A urmat apoi muzeul sau mai bine zis muzeocul. Ca orice fosta putere coloniala si-a tras si Belgia niste muzee care te cam lasa cu gura cascata. Suprafata extrem de mare, mi-a luat ore bune doar sa vad cam ce era mai important iar exponatele sunt chiar din toata lumea. Exista o aripa dedicata fiecarei regiuni importante iar exponatele sunt un amestec de arheologie si etnografie. Partea de arta are si ea aproape o cladire intreaga iar ca sa vezi tot pe indelete ti-ar trebui vreo doua zile.

SF despre preistoria belgiana

Eu m-am concentrat pe partea de arheologie. Cel mai interesant au organizat, dupa capul meu, partea de preistorie a Belgiei. Aici am avut senzatia de film SF si in orice caz un film tare bun si o curatenie pe aici probabil ca nici in armata belgiana nu arata asa.

Noroc ca am mers la baie :)

Ca sa puna capac la toate impresiile mele, pe cand am dat o tura la baie, pe holul de aici, fara vreo legatura cu salile de expozitie, am gasit o expozitie de biciclete din toate timpurile. Le-am fotografiat pe toate evident, se le trimit cu dedicatie lui uica Lori ca el se ocupa de din astea.

Pe inserate. Dehh, asa e iarna...

Cand am iesit din aici, scos aproape pe faras ca oamenii s-ar fi dus si ei acasa, se cam intuneca (se inchide pe la 17) . Am mai facut o plimbare pe inserate si s-a dat stingerea. In ziua urmatoare am in plan o tura la Londra iar cu povestea ei voi reveni in zilele urmatoare doar sa gasesc un picut de timp.

Mai multe poze din Bruxelles: aici

Plimbare de iarna

2010-12-26T14:04:00.002+01:00

Criza sfarsitului de 2010 a fost pentru noi timpul liber portionat cu o lingurita tare mica. Acum ca au venit cateva zile de libertate totala a sosit momentul sa iesim si noi in aer liber prin imprejurimi.

------------------------------

Traseu: Dossenheim - Weißer Stein - Thingstätte - Heidelberg

Track GPS: click aici

Fotografii: aici + un film

Date tehnice: distanta - 13km; catarare - 495m; timp - 5 ore cu pauze

------------------------------

Ne trezim de dimineata, impachetam repede si suntem gata de placare. Mai statm vreo 20 de minute sa facem o poteca prin fata casei dupa ninsoarea de azi noapte. Treaba merge repede intre timp am cam dat startul la marea dezapezire pe strada, mai multi vecini isi fac curaj si ies din case :)

Pornim in pas vioi si ne cam linistim dupa vreo jumatate de ceas, eu chiar renunt la geaca ca sunt deja transpirat bine, antrenamentul din vara s-a cam dus dupa saptamanile astea in care ne-am cam anchilozat. Dar las' ca ...

Incet dar sigur spre varf

Fiind 25.12 nu prea s-a inghesuit nimeni pe munte, cel putin pe varianta asta de traseu aleasa de noi. Am batut urme pana sus in varf, ufff! greu a fost dupa doua luni de inactivitate totala. Pe mici portiuni mai fusese cineva inaintea noastra cu schiuri de tura si ne-a mai ajutat un pic.

Ajunsi in apropierea varfului zapada avea acea consistenta care te scoate din minti. Pui un pas iar intr-o fractiune de secunda se rupe pojghita de gheata undeva in adancime si mai cobori vreo 10 de cm. Asta ne-a facut sa schimbam planul initial de a ajunge la Schönau ca nu prea avem chef de batut urme la frontala.

Candelabrele de zapada

Planul nostru are doua variante, prima este sa ajungem pe varful Weißer Stein iar de aici prin locuri mai putin umblate pana la Schönau de unde "luam noi un bus ceva". Minusurile variantei asteia ar fi lipsa parazapezilor, si faptul ca acolo mai fusesem in iulie cu bicicleta si parea din sa un traseu scurt.

Varianta mai credibila e cu o pauza la cabana de pe varf, "daca o fi deschisa" iar apoi "mai vedem noi".

Sus e mai greu de inaintat

Pe varf am intrat in cabana de aici si tare ne-am mai minunat ca aveau oamenii astia deschis. Chiar de Craciun, lucru mare de care am profitat si noi. Am bagat o supa fierbinte, ne-am mai dezmortit si cu greu ne-am mai urnit.

Cu burta plina, ne hotaram pentru un traseu mai scurt prin Thingstätte cu coborare in Heidelberg. De aici putem reveni lejer cu tramvaiul acasa.

Thingstätte sub zapada... atat de rar

Ooo si fain a fost! zapada e destul de rara pe aici, Craciun cu zapada nu imi amintesc sa fi vazut de cand m-am aciuat eu in zona. Probabilitatea sa ninga e cam ca in Timisoara. Anul asta avem noroc de neaua din belsug, sper sa o mai tina asa vreo cateva saptamani.

Heidelberg de Craciun

Pe cand ne apropiem de Heidelberg si fiind pe final ne-am dat seama ca am fost cam rapizi. Ne-a mai ramas ceva timp si avand chef de joaca, am facut si un scurt film al excursiei.

Va uram "Sarbatori fericite!", zile de vacanta minunate si mult spor(t)!!!

Sărbători fericite!

2010-12-24T14:51:00.000+01:00

Cu ocazia Sarbatorilor va dorim Craciun Fericit, multe bucurii alaturi de cei dragi, "La multi ani"si multe succese in 2011!

Noi am fost ieri intr-o scurta excursie pe la Dachau dar din pacate nu am avut aparatul de fotografiat la noi. Scuba s-a cam plictisit intr-o masina blocata prin traficul nemtesc asa ca desenat cateva scene ce ne chinuiau neuronii.

Pe autostrada aglomeratie mare

Asta e "Telepaciun" :))??!!

Iepurele agresiv

Acesta e un muflon???

Au venit sarbatorile, atentie la lumanari!

Tractiunea cadourilor, cam gras...

Am avut nevoie la condus

Aici a trebuit oprit sa mai cumparam cate ceva... &!§/"?

... un Craciun fericit!

Der erste Schnee

2010-11-28T17:29:00.000+01:00

Diese Tage hat es hier geschneit. In der Stadt sind keine Spuren davon geblieben, aber im Wald und auf dem Berg schon. Genau so sieht es in Sibirien aus, ich fühlte mich wie zu Hause :)) Hast du gesehen - hinter einem Tannenbaum ist Väterchen Frost?

Drumul vinului

2010-10-04T22:14:00.005+02:00

Duminica pornim din nou la drum. De la inceputul verii am tot mers in Pfalz si ne-am propus ca la culesul strugurilor sa dam o tura pe "Weinstraße". Drumul asta al vinului sunt de fapt trei drumuri: drumul de drumetie, drumul de biciclete (pista ciclabila) si soseaua care are aceiasi denumire. Toate pornesc din Pfalzul de nord si coboara pana in Alsacia in Franta.

------------------------------

Traseu: Neustadt - St. Martin - Gleisweiler - Bad Bergzabern - Eschbach - Wissembourg (Franta)

Track GPS: click aici sau la finalul postului

Fotografii: aici

Date tehnice: distanta - 63km; catarare - 1295m; timp - 6 ore cu pauze

------------------------------

De drumul de masina si de pista ciclabila care e in apropierea soselei nu am avut chef, ne-am decis pentru poteca de drumetie, asta ar trebui sa strabata regiunea mai departe de traficul soselelor. Nu am reusit sa tinem marcajul de drumetie pe tot parcul turei, acesta fiind foarte prost marcat, cel mai prost pe care l-am vazut eu pana acum in Germania. Unde nu ne-am mai putut orienta am urmat pista ciclabila, vreo 25% din traseu.

Dimineata cu noptea in cap, chiar e intuneric, pornim spre gara. Primul tren ne duce in 50 de minute in orasul Neustadt unde mai fusesem cu ocazia unor alte ture in Pfälzerwald. Amuzant a fost prin gara si prin tren unde erau o gramada de cheflii ce se intorceau de la vreo petrecere o data cu zorii zilei.

Padure, vie si castele, printre ele drumul nostru

Prima bucata din marea de vie, pana la satul St. Martin ne incalzim bine si incepem sa ne dezbracam. Dupa o ora raman in tricou, tot frigul de dimineata a disparut o data cu rasaritul soarelui. Astazi avem noroc de o vreme foarte frumoasa si rara pe aici, la pranz sunt 25 de grade si un cer curat.

Dupa St. Martin intram in ritm si nu mai retinem numele localitatilor. Peste tot sunt multi turisti, pe unele coborari trebuie sa avem mare grija sa nu accidentam pe cineva. Avem parte de bucati de poteca frumoase si de coborari abrupte numai bune pentru mtb.

Chiar deliciosi si multi, multi

Albi, rosii, negrii, rozalii e plin de struguri si vie, cat vezi cu ochii. Noi ne deplasam mereu la limita dintre padure si vie, din cand in cand intram in podgorii. Miroase bestial a struguri copti iar in apropierea localitatilor a vin nou. Oamenii sunt in plin sezon de cules, toata lumea e la munca asistata de armate de turisti.

Germania rurala

Din cand in cand am intrat si prin padure, chiar daca pe portiuni scurte am adulmecat un pic si din padurile din Pfalz iar un gand mai vechi ne-a facut sa ne gandim la o traversare a muntilor de aici. Probabil vom avea timp destul sa planificam tura asta caci pana vara viitoare mai e un pic. Acum e cam imposibil, ziua a devenit enervant de scurta si nu prea mai merg ture lungi.

Dupa coborarea asta ne-am ratacit un pic :)

Am avut niste rataciri spectaculoase din pricina marcajului slabut mai ales in localitati. Atunci cand nu a mai fost cale de regasire a drumului am urmat drumul de bicicleta. Ca norocul ca am avut gps la mine, iar pe harta digitala e trasata pista ciclabila. Asta ne-a scutit de multe ori de invarteli fara sens prin localitati.

Pauza de pranz a fost urmata de un desert direct de la sursa

Ah... da! asta a fost unul din motivele bine intemeiate ale turei de azi: strugurii. Am mancat multi, chiar prea multi caci ne-am mirat ca mai putem pedala. Am recuperat tot ce am pierdut in ultimii ani si am scapat de gustul nedefinit ai celor din supermarket. Ba chiar ne-am reinprospatat amintirile din copilarie.

Yummmy!

Finalul il facem in Wissembourg, un orasel francez cochet, poarta spre Alsacia. Aici tocmai avem noroc sa prindem finalul unei petreceri populare, cu fanfara mancare, vin nou si cate si mai cate bunatati. Aici am mai fosr si nu pierdem multa vreme cu cautarile. Avem deja o terasa preferata, unde mancam cate o celebra "Flammkuchen", ne tragem sufletul un pic si pornim spre gara. E deja noapte.

De aici facem cu trenul intr-o ora ce am facut cu bicicletele intr-o zi intrega. Din Neustadt inca o ora pana la Heidelberg unde incheiem o duminica reusita.

Un fel de concluzii:

cel putin jumatate din drum a fost pe asfalt cu unele bucati de forestier sau poteca spectaculoase pentru MTB
multe rataciri, prost marcat, gps-ul ne-a fost de mare folos cu harta de la openmtbmap
peisajele de toamna produc dependenta!
tarte flambé (Flammkuchen) in Alsacia...

Zwingenberg

2010-09-08T12:31:00.003+02:00

Duminica ne hotaram sa facem o drumetie in apropiere. Cercetam un pic ce avem pe acasa despre Odenwald si ne hotaram sa mergem la Zwingenberg iar de aici sa facem o tura prin zona. De vazut: un castel, un sector de chei, padure multa si pajisti dragute. Cam asta reiese din descrierea circuitului gasit in ghidul Rother (tura nr. 25).

------------------------------

Traseu: Zwingenberg - Wolfsschlucht - Neckargerach - Zwingenberg

Track GPS: aici

Fotografii: aici

Date tehnice: distanta - 18,85km; catarare - 536m; timp - 6 ore cu pauze

------------------------------

In Germania transportul in comun functioneaza nemteste! Poti ajunge oriunde cu mijloacele de transport in comun in orice conditii si chiar daca ai un bagaj mare sau poate o bicicleta. Cum spunea un prieten: "S-Bahnul e cea mai tare chestie din tara asta!".

