6 septembrie 2015

In alergare catre casa

Ne-am mutat. Gandul ca trebuie sa ne mutam ne crea un anumit discomfort gandindu-ne ca poate ramannem fara poteci prin apropiere. Sa ne mutam intr-o zona plata suna cam dubios. Nu ne era frica decat de zilele scurte de iarna, cand intorsi de la munca pe inserat, nu am mai avea nici un chef sa mergem cu masina si sa cautam o padure in panta.

In Neckargemünd ca norocul, temerile legate de paduri, poteci si pante s-au spulberat. Suntem efectiv ingropati in padure si avem o gramada de poteci jur-imprejur. Si pentru ca sunt in faza de a descoperi trasee, poteci si noi provocari am inceput azi cu o premiera: am plecat de la munca in alergare catre casa.


Pe scurt: luni am ajuns la birou cu un rucsac cat o sura, doldora de echipament. Mi-am adus tot ce imi trebuie pentru doua zile de alergat: doua perechi de papuci, ciorapi, tricouri, pantaloni scurti, rucsac de alergare si niste batoane. Le-am pus frumos intr-un dulap din birou si am asteptat sa se faca marti. Planul e sa alerg de doua ori in cursul saptamanii: marti si joi. Timpul s-a scurs incet pana la finalul zilei de munca. Planul tocmai incropit a fost un plus de motivatie si abia am asteptat sa imi incalt papucii de alergat. 
Pare oarecum ciudat sa iti schimbi pantalonii in birou. Trec si peste noutatea asta. In fata cladirii satelitii sunt gasiti rapid. O briza racoroasa adie dinspre Neckar si undeva in departare se vad antenele de pe varful Königstuhl, pe unde trec si eu azi. Nu prea am idee cati kilometri sunt in total, dar nici nu imi fac griji ca vor fi prea multi. Pornesc in tromba, las biroul in urma fara regrete.

Dupa vreo 4km ajung langa Alte Brücke, un pod de piatra plin de turisti. Imi fac cu greu loc printre armatele de asiatici care se pozeaza pe pod, traversez orasul vechi, trec pe langa castel si intru in padure.

Urmeaza parte cea mai grea: Himmelsleiter (adica: scara cerului). Scara asta e o insurire de stanci de gresie, asezate frumos in forma unei scari cu 1200 de trepte (!) care urca in linie dreapta cam 400m diferenta de nivel in mai putin de 1km. Ma tarasc cu greu pana sus in varf. Cu fiecare pas urc aproape 1m in altitudine.
Sus pe culme dau din nou de turisti cata frunza si iarba. Varful e plat, sunt construite o gramada de atractii turistice si se poate ajunge cu masina. Fac rapid o poza si pornesc mai departe in aduncurile padurii. Raman singur si nu mai intalnesc nici un om.

Nu e nici o graba, alergarea se transforma pe alocuri in adevarate partide de mancat mure. E chiar varful sezonului si tufele sunt pline de fructe. Pe unde umbra e mai deasa au mai supravietuit si cateva boabe de zmeura. Pe la mijlocul distantei gresesc o poteca si imi dau seama dupa o coborare abrupta  ca am luat-o aiurea. Incet ma apropii de casa, padurea se rareste si incep sa cobor sustinut pe o poteca in zig-zag pana intru intre primele case.
Ultimul km e pe asfalt. In fata casei opresc ceasul. E cam 18:30, am ajuns de la munca si am si alergarea "de marti" facuta. Perfect! Singura problema e ca am o foame de lup, in rest toate bune. La final am aflat si detaliile traseului: 18km si vreo 600m+. Se pare ca asa se vine cel mai pitoresc de la serviciu. Ma felicit ca am intrat in clubul nebunilor si inchei ziua multumit.

Salutare si mult spor(t)!