27 octombrie 2015

Reintoarcerea

Dupa doua saptamani de activitati mai domoale a venit din nou weekendul si vremea unei alergari mai lungi. Afara s-a facut mai cald, soarele bate piezis in frunzisul padurii si arunca tonuri calde de la galben la rosu aprins. A sosit partea cea mai frumoasa lui octombrie.

Pentru ca weekendul trecut am petrecut o zi si o noapte prin padurile din Pfalz, am zis ca trebuie sa mai alerg prin imprejurimi. Pe langa asta, padurile din Odenwald sunt mult mai cromatice cu mult mai multe foiase ca cele din Pfalz. Copacii sunt de soiuri diferite iar culorile sunt si ele de toate nunatele posibile.
Ca sa imbinam alergatul cu utilul, Scuba are sa ma culeaga cu masina la finalul zilei. Planul e sa alerg de acasa pana pe doua varfuri din apropiere, doua urcari tapene si doua coborari lungi. Finalul alergarii l-am stabilit in apropiere de Dossenheim pe traseele dragi din apropiere de fosta noastra locuinta.

Am plecat pe la pranz cam in reluare si nu prea aveam idee cati km se vor aduna. Nu am fost niciodata tipul alergatorul-matematician si estimarile sunt destul de neclare. Ma gandeam ca o sa adun vreo 26-27km dar aveau sa se stanga ceva mai multi.

E inca cald, pare ciudat sa fie deja toamna. Mai e de fapt o saptamana. Dupa ureche asa, toamna incepe cu schimbarea orei si o ora de lumina mai putin dupa munca. Padurea e colorata, aerul e cald, pe la umbra proaspat si racoros, potecile sunt faine si grele. Se face intuneric din ce in ce mai devreme iar oamenii devin mai inchisi si un pic melancolici.
Mie imi place partea asta a anului, cel putin cand inca e cald. E bine de fugit pe coclauri, apar titluri retrospective prin reviste de specialitate (sic!) vine vorba de regenerare, de liniste sau de alte hobby-uri aproape uitate peste vara.

Sus de pe Königstuhl, privesc admirativ peste oras si imi iau repede talpasita din cauza batalioanelor de turisti suiti aici in linistea padurii. Urmeaza o coborare faina, printre ferigi si campuri pline de "palaria sarpelui".  Jos in vale pe malul Neckar-ului providenta imi scoate un mar in cale. Merele sunt mari si coapte bine. Imi trece pentru o vreme foamea si in timp de infulec ma intreb de ce nu am mancat ceva acasa...

In apropierea varfului Weißer Stein ma surprind taierile din ultima vreme. Partea pozitiva e ca le-a mai venit mintea la loc sau au fost anul trecut multe plangeri. Acum au reusit sa nu strice poteca cu masinariile forestiere.
Coborarea catre Castelul Stahlenburg a ramas la fel de frumoasa. Cateva marcaje uitate prin tufisuri si cateva urme de sageti trase cu rumegus imi aduc aminte ca acum vreo doua saptamani a fost un concurs de trail de care am uitat total.

In parcarea unde ma asteapta Scuba opresc cronometrul la 33km si 1250m+. Asta a fost reintoarcerea in Dossenheim. O zi faina!