De veritatea zicatorilor de felul asta am avut ocazia sa ne lamurim si noi pe parcursul turelor asa ca mi-am facut din nou abonament regional pe toate mijloacele de transpot in comun. Valabil 6 luni putem sa mergem in lung si lat in toata zona numai timp sa avem.

Duminica avem un pic de timp. Ne suim in tren si vreme de o ora admiram valea Neckar-ului pana in localitatea Zwingenberg de unde incepem plimbarea noastra.

Pornind din gara, poteca ne duce in prima faza pe un drumeag spre poarta unui castel. E inchis! dar aflam ca poarta sta inchisa nu pentru ca e zi libera ci pentru ca castelul se afla in proprietate privata. Interesanta treaba sa locuiesti aici.

Din spatele castelului porneste o bucata de chei modeste insa sapate in gresie, ceva ce se gaseste mai rar. Vegetatia e bogata, e plin de muschi, ferigi si umiditatea e foarte ridicata. Ne place pe aici insa portiunea se incheie repede si intram din nou in padure.

Urmeaza o bucata impadurita dar placuta. Vegetatia e diversa ba chiar ne infruptam poate pentru ultima oara cu mure si zmeura. Sunt cam pe terminate, probabil mai vreo doua saptamani le mai vedem.

Dupa aproape doua ore de urcus domol ajungem intr-un platou neted si intins. Suntem destul de sus pentru regiunea asta dar aici arata de parca am fi in plina campie. Norii zboara repede ca nebunii si se lasa un pic frigul.

Incepem sa coboram, pe o vale impadurita cu rau repede ce sare printre pietre. Macinam un drum forestier, intalnim mai multe grupe de drumeti, un lac, trecem pe langa vreo doua refugii si ajungem in Neckargerach.

Localitatea e in mare sarbatoare. Avem mare noroc si din pura intamplare ne trezim intr-o petrecere sateasca organizata de pompierii voluntari din sat. Avem parte de fanfara pompierilor imbracati in costume populare, carnati fripti si bere. Super!

Stam si noi pe aici o vreme, ne infruptam din bunatatile locale si pornim din nou la drum spre gara din Zwingenberg. Bucata asta ultima o ratacim si pierdem marcajul printre case. Nu mai avem chef sa ne intorcem sa il cautam si pornim pe marginea soselei. Traficul destul de agitat si multa galagie ne fac sa cautam repede o alternativa.

Ultima bucata a traseului evadam de pe asfalt si suntem din nou pe pajisti inconjurate de paduri. Aici e multa liniste in contrast cu soseaua aglomerata. Mergem vreme de o jumatate de ora si ajungem din nou in Zwingenberg unde un bunic amabil tine sa ne explice vreme indelungata drumul spre gara.

Finalul e abrupt. Trenul ne duce din nou spre Heidelberg, iar noi ne rezemam de fereastra atipind din cand in cand vreme de o ora. Prin oras e pustiu, maine incepe o noua saptamana.

Cam asa a aratat tura noastra pe harta. Garminul face toti banii, pe bune!

Schriesheim

2010-09-02T20:15:00.003+02:00

Ne-am intors din Alpi si incet reintram in normal. Oboseala acumulata am simtit-o cu adevarat doar cand am ajuns acasa. Am fost obositi, am dormit mult, am mai facut tot felul de treburi gospodaresti, am inceput timid sa lucram si am fost iarasi obositi.

Primele zile trec rapid, nu prea le simtim, la fel si concediul nostru, pe neasteptate ne adancim in coditian. In weekend ne lepadam de lene si hotaram sa iesim un pic la potecareala in Odenwald. S-a anuntat vreme buna poate ultimele zile de vara de anul asta. Daca in excursia noastra din Alpi nu am simtit nimic aici toamna intra incet pe usa din dos.

------------------------------

Traseu: Dossenheim - Schriesheim - Weißer Stein - Heidelberg

Track GPS: aici

Date tehnice: distanta - 16km; catarare - 545m.

------------------------------

Dupa o saptamana de lene maxima a venit si mult asteptata duminica insorita despre care se tot anunta de zile bune. De bicicleta nu mai avem chef o vreme asa ca facem o tura de potecareala cat mai aproape de casa dar nu prea grea ca maine e din nou luni si se anunta zi grea.

Un prieten mic

Planul l-am facut repejor: mergem din Dossenheim spre "burgul" de la Schriesheim - Strahlenburg - printre plantatiile de vita de vie iar de aici urcam pe poteca marcata cu x-galben pana pe varful Weißer Stein. De pe varf coboram pe banda rosie spre Heidelberg de unde ne intoarcem cu tramvaiul.

Tura asta se regaseste bine explicata in ghidul de drumetie al Masivului Odenwald publicat de cei de la Rother. Mai fusesem pe aici insa cu bicicleta si in sens invers, asa ca totusi e ceva nou. Nu e cine stie ce urcus dar o iesire la oxigenat neuronii e oricand binevenita.

Daca "stai intins" poti privi cerul

Din Schriesheim urcam pe traseul marcat cu un x galben aproape doua ore pana pe varf. E cald si liniste deplina. Din cand in cand cativa mountainbikeri se dau la vale si zboara pe langa noi. E atat de diferita senzatia mersului pe jos fata de bicicleta... incredibil! Ne oprim din cand in cand sa ne mai tragem sufletul si sa admiram natura.

La un popas o veverita sare din pom in pom si scoate niste sunete ciudate, parca vrea sa ne sperie. Ne amuzam un pic pe seama ei si din vorba in vorba am ajuns pe varf.

Strahlenburg in Schriesheim

Ca din reflex, stiind ca aici e o cabana cu terasa, mancare si toate cele ni se face foame. Nu suntem in graba asa ca facem aici popas. Mancam ceva si planificam saptamana ce va urma in tihna. Cu burta plina ne taram din nou pe poteca marcata cu banda rosie si incepem coborarea spre Heidelberg. De aici nu mai avem de urcat nimic, ufff bucuria lenesului!

Azi nu avem chef de facut poze, poate ca stim zona bine sau poate ca nic unul dintre noi nu are chef. Uite ca aproape coboram spre Thingstätte si aproape ca nu am facut poze, dar nici nu simtim nevoia. O fi lene?

Inca un prieten - mai colorat

De aici nu mai avem mult, urmaza o coborare dura catre Bismarcksäule, un turn destul de aproape de Heidelberg construit din gresie locala din pacate cu urme intense lasate de "civilizatie". Urmam poteca abrupta spre Heidelberg, mai facem un scurt popas de depanat amintiri pe Philosophenweg si suntem in oras.

Incheiem cu o inghetata mica de la italienii de pe colt. Vine tramvaiul la fix cat sa nu ne prinda ploaia si cateva minute mai tarziu suntem acasa.

Despre turele viitoare relativ bine stabilite: Hmmm... Duminica se anunta vreme frumoasa! Am planificat tot o drumetie un pic mai departe insa tot in Odenwald, cu o cabana draguta un mic sector de chei si multa multa padure. In viitorul apropiat cam la coacerea strugurilor o sa dam o tura cu toaglele pe traseul de drumetie "drumul german al vinului" in Pfalz. Tura ar avea aproape 90 km si se termina in Franta... suna bine!

TransAlp 2010

2010-08-15T20:07:00.005+02:00

TransAlp 2010, e un vis de al nostru la care coacem vreme de un an. Nu e o chestie iesita din comun, o face orice pasionat de mtb de pe plaiurile vorbitoare de germana macar o data in viata iar noi am gasit vreme si resurse pentru o astfel de tura vara asta, mai exact pe finalul lui iulie si inceput de august.

Ne-am luat liber doua saptamani, ne-am impachetat in masina si am pornit spre St. Anton am Arlberg de unde incepe excursia noastra. Aici ne ducem direct la biroul turistic, primim o lista de pensiuni si in mai putin de jumatate de ceas suntem cazati la niste oameni deosebiti care se ofera sa ne tina masina la ei in garaj cat tine tura noastra. Multumim inca o data Ilse und Richard Juen!!! Pensiunea lor se cheama Juen si e super! daca aveti drum pe acolo la ski sau altceva.

Ziua 1
------------------------------

Traseu: St. Anton am Arlberg - Konstanzer Hütte - Heilbronner Hütte (2327m) - Koopsstausee - Ischgl

Track GPS: aici

Fotografii: aici

Date tehnice: distanta - 48km; catarare - 1400m.

------------------------------
Ne trezim de dimineata, mancam ceva la micul dejun, lasam in masina ce mai avem in plus pe la noi si pornim in traseu in prima parte pe asfalt iar apoi intram pe un forestier dragut.

Verwallsee - in apropiere de St. Anton

Incepem un urcus lung pe drum forestier pe valea numita Schönverwalltal, trecem incet de un lac apoi de Konstanzer Hütte si la un moment dat drumul forestier se termina in apropierea unui podet de unde incepe un urcus indarjit de unde nu se mai poate pedala ci trebuie impins pana sus intr-o sa langa lacurile glaciare din apropierea cabanei Heilbronner Hütte.

Aproape sus - in spate se vede Heilbronner Hütte

In Heilbronner Hütte mancam niste macaroane. E super fain aici, cabana e plina de istorie si e o mare afacere. E lume multa toti vor sa manance sa isi mai traca rasuflarea un pic si sa plece mai departe pe traseu. Dupa macaroanele stropite cu suc de mere plecam intr-o coborare bestiala pe drum forestier pana la lacul Koopstausee. Mai departe tot pe forestiere spre Galtür si intr-un final pe la orele 17 ajungem la Ischgl.

Coborarea spre Koopstausee

In Ischgl rezolvam cazarea rapid in biroul de informatii, gasim o pensiune draguta la un pret convenabil, parcam bicicletele, rucsacii iar spre seara iesim la o pizza. Azi am avut noroc, desi a cam plouat nu ne-a udat prea tare iar din cand in cand am avut parte si de un pic soare. De maine se anunta vreme bunicica.

Ziua 2

------------------------------

Traseu: Ischgl - Heidelberger Hütte - Fimberpaß (2608m) - Sur En - Scuol

Track GPS: aici

Fotografii: aici

Date tehnice: distanta - 45km; catarare - 1493m.

------------------------------

De dimineata mancam ceva, ne bucuram de vrea super de afara caci nu se vede nici o scama de nor pe cer si pornim din nou la drum.

Heidelberger Hütte dinpre Fimberpaß

In prima faza, pornim din Ischgl pe un forestier abrupt pe pista de ski de aici si vreme de vreo ora urcam sustinut. Ajunsi mai sus, drumul se mai domoleste si avem parte de o vale lunga pe care se poate pedala pe portiuni foarte lungi pana la Heidelberger Hütte. Undeva inainte de cabana apar insemne de granita: am intrat in Elvetia.

In sfarsit sus in sa

La cabana mancam cu pofta niste paste vizitam cabana, e una mai speciala pentru noi caci doar locuim in Heidelberg :) iar filiala de aici a DAV a construit-o cu ceva timp in urma. De la cabana urcam abrupt spre Fimberpaß, de fapt impingem bicicleta pana sus de nu mai putem. Privelistea de aici e criminala, facem o gramada de poze, inghetam un pic in pas si ne hotaram sa coboram pe un "trail legendar", cum e denumita prin carti si reviste coborarea de aici.

Vna - un sat retroroman foarte cochet

Pentru noi si bicicletele nostre hardtail coborarea e prea grea, eu chiar zbor de pe bicicleta, ma lovesc un pic pe la picioare dar am noroc si nu patesc nimic deosebit. Pe final avem parte de un forestier ca in palma sau... ca in Elvetia, trecem prin sate ale comunitatii de retroromani si suntem impresionati, pe aici arata totul ca in basme. Aproape ora 18 ajungem in Sur En, e o localitate micuta, are doar un hotel care ni se pare scump si ne hotaram sa mai pedalam un pic pana la Scuol unde ne cazam la fel de scump :), mancam ceva si dormim ca niste nou nascuti.

Ziua 3

------------------------------

Traseu: Scuol - Sur En - Val de Uina - Sesvenna Hütte - Schlinigpaß (2295m) - Prad - Morter

Track GPS: aici

Fotografii: aici

Date tehnice: distanta - 68km; catarare - 1390m.

