20 septembrie 2015

De doua ori 30km

Primul weekend m-am intalnit cu Andreas. Pe Andreas l-am cunoscut acum vreo 2 ani la o alergare a trupei din Landau. Acum un an a venit cu noi la Diaspora Ultra Challange si ne-am mai vazut in primavara asta la Transvulcania. Un tip simplu si mare pasionat de alergare cu un palamares grozav.

Impreuna cu Scuba plecam de dimineata, o culegem si pe Marina din Heidelberg iar la 9:30 suntem in Pfälzerwald. Fetele au ales o tura mai scurta de vreo 15km. Aveam sa ne intalnim in preajma varfului Kalmit unde ni s-au intersectat potecile. 
Eu am alergat cu Andreas in jurul Kalmitului si am povestit vrute si nevrute. Alergarea a decurs foarte bine. In prima parte am fost intr-o forma grozava si am urcat nebuneste toate varfurile. Pe final Andreas a fost mai proaspat si m-a tras dupa el. Vreme ideala de alergare, vreo 20 de grade fara pic de vant.

Ajunsi la masini dupa vreo 25 de km ne-am dat seama ca ne mai lipsesc vreo 5 km din plan si ne-am hotarat sa mai facem o bucla sa strangem si kilometri astia. Ultima bucata merge greu, inca o data am realizat ca la alergarile lungi aproape totul se intampla in cap. Daca ar mai fi fost inca 20 de km nu ar fi fost nici o chestie, asa stiind ca sunt ultimii 5 abia ne taraim la deal. Pe coborare ne miscam mai bine. La masini oprim ceasurile la 30km si 1500m+. Excelent!
Tema de casa consta in optimizarea turei. Trebuie sa iasa 30 de km cu cat mai multa poteca fara bucle care se repeta si alte prostii. Pana sambata viitoare traseul trebuie sa fie planificat. Pan, pam!

Final de zi in cabana Hüttenbrunnen cu potoale, prajituri, beri reci si voie buna!

***

Al doilea weekend am ajund la parcarea aceea singur. Pe la 6 dimineata Michael imi scrie pe WhatsApp ca il cam doare un genunchi si nu crede ca poate alerga 30k iar afara toarna cu galeata. Daca tot m-am trezit sambata cu noaptea in cap imi strang catrafusele si pornesc la 7 catre Pfälzerwald.

Pe drum nimeni, putine masini, in zare un orizont negru si nori care se invart amenintator. Pe autostrada incepe sa ploua marunt, din ce in ce mai tare si totul se transforma intr-o masa de apa. Stergatoarele se invart innebunite pe parbriz, nu se arata deloc a zi de alergat dar ma incapatanez. Dupa 70de km ajung la Sankt Martin si ma bag in parcarea cu pricina.
Evident nu vine nimeni la 8:30. Poporul prefera sa stea la caldurica, ploua sustinut si imi vine in cap o singura expresie teutonica: "ou moale". Adica un fel de "fara oua" in romana. In atmosfera avicola imi trag geaca de ploaie pe mine si pornesc printre picaturi.

Pana pe primul varf merge greu de tot, un fel de febra in gambe ma tine in loc. Urc pe o poteca lata ca de-o palma si incet-incet imi vine cheful de alergat. Pentru ca sunt singur alerg incet si cercetez imprejurimile. Fac multe poze si admir jocurile norilor si valurile de ceata care atarna prin copaci.
Traseul e acelasi ca saptamana trecuta insa azi ma hotarasc sa mai introduc o bucla cu un nou varf. Acasa la calculator au iesit 32km. Sunt tare curios daca si in padure o sa iasa socoteala asta. Tura e geniala, sunt 30km de poteca! La asta se adauga 5 urcari tapene si vreo doua cabane unde poti sa bei o sfanta cola.

Undeva dupa varful Kalmit iese soarele si ziua devine magica. La inceput raze de soare printre frunze si ceturi dupa care o atmesfore clara si senina. Aerul incredibil de clar si proaspat, iar alergatul o placere. La final aveam sa verific pe ceas si au iesit ca in plan: 32km cu 1550m+. 
Ma schimb repede si pornesc in tromba catre Heidelberg. Pentru ca sunt pe fuga nu mai zabovesc la vreo cabana, pranzul consta in prima faza dintr-un energizant si o ciocolata din benzinarie. O zi magica.


Salutare si o saptamana faina!