------------------------------

Azi e 1 august, e ziua nationala a Elvetiei. la micul dejun si chiflele au ca decoratiuni steaguri elvetiene. Acum intelegem preturile si aglomeratia din hoteluri. Mancam copios, pornim din nou spre Sur En iar de aici incepem urcusul spre Val de Uina.

Val de Uina - asta chiar a fost impresionant

Val de Uina, e greu de descris in cuvinte, iar pozele cu aparatul nostru nu spun prea multe. Pentru mine e Cheile Nerei x 1000. Pe aici se impinge mult si bine la bicicleta dar privelistea e bestiala si merita toate eforturile, ne gandim ca ar mai trebui sa venim pe aici la potecareala... poate un TransAlp pe jos?

Zambete la marginea potecii

Val de Uina se incheie brusc intr-o pajiste alpina pe unde se poate partial pedala in voie. pe aici e destul de multa lume, fiind sarbatoare mare si o vreme de invidiat multa lume a iesit la o plimbare pe munte. Dupa o poteca lunga printre turme de vacute ajungem in Schlinigpaß, mai facem un pas: suntem in Italia!

Sesvenna Hütte - foarte aglomerata la sfarsit de saptamana

Din pas coboram rapid spre Sesvenna Hütte unde renuntam la mancare din cauza aglomeratiei. Nu zabovim mult pe aici, coboram mult si bine pe forestiere cascam ochii prin satele Tirolului de sud caci sunt extrem de frumoase. Intr-o mica localitate oprim la un han sa mancam ceva, facem o pauza de o ora si mai apoi pornim mai departe pe un drum de bicicleta de-a lungul intinselor platatii de meri pana la Morter. Aici urmeaza o zi de pauza totala caci vremea nu mai tine cu noi. Dormim mult, aproape o zi intreaga si mancam bine, mai avem 3 zile de pedalat iar pana acum e totul perfect.

Ziua 4

------------------------------

Traseu: Morter - Törbrunn - Latscher Alm - Tarscherpaß (2517m) - St. Nikolaus

Track GPS: aici

Fotografii: aici

Date tehnice: distanta - 35km; catarare - 1973m.

------------------------------

Dupa ziua de repaus ne simtim foarte bine, vremea e din nou buna, pornim din nou la drum. Azi e o etapa grea, avem de urcat aproape 2000m diferenta de nivel in mare parte trebuie impinsa bicicleta caci nu se poate pedala. In prima faza pedalam in voie pe serpentine, mai facem cate o pauza si pe nesimtite ajungem in golul alpin.

Imagini tipice pentru Tirolul de sud

La Latscher Alm facem pauza de pranz, mancam niste paste reusite, ne mai tragem sufletul si pornim spre pas. De aici nu mai e distractiv, urcam o partie de schi foarte abrupta, nu se mai poate pedala, din fericire drumeagul e destul de lat si nu e blocat de pietre. Ultima portiune pana in sa e o poteca stramta plina de tranci care ne cam termina dar cu multa rabdare ajungem sus.

Sus in pas - pauza meritata

Inghetam un pic, au venit niste nori dar nu ne uda, facemn niste poze si coboram in partea cealalata. In prima faza vreo 200m diferenta de nivel nu se poate pedala dar dupa vreo 20 de minute de impins bicicleta la vale dam de un drum forestier si stim ca ne asteapta o coborare de peste 1000m.

Pe aici te poti da ca un bezmetic

Coborarea a fost un vis de mare viteza, ultimii kilometri ii facem pe asfalt. Tarziu aproape ora 7 seara intram in St. Nikolaus, tinta noastra pentru astazi. Localitatea e micuta cu putine posibilitati de cazare, aici facem o alegere proasta, dar nu mai putem sa dam inapoi. Ne cazam langa biserica intr-o pensiune de lemn veche, preistorica. Noaptea nu prea dormim bine, toata casa scartie la fiecare miscare si face un zgomot infernal, probabil doar proprietarii rutinati s-au odihnit :). Cer senin toata noaptea si niste stele gigantice!

Ziua 5

------------------------------

Traseu: St. Nikolaus - St. Getraud - Passo di Rabi (2449m) - Haselgruber Hütte - Piazzola - Male

Track GPS: aici

Fotografii: aici

Date tehnice: distanta - 34km; catarare - 1233m.

------------------------------

Rupti de somn plecam rapid. La ora 7 suntem pe bicicleta, pana in satul vecin St. Getraud mergem pe sosea vreo 4km. De aici incepe urcusul pe forestier catre Pasul Rabi, in mare parte se poate pedala lejer doar in portiunea finala impingem un pic. Aici simtim pentru prima data ca ne apropiem de finalul turei, e incredibil de cald, daca prin Austia inghetam dimineta aici incepem sa ne topim. Mirose deja a palmieri de la Riva!

Valea spre Pasul Rabi

Pana la Riva mai e cale lunga. Urcam pe o vale frumoasa pedalam in voie din cand in cand facem cate o pauza, noaptea de ieri s-a instalat in toate incheieturile, noroc ca azi nu avem asa mult de mers e o etapa usoara. azi suntem atat de matinali incat pana in pas ne depaseste foarte putina lume, "arma nostra: trezitul de dimineata".

Oare pe aici?

Sus in pas sunt mai multe cruci, de metal, lemn sau piatra. Nu prea stiam de jos spre care ne inderptam dar am dibuit-o pana la urma:

- Uite, la crucea aia trebuie sa ajungem!

- Nu cred, poteca pare ca ocoleste stanca aia...

- Oricum trebuie sa fie sus vreo cruce.

Victorie! de aici doar coboram

Repede ajungem in pas. E din nou frig si vant. Coboram pe o poteca pe care nu am putut merge decat pe langa bicicleta vreo 10min si ajungem la Haselgruber Hütte. Aici mancam ceva la repezeala si pornim in coborare pe o poteca super buna pe care putem pedala. Din pacate nu prea prindem viteza, din cand in cand trebuie sa ne oprim in vreo stanca sau lasam drumetii sa urce in voie. Urmeaza un lung drum forestier, un pic de asfalt si pe la 15 suntem in Male deja cazati. O zi scurta!

Ziua urmatoare, relaxare totala, dormim vreo 14 ore, afara ploua fara intrerupere si am decis sa ramanem in Male pana se indreapta vremea. Pizza, paste, chinoto, somn...

Ziua 6

------------------------------

Traseu: Male - Dimaro - Madonna di Campiglio - Rifugio Cascata - Val di Agola - Passo Bregn de l'Ors (1840m) - Passo del Gotro (1848m) - Stenico - Arco - Riva del Garda

Track GPS: aici

Fotografii: aici

Date tehnice: distanta - 92km; catarare - 2565m.

------------------------------

Ultima zi, marea finala, azi e un pic mai complicat, peste 90km + vreo doua pasuri, dar Dolomitii fac toti banii! La 8 dimineata am pornit la drum. Pana in Dimaro pe sosea, noroc ca de dimineta nu e trafic, iar de aici incepe urcusul. Primul pas e o joaca, urmaza Madonna di Campiglio, unde e full de lume, apoi pe la 11 Rifugio Cascata.

La refugiu e o priveliste de vis spre cascada si o terasa insorita. Mancarea si sucul pica foarte bine in asa o atmosfera dar nu e timp de lalaiala caci e mult de pedalat astazi. Urcusul final de azi pare mult mai usor caci privelistile peste Dolomiti sunt de neegalat. pe intreg parcursul am senzatia ca am mai fost pe aici, prea des am vazut poze cu Dolomitii :)

Ultima portiune de urcat e destul de abrupta dar stim ca e ultima din toata excursia asa ca nu ne afecteaza prea mult. De sus urmeaza o coborare lunga si frumoasa, atat de lunga caci la final cand panta se mai domuleste nu imi mai simt incheieturile de la maini. Mai urmeaza mici suisuri si coborasuri, mici sate cochete si un canion impresionant. Poteca ocoleste soseaua si tunelurile, e cald si bine, pustiu iar peisajul e deosebit.

Arco - aproape de Riva o Mecca a cataratorilor

Ultima parte a turei de la Sarche e pe o pista ciclabila foarte bine pusa la punct. Nu e gata complet asa ca pe ultimii kilometrii are loc o ratacire legendara dar intr-un final regasim drumul si ajungem in Arco. De aici mai e o aruncatura de bat. La orele 19 suntem pe plaja de la Riva del Garda! Am reusit!

Urmatoarele zile sunt de refacere, mancare buna, vizitam mici satuce si orasele din preajma lacului si ne relaxam pe deplin. Intoarcerea la St. Anton a fost un pic aventuroasa: cu masina, autobuzul si trenul dar pana la urma a iesit totul bine.

Un fel de concluzii:

Daca vrei sa te dai peste tot iti trebuie o bicicleta buna, o furca buna daca ai hardtail ca noi, poate chiar un full altfel risti sa iti rupi gatul pe coborari.
Traseul trebuie gandit bine inaintea turei, cu toate informatiile posibile. Iti trebuie harti, poate si un gps.
Pregatirea fizica trebuie sa fie top nu merge cu ... lasa ca merge si asa.
Cat mai putine bagaje! ai aici: lista mea cu ce am avut in rucsac.
Sa faci un TransAlp nu e ieftin! decat daca ai masina de asistenta si sofer sa te astepte la sfarsitul zilei.
O descriere a pregatirilor noastre pentru tura ai aici: explicat int-un post anterior, acum cateva saptamani.

Pentru orice fel de informatii puteti lua legatura cu noi - ajunge un "comment" la finalul postului.

Salutare si mult spor(t)!!!

Riva del Garda - finalul unei ture si inceputul unor noi planuri

Nothweiler

2010-08-12T14:02:00.006+02:00

Vreme mizerabila. Suntem frustrati si un pic plictisisti. Trebuia sa plecam in Alpi si tocmai acum a sosit o mica glaciatiune. Suntem nevoiti sa amanam plecarea cu 3 zile, nu avem chef sa pedalam prin zapada si ploaie. Peste vreo doua zile se arata vreme buna pana atunci trebuie sa ne ridicam moralul.

Punem mana pe ghidul Rother pentru Pfälzerwald si alegem tura cu numarul 22 ce arata a fi spectaculoasa. Castele, stanci privelisti largi pe granita muntoasa dintre Germania si Franta. OK!

------------------------------

Traseu: Nothweiler - Wegelnburg - Fleckenstein - Gimbelhof - Litschhof - Nothweiler

Track GPS: aici

Fotografii: aici

Date tehnice: distanta - 15,39km; catarare - 627m; timp - 6 ore cu pauze

------------------------------

Suntem in concediu si nu avem probleme cu trezitul. Dimineata e lejera, mancam ceva sarim in masina si dupa o ora suntem intr-un mic satuc din creierii muntilor din Pfalz, in Nothweiler. Parcam in fata bisericii, ne uitam un pic prin satuc, de fapt vreo 20 de case stranse impreuna si pornim pe poteca nostra intr-un urcus sustinut.

Incepem cu un urcus

Dupa o ora de urcus ajungem pe un varf cu privelisti marete peste toata regiunea. Varful e format dintr-o stanca masiva de gresie pe care candva in evul mediu s-a construit o fortareata solida, e vorba de castelul Wegelnburg.

Azi e o ruina draguta ce aduna multi vizitatori mai ales in weekend. De sus vedem satucul de unde am plecat iar daca imi incord tare privirea zaresc si masina nostra in fata bisericii, o pata de culoare de fapt. Zabovim o vreme aici facem o gramada de poze si plecam pe poteca noastra in continuare.

Geograful

Coboram prin padure domol pe drumuri forestiere si poteci pana ajungem pe granita. Facem niste poze si ne amuzam ca putem topai din Germania in Franta si invers si pornim mai departe spre urmatorul castel aflat pe teritoriul francez.

Cea ce am remarcat imediat o data cum am patruns in Franta e ca aici s-a cam taiat din padure, mult mai mult decat in partea germana a muntelui. Vegetatia e diferita, padurea e tanara si deasa ca o perie, cel putin pe unde umblam noi pe aici, asta e influenta politicului in flora :)

Ce-o fi acolo?

Treptat ne apropiem si de castelul francez. E urias, parca crescut din stanca, ne impresioneaza si ne hotaram sa il vizitam pe indelete ca intreaga armata de turisti care se plimba pe aici.

Dupa ce ne-am indestulat de istorie pornim din nou pe poteca noastra. De fapt ce credeam noi a fi poteca noastra! Urmeaza o ratacire de mai multe ore prin codrii alsacieni de toata frumusetea. Gps-ul nu ne ajuta caci bineinteles am pus harta Alpilor pe el dar dupa o serie de injuraturi si reorientari ajungem pana la urma la un rezultat multumitor.

Castelul Fleckenstein

Reveniti pe poteca cea buna reluam bucla noastra si dupa vreo 2 ore ajungem inapi la masina. Mai vizitam niste stanci impresionante de gresie, de care e plina regiunea, multe din ele au batute trasee de cocotat, poate cine stie venim candva la catarat pe aici.

Intr-un final se incheie traseul dar e inca devreme si nu ne grabim acasa. Mai mergem pana la Wissembourg si mancam o "Flammkuchen" traditionala dupa ce toata ziua am visat la ea :)

Pofta de cocot

Cam asta a fost, intr-un cuvant: fain!

PS: intre timp ne-am intors din excursia noastra din Alpi care a fost SUPER. Postul urmator va fi povestea din TransAlp la care lucrez din greu :). Ceva poze am pus deja in albumul foto. Pe curand!

Nibelungenweg

2010-07-20T18:33:00.004+02:00

In weekendul trecut ne-am propus sa facem o bucata din traseul "Nibelungenweg", partea lui cea mai spectaculosa de traversare a Masivului Odenwald. Am studiat un pic ghidul celor de la Rother in saptamana precedenta iar duminica dimineata pe o vreme minunata am purces la drum.

"Nibelungenweg" este un traseu de drumetie bine marcat care are o lungime totala de 120km, incepe la Albisheim in Pfalz si se incheie in estul Odenwaldului la Wertheim. Noi am parcust aproape 40km din acest traseu partea lui muntoasa si propice pentru mountainbike.

------------------------------

Traseu: Bensheim-Auerbach - Reichenbach - Neunkircher Höhe - Reichelsheim - Spreng - Steinbach - Michelstadt

Track GPS: aici

Fotografii: aici

Date tehnice: distanta - 39km; catarare - 1150m; coborare - 1050; timp - 7 ore cu pauze; viteza medie: - 9km/h; viteza maxima - 45km/h

------------------------------

Plecam in graba mare spre gara din Heidelberg unde luam micul dejun traditional de duminica dimineta. Urmeaza apoi ritualul cumpararii biletor de la automat si intr-un final la ora 8 suntem in tren. Aglomeratie mare in vagonul de biciclete, o grupa din specia "cicloturistilor" a cam ocupat intregul vagonul dar cu grija ne croim si noi loc aici.

Dupa aproape o ora de cascaturi intense coboram in gara Bensheim-Auerbach unde reperam rapid marcajul "patrat galben" chiar in fata garii. Pornim pe asfalt insa nu dureaza mult si suntem in elementul nostru: drumuri forestiere si poteci.

Pe traseu nu prea e lume, ca in alte duminici. Intalnim totusi cateva grupuri de pasionati de mtb, dar foarte putin drumeti. In Germania lumea se fereste mai mult de caldura decat de frig, eu sunt totusi de alta parere...

Vacutele lenese

Pana la "Neunkircher Höhe" avem senzatia unei catarari continue desii sunt mici portiuni de coborare pe traseu. Asta e o caracteristica a Odenwaldului, coborari si urcari ce alterneaza foarte des, te cam calca pe nervi uneori dar asa cum spune Scuba: nu e plictisitor niciodata.

In afara de cate o veverita speriata azi nu am vazut alte animale. Ciudat! de obicei vedem cam de fiecare data cerbi si caprioare sau vulpi si iepuri. Probabil ca e prea cald, ce lenesi!

Caldura mare... mon Cher!

In cel mai inalt punct al turei dam de un turn de piatra care gazduieste un mic han-cabana pentru drumeti. Drumeti sunt putini majoritatea sunt mountainbikeri, din ce in ce mai mult bicicleta trece in primul plan in devavoarea drumetiei. Asta am observat noi mai demult dar parca in ultimul timp e tot mai evident, azi sunt 4-5 drumeti iar in fata cabanei sunt parcate vreo 20 de biciclete.

Toata lumea manaca sau bea ceva, cei mai curajosi cate o bere, noi ne multumim cu niste cola light si ceva rapid de mancare. Atmosfera e relaxata, la o masa mai indepartata la umbra trei mountainbikeri discuta aprins despre politica interna...

Chiar nu misca nici o frunza!

Pornim mai departe. Scuba mai culege pe plaiuri tot felul de mirodenii pe care le cunoste din patrie. Bune la tot felul de ceaiuri care mai de care de tamadiutoare. Unele imi sunt cunoscute si mie, altele nu cresc pe la noi, iar cateva le stiu doar eu. Fiecare stie denumirea buruienilor in limba materna dar nu si in germana. De obicei acasa dupa excursie se studiaza dictionarul sau... wikipedia.

Clipe libere in doi ... adica Scuba si Mischu

Undeva pe finalul turei la o coborare printr-o padure de brad gasim un luminis plin cu afine chiar in buza drumului forestier. Bineinteles ca aici am facut pauza mai lunga. Desii afinele nu sunt coapte pe deplin, cine cauta gaseste, reusim sa ne facem plinul cu afine.

Dupa inca cativa km forestierul nostru e marginit de tufe de zmeura, inca o pauza, timpul trece pe langa noi dar nu ne pasa, e cald si bine, duminica, iar fructele padurii merita toata atentia.

Numai bune de un ceai

Dupa o coborare prelunga ajungem in Michelstadt. Trackul nostru duce chiar pana in centrul vechi unde am oprit gps-ul chiar in fata cladirii istorice a primariei. Aici incheiem tura si sarbatorim "victoria" cu un suc si o prajitura pe o terasa. Mai asteptam vreo jumatate de ora in gara din apropiere iar peste vreo ora de stat in tren ne aflam din nou in Heidelberg.

Faina tura! Chiar ne-a placut traseul asta. Marcaj foarte bun, nu am avut niciunde vreo problema de orientare deosebita chiar si in zonele unde copacii lipseau.

Singura problema e lipsa apei, pe tot parcursul nu am intalnit decat doua surse de apa pe care scria: "Apa nu este potabila". Am auzit noi un zvon cum ca pentru protectia restaurantelor si hanurilor se mai pun astfel de avertizari...

In weekendul viitor pornim spre Alpi o traversare a acestora cu bike-urile pana la Riva del Garda asa ca tineti aproape! Bicicletele sunt unse, reglate si pregatite de TransAlp iar noi abia asteptam plecarea!

Salutare si mult spor(t)!

TransOdenwald 3

2010-07-13T14:09:00.003+02:00

Saptamanile trecute am facut multa drumetie. Am gasit in sfarsit timp pentru o tura de mountainbike pe un traseu nou pentru noi. Exista mai multe trasee europene de drumetie pe distante mari, noi ne-am hotarat sa parcurgem o bucata din E1, cea care starbate masivul Odenwald de la nord la sud.

Marcajul e super bun si bine intretinut, un x de culoare alba, numit aici: "Europäische Fernwanderweg E1". lungimea lui totala este de 4960km de la Marea Nordului pana la Mediterana.

------------------------------

Traseu: Ober-Ramstadt - Frankenhausen - Reichenbach - Steigkopf - Birkenau - Eichelberg - Wilhelmsfeld - Weißer Stein - Dossenheim

Track GPS: aici

Fotografii: aici

Date tehnice: distanta - 65km; catarare - 1450m; coborare - 1574; timp - 10 ore cu pauze; viteza medie: - 9km/h; viteza maxima - 45km/h

------------------------------

Trezirea e ca de obicei duminica dimineata greoaie dar incet-incet ne punem in miscare iar la ora 8 suntem in tren. Mergem vreo ora cu trenul pana la Eberbach unde trebuie sa il schimbam. Aici suntem in criza de timp, gonim ca nebunii pe biciclete prin gara si nu apucam sa cumparam bilete.

Intrebam conductorul daca putem cumpara bilete in tren, raspunsul e nu. Nu avem ce face si mergem la negru sperand sa nu fim controlati. Avem mare noroc si dupa o ora stresanta ajungem la destinatie in gara din Ober-Ramstadt.

Pornim in traseu printre pajisti

Chiar prin dreptul garii trece marcajul nostru, x-ul alb, pe care il urmarim in continuare. Iesim repede din localitate si pornim printre pajisti, palcuri de padure si lanuri de grau. La inceput predomina asfaltul, din fericire nu sunt deloc masini si inaintam repede.

Prima ora sunt cam terminat, am dormit putin si resimt asta in intreg corpul. Treptat insa muschii se incalzesc si incep sa ma simt in largul meu. Dupa vreo doua ore am randament bun si reusesc sa o ajung pe Scuba.

Vara prin lanuri

Partea cu asfalt se termina repede si intram in adancimea padurilor de pe aici. Totul merge perfect si intr-un ritm alert pana la locul numit "Felsenmeer". Asta e o mare aglomerare de stanci care se intalneste des prin zona, am mai amintit intr-un post anterior de ele. E un punct de mare atractie pentru famili cu copii care pun stapanire pe stanci mai ales in weekend.

Aici pentru a ajuta paltonarii sa inainteze de la parcare spre stanci cineva a avut ideea de a construi trepte din pietre, pamant si lemn peste tot. Cu bicicleta nu e cale de mers pe aici, coboram pe langa ele, pierdem o ora si jumatate si mie imi este incepand de astazi clar: coboratul pe langa biciclete e enervant.

In comparatie cu alte trasee, cel de azi, destul de spectaculos. Nu avem parte doar de padure monotona ci de multe ori inaintam pe creste scurte si despadurite cu privelisti frumoase peste pajisti intinse. Chiar o bucata buna inainte de Birkenau si dupa ne-a placut in mod deosebit si se poate parcurge fara sa te dai nici o clipa jos de pe bicicleta.

Tot inainte

Ora pranzului a trecut de mult cand sosim in Birkenau. Aici suntem hotarati sa mancam ceva si sarim in prima terasa care ne iese in cale. A fost o intamplare fericita, am aterizat in Bistro Toscana, un restaurant super fain cu un fler italian de invidiat si preturi bune. Aici zabovim cam o ora cu o salata si o pizza si multe lichide, ne mai revenim si pornim din nou la drum.

Scuba si bike-ul sau naravas

Mai traversam o padure, mai un suis, un coboras rapid si incetut incepem sa recunoastem locurile in care ne aflam. Asta-i semn ca ne apropiem de casa daca recunoastem potecile pe care ne dam.

Totul e in parametrii normali pana cand se termina padurea. De indata ce pedalam in soare ramanem fara aer. E o caldura de nedescris, 37° la umbra si nu adie nici un strop de vant. Ne mai ajuta apa din dotare din pacate in Odenwald nu prea sunt izvoare si trebuie sa o mai rationalizam.

Odenwald canicular

La un moment dat iesim din padure si intram intr-un satuc pe care il recunoastem imediat: Wilhelmsfeld. Urraaa! suntem in satul vecin! Mai avem doar o urcare pana pe varful Weißer Stein si suntem ca si ajunsi. Urcarea asta ne cam terorizeaza sunt putine portiuni unde se poate pedala, impingem bicicletele vreme indelungata dar la final suntem pe varf. Aici bem apa din belsug, ba chiar si o cola-light de la cabana de aici si pornim nebuneste la vale vreo 400m diferenta de nivel. Am ajuns!

A fost o tura faina, ne-a cam terminat caldura dar pe ansamblu am iesit bine. seara la 8 am ajuns acasa, la fix ca sa urmarim finala campinatului mondial de fotbal. Ne-am bucurat pentru spanioli si ne-am aruncat in pat caci maine e din nou o zi de luni.

In weekendul viitor se mai arata o tura de bike, sa vedem daca ne ajuta timpul iar apoi in 25 iulie am batut in cuie plecarea noastra in Alpi.

Salutare!

Ramsen

2010-06-29T12:02:00.002+02:00

Sambata o petrecem la o nunta. Duminica reusim cu greu sa ne trezim dar pornim spre Pfälzerwald pe la ora 9. Am ales tot regiunea asta caci anul trecut am primit cadou o noapte la un hotel fitos de aici si ne-am hotarat sa profitam acum de el.

Prima zi.

Planul e simplu: mergem cu masina, duminica facem un tura de potecareala, dormim acolo iar luni dimineata incercam sa mai facem un traseu iar pe la pranz trebuie neaparat sa ne intoarcem. Timpul e scurt asa ca ideea unei excursii de mtb iese din schema noastra de weekend.

------------------------------

Traseu: Eiswoog - Bockbach - Eiswoog

Track GPS: aici

Fotografii: aici

Date tehnice: distanta - 8,8km; catarare - 242m; coborare - la fel; timp - vreo 4h cu tot cu pauze

------------------------------

Autostada e libera, duminica nu circula camioanele si ajungem repede la destinatie. Ce inventie minunata gps-ul! Altfel am fi crosetat iesirile de pe autostrada vreme indelungata.

Eiswoog

Ne aflam la Eiswoog, care e un mic lac de acumulare plin cu crapi, care mai de care mai urias, situat in extremitatea nordica a masivului. Tot aici in spatele barajului se afla o mare pastravarie ce alimenteaza cu peste proaspat celebrul restaurant de aici. Ne place, in plus e unul din putinele lacuri de acumulare unde scaldatul nu e interzis, cel putin din ce am vazut noi pana acum.

Clipe libere in doi

Am ales un circuit in cerc, tura cu numarul 2 din ghidul celor de la Rother, un circuit destul de domol prin padurile din preajma lacului. Vreme de doua ore urcam o panta lina si ne infruptam din plin, pentru prima data anul asta cu afine si fragute. E plin de ele pe aici si se pare ca nimeni nu se sinchiseste sa le adune. Mai intalnim si alti drumeti pe parcusul zilei insa suntem singurii care sunt extaziati de fructele padurii.

Un forestier domol

Azi e cam lejer si avem pareri de rau ca traseul se apropie de final. Mai trecem pe langa mai multe lacuri si pastravarii, urmeaza un viaduct impresionant pe unde trece o cale ferata si pe final mai vedem si o linie de tren ingusta de numai 60cm latime, cum aflam de pe un panou informativ.
Finalul e la pastarvarie, unde fiind ora pranzului ne delectam cu pastrav afumat si multa voie buna.

Seara suntem in cautarea hotelului din Großkarlbach, pe care il identificam repede. E super fain si probabil cam scump, din fericire pentru buzunarele noastre, nu aflam cat costa sa dormi aici. Azi joaca Germania, ne uitam si noi la fotbal, ei castiga din nou si e mare bucurie, cu claxoane, strigaturi pe stada si tot tacamul. Mai lipseste "baia de la pesti", cum se proceda in Timisoara in urma cu ceva ani cand participam si noi la mondiale.

Spre seara mai facem o scurta excursie in oraselul cel mai apropiat: Bad Dürkheim unde ne delectam pe o terasa si ne bucuram de timpul liber. Pe o biserica in centru e atarnat un banner care spune tot, traducerea ar fi cam asa: "Doamne ajuta, ca azi e duminica!"

A doua zi.

Luam micul dejun pe terasa in aer liber, desii e ora 9 e deja foarte cald, hmmm ce vreme frumoasa! Pentru azi eram in dubii daca mai mergem pe munte dar cu timpul asta de vis nu ne putem refuza o iesire in natura. Pornim in tromba cu masina spre localitatea Ramsen. Aici reperam marcajul ce aveam sa il urmarim, si pornim intr-un circuit, de fapt tura cu numarul 1 din ghidul Rother, despre care am tot amintit.

------------------------------

Traseu: Ramsen - Rosenthalerhof - Eisenberg - Ramsen

Track GPS: aici

Fotografii: aici

Date tehnice: distanta - 9,45km; catarare - 243m; coborare - la fel; timp - vreo 4h cu tot cu pauze

------------------------------

Traseul urca la inceput abrupt mai apoi domol spre o culme impadurita. Ne infruptam din nou din fragutele intalnite la marginea potecii, apoi avem o intalnire de cateva secunde cu caprioara ce nu pare prea sperioasa.

Catre culme

Urmeaza o coborare lina printro padure faina de pini amestecati cu stejari si alte foioase. Azi e foarte cald, cea mai calduroasa zi din anul asta, iar noi inaintam greu, noroc cu umbra padurii care ne face excursia mult mai placuta.

Curiosul

In apropiere de Rosenthalerhof in mijlocul potecii marginite de garduri inalte ne asteapta un cal! Pare enervat de faptul ca ii tulburam odihna de dupa-masa si loveste cu copita drumul privindu-ne cum ne apropiem. Nu putem sa il ocolim caci in jur sunt numai pajisti ingradite, ne luam inima in dinti si incercam sa il depasim. Calutul nostru nu era nervos, asa cum credeam noi ci fericit ca vede oameni, ne urmareste cale de mai multe sute de metri si suntem nevoiti sa ne oprim sa il scarpinam un pic.

Klosterruine Rosenthal

In apropiere vizitam ruina manastirii Rosenthal, o veche manastire cu o istorie de peste 800 de ani. Din pacate se poate vizita interiorul ei doar in weekend, azi e luni trebuie sa ne multumim doar cu exteriorul. Chiar si asa constructia e impresionanta.

Intalnim un marcaj ciudat, pe care il stim din Spania, e scoica Sf. Iacob, aveam sa aflam ca prin Pfälzerwald exista doua trasee de pelerinaj marcate exact ca in Spania, trecand pe la cele mai interesante biserici si manastiri, iar daca vrei poti urma marcajul pana la Santiago de Compostela.

Amintiri mioritice

Noi ne multumim azi doar cu cateva ore si ne bucuram de peisajul ce imi aduce aminte uneori de pajistile Carpatilor. Traversam mai multe pasuni iar pe o culme facem un popas mai lung de o gustarica la umbra unor tei in floare. E incredibil de liniste, desi e luni caldura face ca munca campului sa fie amanata, iar alti drumeti nu am intalnit.

De aici se poate zbura!

Incotro?

Aici trecem pe langa un castel in ruina, si pierdem o vreme poteca. Ne tot invartim pe pajistile din jur insa ne salveaza tot carticica noastra cea isteata. Pasim intr-o coborare abrupta printr-o jungla de arbusti si tufe de mure unde traiesc milioane de paianjeni. Scuba e in pantaloni scurti si are un pic de suferit dar dupa vreo jumatate de ceas iesim in lanurile din apropierea satului Ramsen.

De aici nu mai avem mult, suntem imediat in sat unde mancam cate o inghetata si urcam in masina care fierbe sub un soare torid. Noroc cu clima care alaturi de gps sunt printre cele mai bune descoperiri ale epocii in care traim!

Vara e in toi

Povestea nu se incheie aici. Pornim spre Heidelberg, eu trebuie sa merg la lucru de la ora 16, insa am avea chef de o baie... OK! fie ce o fi, ne oprim in prima localitate unde vedem un indicator cu un bazin in aer liber si ne delectam cu o baie de jumatate de ora caci mai mult timp nu avem apoi pornim in tromba spre casa.

Sfarsitul excursiei il fac la job unde imi arunc un ochi pe prognoza meteo pe weekendul viitor: 35grade si soare... frumos si rar in Germania, vara e scurta si trebuie profitat din plin.

Salutare si mult spor(t)!

Kalmit

2010-06-21T20:28:00.002+02:00

Pentru weekendul asta planuiam o tura de bike insa nu ne-a iesit. Duminica cu toate eforturile depuse nu reusim sa ne ridicam din pat inainte de 9:30. Planul initial era sa urcam bicicletele in tren, urmand o calatorie de doua ore pana in apropiere de Darmstadt iar de acolo sa venim pe bike-uri cale de vreo 60km pana acasa.

Calculam ca suntem cam in intarziere, iar trenurile circula rar duminica asa ca apelam la un plan de urgenta: mergem in Pfälzerwald sa facem un pic de potecareala. Fugim prin casa, ne echipam in graba sarim in masina, o cursa nebuna pana la gara, luam bilete si la 11:05 suntem in tren pe directia buna.

In tren ne uitam prin cartea noastra isteata despre Pfälzerwald (Rother) si alegem turul numarul 13. Un traseu in cerc ce urca din satucul St. Martin pe varful Kalmit, de altfel cel mai inalt punct din Pfalz iar de aici coboara pe o alta poteca spre aceiasi localitate.

------------------------------

Traseu: St. Martin - Felsenmeer - Kalmit - St. Martin

Track GPS: aici

Fotografii: aici

Date tehnice: distanta - 14,24km; catarare - 543m; coborare - la fel; timp - vreo 5h cu tot cu pauze

------------------------------

Poate ca am facut bine ca nu am plecat pe biciclete. E frig afara ca in februarie! Incredibil! daca esti roman e putin ciudat sa fie 13 grade in preajma lui 1 iulie, dar chiar asa e. Avem fleece pe noi si e totusi racoare probabil ca pe bicicleta as fi inghetat pe coborari.

Dupa trei sferturi de ora in tren ajungem la Neustadt unde coboram si cautam un autobuz care sa ne duca pana la St. Martin. Il reperam repede (nr.501) urcam in el si in vreo 20 de minute suntem langa biserica din St. Martin de unde incepe traseul nostru. Pana aici a mers totul perfect nu a trebuit sa asteptam nici dupa tren nici dupa autobuz, daca ar fi si un pic mai cald ar fi o zi perfecta.

Capela in aer liber din St. Martin

Din St. Martin incepem sa urcam catre Kalmit printr-o padure de pini amestecati cu diverse foioase. Arata cam la fel cu padurea de pe Weinbiet unde am fost acum vreo trei saptamani. E destul de uscat si nisipos inca am senzatia ca sunt la Mediterana doar ca e mult mai verde si binainteles destul de rece. Nu e asa multa lume azi, probabil ca temperaturile i-au tinut pe multi in case.

La vreo jumate de ceas de la plecare intalnim un batranel simpatic care ne sfatuieste sa ne abatem 10 minute de la traseu si sa vizitam o capela amenajata intre niste stanci, nu ne pare rau chiar arata bine pe aici. Ne oprim cateva minute si pornim mai departe in drumul nostru.

Scuba pe Kalmit

Veselie mare

In "marea de stanci" ne place cel mai mult. O gramada dezordonata de giganti de gresie sunt presarati peste toata poteca ce da in varf. Aici e de fapt punctul culminat al traseului. Ne invartim printre stancile de gresie vreme indelungata, suntem pe o cresta cam in bataia vantului si frigul ne face la un moment dat sa ne grabim spre varf.

"marea de stanci"

Pe varf e o adevarata armata de drumeti, mounainbikeri si ceva paltonari razleti. Am aflat ca in anii 30 in timpul crizei pentru a creea locuri de munca s-a hotarat construirea unui drum pana aici sus. Cabana de aici a profitat din plin si ca urmare a constructiei drumului si e un adevarat restaurant, la weekend e rupere. Mancam si noi aici pe terasa si avem parte de peisaje grandioase spre campia Rinului, se vede chiar si Odenwaldul plus parti insemnate din Schwarzwald. Probabil pe vreme insorita e mult mai spectaculos dar ne impresioneaza si asa si suntem bucurosi ca norii tin astazi cu noi.

Vedere de pe Kalmit spre campia Rinului

Coboram de aici pe o poteca mai abrupta si urmam cursul unui parau vreme de vreo ora. Suntem cam lenesi astazi si dupa aproape doua ore ajungem la o noua cabana de data asta foarte aproape de sat. Aici ne delectam la o cafea pe terasa cabanei si candva pornim mai departe.

Ultima parte a drumului o facem printr-o podgorie. Pfalzul e renumit pentru vin iar intreaga zona dintre munte si campie e o mare de vita-de-vie presarata din cand in cand de sate cochete si castele medievale. O fasie lunga ce se termina in Franta in zona Alsaciei. Pe fasia asta de podgorii e o poteca marcata pana in Franta, un drum al vinului de aproape 100km. O idee buna pentru o tura de bike pentru toamna viitoare!

Sf. Martin

Ajunsi inapoi in St. Martin vine si caldura, ciudat. In perioada asta a anului sunt multe zile in care e mult mai cald seara decat pe zi. In aer se amesteca arome de mancaruri traditionale, iar terasele se umplu incet in timp ce se apropie ora cinei. Zabovim o vreme prin sat, admiram casele cochete, biserica impunatoare si multimea de restaurante. Cred ca in satul asta sunt mai multe restaurante decat in multe orase cu pretenti de pe la noi. Dupa o plimbare domoala ajungem la statia de autobuz, unde iarasi avem noroc, in 10 minute suntem in autobuz iar jumatate de ora mai tarziu in tren spre Heidelberg.

In Odenwald pe Königstuhl

2010-06-14T19:33:00.002+02:00

Inceperea campionatului mondial nu ne impiedica sa ne contiunam turele de weekend Nu ca am fi noi impotriva curentului sau de parere ca muntele si fotbalul nu se impaca, pur si simplu ne place mai mult sa ne miscam un pic in timpul liber decat sa ne uitam la televizor cum se misca altii.

Uite asa pe neasteptate a venit weekendul de data asta cu un program infernal. Vineri si sambata lucrez iar duminica de asemenea intre 9 si 13. Vremea e relativ bunicica spre mizerabil insa temperaturile sunt ok. Planul initial era sa facem o tura lunga de bike, dar ce sa mai faci duminica dupa-masa, nu prea ajunge timpul asa ca ne multumim si cu o tura de trekking prin apropiere.

------------------------------

Traseu: Schlierbach - Königstuhl - Felsenmeer - Schlierbach

Track GPS: aici

Fotografii: aici

Date tehnice: distanta - 14,13km; catarare - 552m; coborare - la fel; timp - vreo 5h cu tot cu pauze

------------------------------

Plec la munca echipat de munte, arat cam ciudat dar asta e viata, iar timpul e scurt. Scuba ma asteapta la terminarea job-ului, ne imbarcam in repezeala in masina si pornim spre periferia Heidelberg-ului in Schlierbach.

"Marea de stanci"

Aici gasim o parcare langa mica gara din localitate unde lasam masina si pornim pe traseu. Am ales o tura din ghidul celor de la Rother despre Odenwald, nu pentru ca era cine stie ce deosebita ci mai ales pentru ca e aproape de casa. Intram in padure si incepem o urcus prelung spre varful Königstuhl, cel mai prominent varf din apropierea orasului. La sfarsit de saptamana e lume multa sus, se poate ajunge si cu masina, un fel de tramvai montan, cu autobuzul... Sus e un restaurant, terase, un loc de joaca pentru copii si privelisti deosebite spre Neckar si campia Rinului.

In urcusul nostru intalnim o multime de mountainbikeri, ba chiar vedem si un cunoscut dar nu apucam decat sa ne zarim scurt caci viteza e mare la coborare. Incet luam altitudine si ajungem intr-un fel de platou cu multe refugii pentru vreme rea si o multime de izvoare unde avem primele probleme de orientare. Ne continuam urcusul intersectand o puzderie de drumuri forestiere si dupa vreo doua ore ajungem pe varf lihniti de foame.

Aflandu-ne duminica pe Königstuhl aici nu sunt probleme de realimentare, terasele duduie de lume venita majoritatea cu masinile intr-o plimbare de final de saptamana. Mancam si noi ceva, ne adapostim de o ploaie marunta si sacaitoare vreo jumate de ceas dupa care cautam marcajul ce ar urma sa ne duca din nou spre Schlierbach.

Normal, ca nu il gasim, aici nu mai e ca in padure, e mult construit si nu poti urmarii asa usor un marcaj. Ne hotaram sa coboram pe directia punctelor cardinale pe o poteca nemarcata si nu facem nimic gresit caci dupa vreo 30min suntem pe drumul cel bun.

Heidelberg

Facem ceva poze pe varf spre oras, din pacate vremea nu tine cu noi si nu se distinge mare lucru. Noi stim orasul bine si recunoastem marile atractii fara mari probleme.

Un mic lac pe varf

In sens invers stabatem padurea pe un forestier prelung si lin, apoi o poteca ceva mai abrupta si ajungem la cea ce aici se numeste "Felsenmeer" (marea de stanci). La inceput am crezut ca e doar un toponim anume insa e o denumire specifica pentru anumite aglomerari de stancarie. Am mai intalnit astfel de stancarii cu forme bizare si in alte parti din Odenwald, toate avand acelasi nume.

Scuba se orienteaza

In timpul coborarii facem o pauza si Scuba gaseste undeva pe picior o capusa. Capusele astea sunt in Germania o plaga. In fiecare primavara si vara napadesc toate pajistile alpine. Incercam sa scapam de ea, reusim intr-un final iar pe o discutie aproape stiintifica despre cum poti sa mori de la o capusa ajungem din nou in parcarea noastra de pe malul Neckar-ului si incheiem astfel drumetia de azi.

Poteca cu capuse :)

Duminica nu se termina aici, in drumul spre casa incep sa sune telefoanele, la ora 20 joaca Germania si trebuie sa fim solidari. Incheiem ziua pe o terasa cu vreo doua beri si niste carnati fripti, rezultatul fotbalistic e favorabil toata lumea e fericita iar peste cateva ore incepem o noua saptamana.

Planuri de viitor: in functie de starea vremii weekendul viitor ar fi timp berechet de o tura serioasa de bike in rest nu prea am stabilit mare lucru. Pana la marea noastra aventura din Alpi din iulie alergam de vreo doua ori pe saptamana si incercam sa facem cati mai multi kilometrii pe bike... sau macar pe jos.

Drumetie in Pfalz

2010-06-09T08:47:00.002+02:00

06.06.2010 e pentru noi o zi mai speciala. Se implineste un an de cand am devenit o familie, ocazie ce trebuie sarbatorita. Ne decidem sa facem o drumetie montana prin apropiere caci nu am mai iesit la o potecareala de mult. Trebuie sa fie mai lejera, si sa avem pe traseu un han ca sa ne putem cinsti in voie. Hotaram sa mergem in Pfälzerwald, caci nu e prea departe iar acolo sa facem tura cu numarul 11 din colectia "Rother Wanderführer", un fel de "Muntii Nostrii" insa varianta germana, extrem de bine lucrata.

------------------------------

Traseu: Neustadt an der Weinstraße - Weinbiet - Steinerner Hirsch - Ruine Wolfsburg - Neustadt an der Weinstraße

Track GPS: aici

Fotografii: aici

Date tehnice: distanta - 12,56km; catarare - 453m; coborare - 382m; timp - vreo 5h cu tot cu pauze

------------------------------

Dimineata pornim voiosi spre gara si dupa o calatorie de aproape o ora ajungem in Neustadt. Azi e super cald, ne echipam lejer si pornim in cautarea marcajului care urmeaza sa ne duca pe varful Weinbiet (punct albastru). Marcajul nu e usor de gasit dar dupa vreo 20 de minute il dibuim si pornim spre varf.
La inceput prin oras pe fel de fel de stadute si cladiri cu o arhitectura cu gust, apoi print-o plantatie de vita-de-vie, caci Pfalz-ul e celebru pentru vin, apoi intram rapid in padure.

Vedere de pe Weinbiet

In comparatie cu turele de mountainbike, drumetia e mult mai tihnita, avem timp sa povestim o gramada de chestii iar timpul zboara pe langa noi. Incet ne apropiem de varf, intalnim multa lume pe traseu, care se pare au aceiasi destinatie ca noi. Ajunsi sus ne instalam confortabil pe terasa cabanei de aici si sarbatorim evenimetul familiei :). Mancare si bere locala pe saturate, vreme lunga sa ne ajunga.

Pe varf mai urcam si intr-un turn de piatra in care e gazduita o statie meteo si admiram vreme indelungata privelistea masivului Pfälzerwald si intrega campie a Rinului. Dupa o gramada de poze, pornim pe traseul marcat cu punct rosu spre ruina Wolfsberg, o coborare prelunga pe creasta.

Scuba in explorare

Acum ne dam seama de diferenta intre Odenwald si Pfälzerwald. Aici e mult mai uscat, e mult nisip si stanca iar vegetatia e formata pe mari suprafete din pini, cel putin pe muntele asta. Avem impresia ca suntem undeva in sud, Spania sau in Sardinia insa mult mai verde si mai racoare. E frumos si ne place! Pfälzerwald nu e denumit degeaba Toscana Germaniei sau Dolomitii locali.

Mai mult de atat e gigantic! sunt peste 1700 de kmp de padure, cea mai mare din Germania si una din cele mai mari suprafete impadurite din Europa. Daca ai chef de potecareala, ai ce face pe aici! Noi ne aflam pe un traseu destul de marginal al masivului, undeva in coltul lui nord-estic (detalii vezi pe harta track-ului).

Celebrele stancarii din Pfalz

Intalnim si multa stancarie. Forme bizare sapate usor de apa si vand in roca moale de "Sandstein" (gresie). Ne place mult pe aici iar mie imi ruleaza procesorul deja calculand niste trasee de bicicleta. Deja imi inaginez cum fac cauciucurile pe gresia asta... Poate reusim sa dam niste ture de mtb vara asta prin zona. Intalnim pe parcursul nostru o gramada de mountainbikeri, parca mai multi decat am vazut in Schwarzwald. E la mare moda pe aici!

Clipe libere in doi

Dupa ce depasim zona de stanci, coboram abrupt pana la ruina Wolfsburg, care ne ofera privelisti frumoase spre oras dar si spre muntii din jur. Aici e ceva lume si chiar o mica terasa unde s-au adunat ceva drumeti la o bericica. Noi plecam mai departe pe un forestier lin si ajungem din nou intr-o podgorie, unde avem o ratacire scurta iar mai apoi intram in orasul vechi.

Wolfsburg

In Neustadt infulecam o cutie de capsuni in plimbare pe stadutele orasului vechi apoi ne delectam cu o cupa mare de inghetata si intr-un final pornim spre gara caci nori amenintatori se aduna deasupra orasului.

De data asta avem noroc in 15 minute suntem in tren iar afara incepe sa toarne in nestire. Dupa o ora suntem in Heidelberg, desi in oras suntem nevoiti de la gara pana acasa sa luam pe noi gecile de ploaie caci e rupere de nori si incheiem o excursie frumoasa, o zi mai aparte pentru noi.

Ne-a placut mult masivul asta nou, stanci cu forme ciudate sapate in gresie, paduri intinse, nisip si pini, ce mai, o frumusete! Am avut si o revelatie cu ghidurile celor de la Rother, pe care le-am tot vazut in librarii dar nu am achizitionat nimic pana acum. Ghidurile sunt super, prezinta de obicei 50 de ture intr-un masiv sau regiune, cu harti pentru fiecare tura si o descriere serioasa. Nu se rezuma doar la Germania, exista ghiduri cam pentru toata Europa, din Spania pana in Muntenegru... fara Carpatii nostrii, lucru ce nu cred ca surprinde.

Cam asta ar fi, asteptam weekend-uri insorite si speram la multe ture!

TransOdenwald 2

2010-06-07T11:55:00.002+02:00

In urma cu cateva saptamani am mai facut un traseul de traversare a Muntilor Odenwald pe directia sud-nord (povestea: aici). Acum dupa mai multe cercetari pe harta am ales o traversare de la vest spre est. Prilejul s-a ivit joi caci a fost sarbatoare mare (Fronleichnam) si implicit zi libera, de data asta o zi libera de unul singur.

------------------------------

Traseu: Dossenheim - Weißer Stein - Schönau - Hirschhorn - Eberbach - Katzenbuckel - Waldbrunn - Fahrenbach - Mosbach

Track GPS: aici

Fotografii: aici

Date tehnice: distanta - 77,19km; catarare - 1775m; coborare - 1785m; viteza maxima - 53,1km/h; medie - 11,1km/h; timp - de la 7 pana la 17 cu tot cu pauze; altitudine maxima: 626m

------------------------------

Dupa o trezire grea la 6.30 la ora 7 incep sa urc spre Weißer Stein pe un traseu care il tot repetam de fiecare data si deja stim toate pietrelele pana acolo. Prin puctul asta trec insa toate traseele marcate din zona asa ca nu prea avem de ales. De aici de sus, pornesc pe marcajul "x" galben pe care il urmaresc pana pe finalul turei.

Traseul e bine marcat dar totusi au avut loc si niste mici rataciri ce se vad si pe track. Partea proasta a marcajelor galbene este ca vara muschii ce invelesc copacii incep sa aiba o culoare asemanatoare cu cea a galbenului vechi si sunt greu de urmarit, dar merge.

Singeltrail aproape de Weißer Stein

Mai sunt si doua premiere cu ocazia asta. Prima ar fi ca am incercat o sticla de 1 litru pentru bicicleta. Mi-a placut ca sta bine pe cadru si in suportul ei insa e cam mare totusi iar greutatea se simte. In afara de asta nu prea am avut nevoie de atata apa, de obicei dupa o ora de pedalat am cam gasit cate un izvor.

A doua premiera a fost ca am testat un suport garmin pentru gps pe care l-am montat rapid pe cadru. Dupa aproape 80 de kilometri mi-am dat seama ca suportul sta super bine pe ghidonul bicicletei insa gps-ul se misca (vibreaza) un pic pe suport. Pe ansamblu insa sunt multumit, nu cred ca poate sarii de pe suport, oricum snurul aparatului l-am legat de ghidon pentru orice eventualitate.

Privelisti dragute

Traseul e super fain, interesant ca nu e lume. Pe toata durata zilei am intalnit biciclisti sau drumeti doar in apropierea localitatilor, in rest pe tot traseul am fost singur, ba chiar mai mult nu am vazut nici macar urme de bicicleta. Asta e ciudat pe aici!

Hirschhorn vedere de la castel

Pe la orele pranzului am ajuns la Hirschhorn. Aici iau parte fara sa vreau la o procesiune catolica, fac niste poze si urc rapid spre castelul din localitate. Sus la castel mai fusesem cu alte ocazii, panorama de aici peste valea Neckar-ului a ramas la fel de spectaculoasa. De la castel trebuie urcata o panta dementa, iar apoi agale pe un drum de creasta cu multe suisuri si coborasuri.

Cate o stanca ratacita in padure

Planul initial a fost sa fac o pauza de masa in Eberbach, nu a iesit caci cu putin inainte de orasel pierd traseul si urmeaza o lunga expeditie de regasire a lui prin oras. Il gasesc pana la urma insa sunt mult prea departe de orice terasa sau han asa ca renunt la pranz. Devorez insa tot ce am prin rucsac, ceva paine doua ciocolatici si pornesc mai departe.

Pe cel mai inalt varf din Odenwald

Din nou urcus prelung pana pe Katzenbuckel (626m). Asta e cel mai inalt punct din Odenwald, un fost vulcan nu e cine stie ce spectaculos, fiind in mare parte impadurit. In partea lui estica, pe unde trec si eu coboara mult mai lin, regiunea are un asprect pe podis inalt. Aici e lume multa cu o multime de copii care au transformat varful intr-un imens loc de joaca. Nu zabovesc mult aici, e prea multa lume, pornesc mai departe spre Wagenschwend unde ma despart de "x" galben.

In sfarsit vara!

Ultima parte a turei, din Wagenschwend pana la Mosbach am facut-o pe traseul numit: Wanderbahn. Este vorba de o fosta cale ferata ingusta care a fost scoasa din functiune in anii '70 devenind o pista pentru biciclete sau un indragit traseu de drumetie.

Traseul nu l-am identificat imediat, am mai umblat vreo jumatate de ora ca un titirez pe acolo pana cand am gasit celebra fosta cale ferata. Pe traseul asta am mai mers vreo 15km pana la destinatie in Mosbach, pe un drum neted ca in palma indiferent daca a fost asfalt sau pietris.

Traseul urmat de "Wanderbahn"

Din Mosbach, dupa o pauza de mancare si inghetata, m-am intors spre Heidelberg cu trenul dupa o ora de asteptare in gara. Azi e zi libera iar trenurile sunt rare, noroc ca acum toate au compartiment de biciclete iar azi nu e extrem de aglomerat. Seara pe la 8 sunt acasa.

Tura a fost faina, cu multe puncte de atractie pe care nu le vazusem pana acum. Privind pe harta au mai ramas o serie de alte variante de traversare a Odenwald-ului, nu cred ca ne vom plictisi prea curand prin zona.

Schwarzwald

2010-05-25T16:21:00.002+02:00

A mai trecut o saptamana de munca si invatat, iar noi cu un ochi discret pe site-urile meteo am asteptat ingaduitori weekendul prelungit de Rusalii. Undeva pe joi ne-am hotarat sa facem o tura cu bicicletele in Muntii Padurea Neagra aflati la vreo 200km de noi.

------------------------------

Traseu: Titisee (gara) - Bärentall - Vf. Feldberg - Notschrei - Schauinsland - Freiburg Wiehre (gara)

Track GPS: aici

Fotografii: aici

Date tehnice: distanta - 47km; catarare - 1040m; coborare: 1577m; viteza maxima - 39,5km/h; viteza medie: 9,5km/h; timp necesar - vreo 7 ore cu tot cu pauze lungi si dese; altitudine maxima - 1493m.

------------------------------

Zis si facut. Duminica ne trezim devreme, pe la 6 si incepem demontatul bicicletelor. Ne impachetam in graba si fericire mare: totul incape in masina! cele doua biciclete, bagaje si noi doi. Asta a fost prima noastra tura mai departe de casa in care am luat in masina bicicletele. Bine ca nu am dat o caruta de bani pe suporti, deocamdata poate incape totul "inside" si mai ramane si o gramada de loc liber.

Drumul pana acolo nu ne face probleme, e duminica si nu circula camioane, in doua ore ajungem la Titisee unde parcam langa gara, cu 3,5€/zi. Aici reluam activitatea de montare-demontare de biciclete, ne echipam si pornim pe langa lac in urcus usor spre Varful Feldberg.

In urcare spre Felberg.

Traseul e super, drum forestier din cand in cand poteca stramta iar asfalt intalnim foarte rar. Dupa un urcus prelung care cam scoate untul din noi ajungem pe varf. Aici e lume ca la circ, ce sa faci, e duminica si lumea a iesit la excursie. Auzim aici toate limbile pamantului, facem o pauza de vreo jumate de ora, ne alimentam cu niste ciocolata si pornim mai departe scapand astfel de aglomeratia de pe varf si de frigul de aici. Sus la aproape 1500m altitudine sunt precis cu 15 grade mai putin decat in vai.

Scuba "der Gipfelstürmer".

Dupa ce coboram de pe varf incepe sa devina cald, pentru prima oara anul asta putem pedala cu maneca scurta si chiar ne bronzam de fapt ne ardem ca puii pe gril insa cu manusi, pantaloni scurti si tricou. Seara radem copios de cum aratam.

Urmam traseul nostru care e marcat super, nu am avut decat probleme minore de orientare tot drumul. Ne amuza toponimia locala si chiar asa: Notschrei, Schauinsland... Totul e marcat impecabil, sunt indicatoare peste tot si in stare foarte buna, nu am avut nevoie nici o clipa de harta sau de gps. Infrastructura tinde spre perfectiune.

Privelisti minunate.

Candva vine si foamea, gasim un han frumos cu o terasa scaldata in soare si mancam aici. Nu ne putem abtine nici de la desert iar daca tot suntem aici bagam si niste Schwarzwälder direct de la sursa. Dupa masa ne miscam ca niste melci dar ajungem intr-un final pe ultimul varf de pe traseu: Schauinsland. Aici intrebam niste mountainbikeri locali despre traseu si incepem coborarea spre oras.

Pe varfuri si platourile inalte a mai ramas un pic de zapada.

Ultimii 12km pana in oras sunt doar coborare. Si ce coborare! Exista mai multe poteci marcate si drumuri forestiere care toate ajung in oras in cartiere diferite. Noi am ales "romb albastru" dar dupa vreo 6km am renuntat si am luat forestierul caci ni s-a facut mila de bietele biciclete. Potecile sunt bestiale dar parca se preteaza mai mult pentru o suspensie "full", noi am mers incetut la vale in vreme ce cate un "full" zbura pe langa noi din cand in cand. Oricum cei 12km de coborare au fost bestiali!

Fain pe aici. Mai venim!

La Freiburg ajngem sarind din padure direct in gara. Orasul e foarte simpatic, il cunoastem deja, asa ca trecem peste vizitarea centrului istoric si ne suim direct in tren ca suntem cam rupti. Bilete ne luam de la un automat cu 20€ pentru doua persoane cu tot cu biciclete iar trei sfert de ora mai tarziu suntem in parcarea de la Tititsee unde incepe din nou demontatul bike-urilor.

Concluzii:

Ne-a placut: peisajul, traseul ales, mancarea, lumea, infrastructura.
Nu ne-a placut: aglomeratia pe unele portiuni din traseu si cam atat!
Suntem siguri ca o sa mai revenim pe aici, Schwarzwald-ul e minunat pentru mountainbike.

Duminica pe MTB

2010-05-13T00:30:00.002+02:00

Duminica incepe cu o ploaie in rafale insa incet dar sigur pana la pranz se insenineaza si se face vreme de bike. Marele avantaj sa locuiesti la munte e ca poti fi foarte flexibil in cea ce privestele iesitul la o tura. O data cu iesirea soarelui imi fac in graba rucsacul si pornesc vijelios pe forestierele din Odenwald. Singurul scop al turei de astazi e testarea unor componente noi ale bicicletei, in rest nici un plan. Ceva mai multe poze din iesirea asta: aici.

Prima senzatie pe munte e ca in ultimlele zile padurea parca a explodat, vegetatia a napadit totul si incepe sa arate totul a vara mai ales cand iese soarele, treptat primavara se apropie de sfarsit. Deocamdata doar vegetatia arata a sezon estival, temperaturile sunt inca modeste iar eu nu m-am incumetat sa trec la maneca scurta.

In padure e deja vara

La jumatatea drumului spre varf imi dau seama ca ceva nu e in regula. Nu m-am dat jos de pe bicicleta deloc doar cand am vrut sa fac niste poze. Nu cred ca am castigat rezistenta asta la efort in somn in ultimele 10 zile asadar trebuie sa fie vina noilor componente ale bicicletei. Si chiar asa! Piesele astea noi fac minuni, pot urca o diferenta de nivel de vreo 400m fara sa ma fortez prea mult. Acum o saptamana faceam aproape o ora si eram cam asudat sus pe varf. Investitia a meritat!

Marea schimbare la bike consta in schibarea pinionului pe spate si a butucului complet pe fata cu pedalier cu tot, un lant nou nout si schimbatorul de pe fata. Ei bine lista asta chiar daca a costat ceva face sa creasca randamantul cu cel putin 30%, cel putin asa simt eu, sper ca nu e paranoia.

Soare si voie buna in Odenwald

In ultimul timp am inceput sa fac o tipologie a turelor cu bicicleta. In principiu sunt doua categorii de ture: cele care au un scop precis ca de exemplu 50km sau o anumita tinta de pe harta si cele de pierde-vara cam cum e asta de azi, fara un scop sau tinta precisa doar placerea de a macina un forestier sau poteca pe pinionul mic , fara un traseu anume, cu decizii luate spontan in fractiuni de secunda. Nu m-am hotarat care e varianta cea mai faina dar depinde probabil de zi si de starea interioara.

Curios dar putin noroi

De pe Varful Weißer Stein cobor rapid si ma hotarasc spontan sa mai urc un varf. Piesele cele noi fac minuni, nu ma simt deloc ostenit si in vreo jumatate de ceas sunt pe Varful Ölberg de unde am o priveliste mareata spre valea Rinului. Nu stiu cati km am facut, cata diferenta de nivel, nici nu imi bat capul astazi conteaza doar placerea de a pedala si senzatia de evadare din cotidian.

Schriesheim

De aici las privelistea asta in spate si cobor pe o poteca bolovanoasa cu oarecare emotie pentru bicicleta pana la ruina castelului Schauenburg iar de aici in cateva minute sunt din nou in Dossenheim. Tura reusita, fara prea mult noroi iar curatarea bicicletei se termina rapid ramanand destul timp si pentru alte chestii si activitati duminicale.

TransAlp - teorie si practica

2010-05-06T13:29:00.007+02:00

In weekendul trecut a plouat in nestire parca recuperand toata vremea frumoasa din aprilie. As fi avut vreme de o tura pe duminica dar sunt prea lenes sa ies pe ploaie prin namoale cu bike-ul.

Nu stiu altii cum ies dar mie nu imi vine sa ma inamolesc pana la gat pentru cateva ore apoi sa mai imi petrec o zi curatand bicicleta. Asa ca fiind in continuare singur acasa ma hotarasc ca ar fi mai bine sa imi petrec duminica citind ceva si organizand un pic planurile noastre pentru vara asta de a trece Alpii cu bicicleta.

Cu ceva vreme in urma mi-am cumparat cartea asta dar nu am ajuns sa o citesc in detaliu, asa ca o iau in amanunte si fac o comparatie cu situatia in care ne aflam noi acum cu trei luni inainte de marea aventura.

Gitta Beimfohr, Christoph Listmann
Erlebnis Transalp
ISBN-13: 978-3768817653

Autorii sunt amandoi angajati ai revistei BIKE si mari pasionati de mountainbike inca de la inceputurile acestui sport. Amandoi au trecut Alpii de mai multe orisi au ture serioase in picioare asa ca stiu ce scriu. Faptul ca lucreaza la revista explica de ce pozele arata toate impecabil, sunt super idealizate si parca e reclama ascunsa la firme de echipament si producatori de biciclete.

De ce avem pata asta cu TransAlp?

Poate ca e la moda, nu stiu exact. Cert e ca sunt peste 150000 de bikeri care fac asta an de an, destul de multi cand te gandesti totul a inceput in 1990, anul in care pionierul datului cu bicicleta pe coclauri Andi Heckmair face o prima traversare vreme de o saptamana si publica un articol in revista BIKE.

Asta a schmibat totul! Dupa 20 de ani avem o adevarat industrie, mii de oameni traiesc din asta se vand mii si mii de biciclete, echipamente, componente se umplu cabanele si pensiunile cu nebunii pe doua roti ce vor sa treaca muntii. Valul asta ne-a cuprins si pe noi asa ca la finalul lui iulie vom fi acolo!

Echipamet, teorie si practica

In cea ce priveste bicicleta autorii cartii recomanda o bicicleta bine pusa la punct dusa la o inspectie generala inainte de tura. Daca se poate un fully daca nu merge si xc dar sa fie top!

Ok am inteles, am facut si noi saptamanile astea o inspectie tehnica, am mai schimbat niste componente, un pinion, un lant.... mai urmeaza sa luam niste cauciucuri noi macar pe spate si suntem ok. Legat de toale, avem de toate ba chiar ii intrecem pe autorii cartii asa ca nu o mai lungesc prea mult.

Pe scurt trebuie: tricouri, pantaloni, ceva pentru vant, geaca si pantaloni de ploaie, un fleece, o casca, manusi, incaltari (noi preferam bocancii scurti de trekking). Se mai adauga aici camere de rezerva, pompa, o trusa de unelte, pentru pene cate ceva.

La rucsac trebuie avut insa mare atentie, noi avem Deuter Transalpine 30, mama si tata rucsacilor de mountainbike. Au fost testati in mii de ture de transalp, i-am testat si noi pe bike si la trekking si suntem super multumiti la fel ca toata lumea. Ce e de remarcat in carte e ca se recomanda sa nu se depaseasca 7kg de bagaj, noi ne-am propus sa nu depasim 5 asa ca suntem in grafic.

Antrenament inainte de marea tura

Aici sunt doua mari chestii ce sunt de facut: mers pe bicicleta si alergat. In carte sunt expuse doua principii de baza. Primul e 500m diferenta de nivel/ora urcati cu bicicleta iar al doilea e un antrenament de 3-7 ore/saptamana pentru un transalp de clasa medie cu o durata de 7 zile. Si la capitolul asta stam bine, in principiu avem in plan doua zile in care se alearga si o tura mare cu bicicleta de peste 4 ore intr-o saptamana. Cei 500m/ora ii facem si pe astia. Nu ne iese tot timpul dar suntem pe drumul cel bun in cea ce priveste antrenamentul.

La capitolul antrenament se mai recomanda o cura de slabire inainte de tura daca exista kilograme. Si aici stam beton, nu avem de ce sa ne plangem. Eu am scazut cu aproape 10kg in primele luni ale anului asa ca pot chiar zbura peste Alpi... daca e nevoie, normal.

Unde se doarme/mananca?

La capitolul asta intervine buzunarul si marimea lui. Partea cu camparea cam pica, sa cari un cort si un sac de dormit in spinare pe bike cred ca e cam SF. O varianta ar fi o masina de asistenta care sa astepte la finalul fiecarei zile si sa transporte tot calabalacul. Daca nu are nimeni chef sa astepte dupa voi ramane varianta, cabanelor, pensiunilor sau a hotelurilor.

Cabanele sunt mai convenabile un pic la pret insa aici se doarme la priciuri pe bani bunicei. O varianta mai acceptabila sunt pensiunile sau hotelurile din vai unde ai tot confortul din lume si chiar un atelier de reparatii in apropiere. Masa de pranz se ia la cabane sau la hanuri e recomandat de autori sa se stabileasca dinainte pe unde va fi pauza de pranz.

Transalp-ul nu e ieftin! In carte se face un calcul din care reiese ca aproape 200 de eurones sunt doar cazarile cu mic dejun/7zile/persoana (eu as mai pune ceva in plus). Noi am optat pentru pensiuni cu mic dejun iar masa de pranz la cabanele de pe traseu. Niste batoane si ciocolati o sa avem la noi oricum, la efort mare foamea face ravagii.

Despre alimentatie pe durata turei sfaturile din carte ar fi sa se axeze lumea pe chestii usoare bazate pe fructe, legume si carbohidrati sa se lase la o parte alcoolul iar apa si sucuri sa se consume in cantitati mari.

Traseu si navigare. Necunoscute?

Traseele sunt nenumarate. Alpii au fost traversati de armate inca de pe vremea lui Hanibal asa ca sunt taiati de foarte multe drumuri forestiere sau asfaltate in special construite in razboaiele mondiale. La astea se adauga sute si mii de poteci si trasee marcate. Ideea e sa nu redescoperim roata, daca an de an peste 150000 de oameni fac traversarea asta nu putem inspira din traseele lor. Exista foarte multe site-uri de profil, noi folosim gpsies. Ca etalon autorii considera ca un transalp mediu este undeva intre 350-450km si intre 7000-11000m diferenta de nivel.

Despre orientare, e bine sa ai GPS cu un track al rutei pe el, dar si hartile zonei. Nu stiu daca GPS-ul e un moft, cred totusi ca e util in anumite situatii limita. Noi le avem pe amandoua, hartile le-am comandat la firma Kompass, aici sunt harti montane cu tot ce vrei, super actualizate. Si astea costa ceva bani cam 8 euro bucata iar pentru 400km o sa fie nevoie de vreo 5. Harti pentru gps se gasesc pe openMTBmap, special pentru regiunea alpilor super bine puse la punct si gratis.

In rest ce sa zic cartea e beton si plina de sfaturi utile, merita toti banutii. Daca se planifica un transalp e o alegere buna. La asta se adauga citit forumuri, siteuri si bloguri. Despre stadiul nostru de pregatire si el e multumitor si chiar daca nu ar fi mai este timp pana in iulie. Pana atunci asteptam sa se opreasca ploile si poate in weekendul viitor testam noile componente ale bicicletei.

Update: intre timp ne-am intors din tura, cum a fost intreaga poveste cu poze si track-uri: aici.

TransOdenwald - 90km intr-o zi

2010-04-25T15:18:00.002+02:00

Tura asta o mestecam cam de anul trecut insa pana acum nu ne-am hotarat sa o facem datorita distantei mari de parcurs. In weekendul asta m-am gandit sa ma incumet. Scuba a zburat spre Rusia astfel voi incerca de unul singur sa traversez Odenwald-ul pe "Vogesenweg" din Heidelberg pana la Darmstadt.

----------------------------
Data: 24.04.2010
Participanti: singurel
Foto: aici
Track GPS: aici

Datele turei: distanta: 91,5km; timp: cam 13 ore; altitudine urcata: 2404m; altitudine coborata: 2483; viteza maxima: 50,1km/h.

----------------------------

Sambata ora 6.30 ma trezesc in mare graba, imi iau rucsacul scot bicicleta si pornesc in tromba la ora 7 spre Varful Weißer Stein unde ajung dupa aproape o ora de urcus. In prealabil pornesc si GPS-ul si ii dau drumul sa inregistreze intr-o parcare gratis din Dossenheim chiar la baza traseului.

Ziua de azi parca a fost gandita special pentru mersul pe bicicleta. Putin dupa ora 9 ma dezbrac deja si raman in pantaloni scurti si tricou cu maneca lunga. Temperatura e perfecta, nici prea cald sa transpir dar nici frig iar pe cer nu se vede nici o scama de nor. O zi super!

Langa Altenbach

Pana la Altenbach stiu drumul ca in palma asa ca nu ma mai uit dupa marcaje. Dupa satucul asta trec in necunoscut si am si o prima ratacire de vreo 10 minute. Gasesc drumul si incep o urcare lunga iar la finalul ei ma ratacesc din nou de data asta caut ca o oaie poteca vreme de jumate de ora. Injur de toti sfintii dar pana la urma ma redresez si cobor vijelios in Weinheim.

Pentru orasele traversate mi-am listat harti pe care am pus cu markerul traseul de urmat asa ca nu am mari probleme. Fac niste poze, mananc primul sandwich si prima ciocolata din dotare apoi incep urcarea ucigasa spre varful Hirschkopf. Varful asta are o panta extrema si abia ma tarai cu bicicleta la deal. Ajuns in varf am primele ganduri sa renunt. Ma gandesc sa ma opresc in Heppenheim sa iau trenul spre Heidelberg dar imi propun sa ma mai gandesc la asta mai tarziu, deocamdata mai pedalez.

Terminat ca bateria pe Hirschkopf

Problema principala o reprezinta timpul. Calculez ca in ritmul asta nu am cum sa ajung pe lumina la destinatie. Dar totusi merita incercat, in afara de asta nu se poate doar sa urc! Trebuie sa urmeze si coborari prelungi ca sa mai pot recupera din timp.

Vin pana la urma si coborarile... scula mea inregistreaza viteza maxima 50,1km/h, ma rog... as fi jurat ca merg mult mai repede. Oricum coborand ca un bezmetic am reusit sa recuperez mult timp, incep sa imi fac sperante.

Spre Heppenheim

In Heppenheim caut o terasa draguta caci sunt lihnit de foame. Chelnerita se cam cruceste cand ii cer un suc de mere, capuccino, o portie mare de paste si o inghetata. Probabil se gandeste ca nu voi putea manca tot. Gresit! in 15min sunt gata. Mi-am mai revenit. Umplu bidonul de apa si ma horasc ca azi voi termina cei 90km, fie ce-o fi!

E ora 15, plec spre Felsenmeer pe un drum forestier cu o panta mica dar constanta. Il macin incet pe penultima foaie vreme de vreo 7km. Cand nu imi dadeam nici o sansa sa termin forestierul asta ajung la Felsenmeer, ce bine!


Felsenmeer

Aici e lume ca la circ, tot felul de paltonari si doamnele lor si o armata de copii urlatori. Exista chiar si un chiosc cu ceva de mancare si de baut. Beau si eu un apfelschorle in graba si dau pedala mai departe. Incep sa imi fac din nou probleme ca nu ajung pe lumina in Darmstadt. Bineinteles ca nu am frontala sau ceva de genul asta la mine. Nu imi ramane decat varianta sa ma grabesc un pic. Ufff!

Coborare spre Mühltal si intr-un final Darmstadt

Candva incep sa cobor spre Darmstadt, simt orasul aproape insa poteca se incapataneaza sa ma duca in zig-zag spre diverse puncte de interes de pe aici. Nu mai am chef sa mai vad nimic sunt mega obosit dar trebuie sa mai car bicicleta pe scari sa vad Burg Frankenstein, o mica gradina de mirodenii si alte nenumarate chestii.

Pe final trebuie sa ma opresc un pic altfel ma inec la mal. Am tot felul de carcei la picioare si traseul asta serpuit ma calca pe nervi. O pauza e bine venita, mai bag un sandwich si o ciocolata si parca lumea e mult mai roz, uite ca incepe sa imi placa si poteca asta. Pe neasteptate ies din padure la o margine de oras, blocuri, fabrici si uzine... Darmstadt!!!

Fericire mare, dupa vreo 10 minute gasesc si gara, vine si trenul iar intr-o ora sunt in Heidelberg. Am reusit!