23 august 2015

TransPirinei #2 - Urmatoarele 7 zile

Salutare! Am sosit cu episodul #2 din trilogia Pirineilor sau cum am traversat muntii astia de la Meditarana la Atlantic calare pe biciclete:
Imaginile spun mai multe decat scurta mea poveste. De aceea: aici sunt pozele. Fotografii facute de Mihai si de mine plus poze din drumetiile si turele de bicicleta ale fetelor.

Dupa sapte zile de pedalat am ajuns in satul Bonansa. Aici fiind cam copti si obositi am decis ca trebuie sa facem o zi de odihna. Planul era simplu: in sat avem piscina, birt si un apartament unde se poate dormi in voie.
Ziua am petrecut-o cu cate putin din toate astea. Ne-am trezit mai tarziu ca de obicei, am stat la piscina si am dormit dupa-masa. Scuba, Dana si Mihai s-au plimbat putin in jurul satului, eu am preferat sa dorm.


La birtul satului am aflat ca birtasii sunt o familie de romani din Turda. Asta dupa ce am transpirat incercand sa intelegem spaniola din meniu. Faina ziua de relax, ne-am revenit un pic si am plecat ziua urmatoare mai departe in calatoria noastra catre Atlantic.

Ziua 8 (28.07.2015)
Pe scurt: pasuri, Scuba, masina, vulturi, traseu fain, se mananca tarziu, e cald. 64,7km/1908m+ http://www.strava.com/activities/355957323

Azi plecam catre satul Plan. Asta e planul. De dimineata am inceput cu o scurta catarare pe asfalt, cat sa ne revenim din lincezeala de ieri. Pe urcare m-a depasit o cicloturista slabuta ca o nuia cu o tona de bagaje pe bicicleta. A urmat o coborare rapida, tot pe asfalt, unde mie mi-a fost un pic frig.

Urcam din nou. La o intersectie Mihai se ia la intrecere cu un rutierist spaniol si il pierd din vedere. Urc mai intai pe asfalt pe un drum foarte pitoresc de vreo 2m latime. Drumul asta chiar si mie imi place, cu toarte ca nu sunt mare fan de cursiere. Trecem pe un forestier pana sus de tot aproape in golul alpin.

Coborarea a fost foarte spectaculoasa cu bolovani, lespezi, abrupturi, nisip...tot ce vrei. M-am simtit ca in Utah. Dupa ce am coborat de m-am saturat, am intrat in satul Seira unde Mihai ma astepta pe o terasa. Am facut o pauza, am mancat si am baut vreo 3 doze de cola 0. Caldura si nevoie mare de cofeina.
De la Seira am urcat in nestire vreo 1000m+ printr-un peisaj frumos cu multe creste calcaroase semete. Din toate partile eram inconjurati de ulii mari cu peste 2m anvergura aripilor. Urcusul l-am simtit greu si din cauza caldurii. O zi torida fara nori, din fericire am avut parte de lungi bucati de padure cu oarece umbra.

Sus in ultimul pas al zilei, Mihai a mai facut o pana pe spate. Pe ultimii 50 pana sus in pas am inaintat cu greutate din pricina vantului. Sus am fost salvat. De aici a urmat o coborare lunga pe un drum forestier lat pana jos in Plan unde se incheia etapa de azi.

Coborarea nu a fost lipsita de peripetii. Era cat pe ce sa intru intr-un jeep iar mai apoi intr-o masina mai mica. Oamenii urcau incetut pe forestier. Le-am evitat intrand un pic in decor dar nu s-a intamplat nimic, am ajuns teafar jos.
In sat am aflat ca Scuba nu s-a simtit bine toata ziua si a dormit intreaga zi. Azi cand a parcat masina a botit-o un pic in fata. M-am dus sa vad care e treaba, nu era nimic serios, indoitura am putut sa o dreg in cea mai mare parte cu mana, detaliile le indreptam acasa.

Toate birturile din sat se deschideau undeva pe la orele 21. Am facut un pic de foame pana am primit ceva de mancare si am fost salvati. Seara s-a incheiat tarziu, in fata hotelului o armata de copii au jucat fotbal pana tarziu in noapte. Am adormit cu greu dar m-am trezit foarte devreme. Urmeaza etapa a 9-a pana in tara canioanelor din Ordesa.

Ziua 9 (29.07.2015)
Pe scurt: pene, canione, vulturi, asfalt, forestiere, coborare lunga, locuri cunoscute in Torla, probleme tehnice. 81,6km/1695m+ http://www.strava.com/activities/356745972

Am plecat la 8 dupa ce am mancat un pic. Inainte de plecare Mihai a mai avut o pana, de data asta pe fata. Incetut ramanem fara camere de rezerva, mai avem vreo 2 bucati. In prima parte a zilei am coborat mult si domol pe marginea unui rau, cale de vreo 30km.

A urmat o bucata de vreo 10km pe valea Canionului Anisclo. Foarte spectaculos pe aici, dar foarte multe masini pe drumeagul de munte. Din parcarea de la intrarea in canionul propriu-zis, de unde incep si drumetiile, s-a lasat linistea si masinile au cam disparut. Au mai ramas 5km de urcare grea pana in satul Nerin. Cu greu m-am tarat pana acolo unde Mihai ma astepta deja plictisit pe terasa hotelului de la intrarea in sat.
Am aflat ca mancare primim abia pe 13:30. Am frecat duda vreo doua ore si am baut niste bere si sucuri. Pana la urma ne-am potolit foamea si cu greu ne-am urnit. Pana la final nu mai aveam nici o posibilitate sa ne mai cumparam ceva de-ale gurii.

A urmat partea cea mai grea a zilei, o urcare de vreo 15km pe un forestier. De la jumatatea lui am avut privelisti frumoase peste Monte Perdido si alte varfuri invecinate. Deasupra mea se invartea un vultur mare care baga in sperieti toate marmotele de pe intinsele pajisti alpine.

Pe partea dreapta mai puteam opri si arunca o privire in jos in Canionul Ordesa. Foarte tare peisajul! Desi mai vazusem canionul asta in urma cu ceva ani la o excursie cu Scuba, ramane la fel de impresionant. E un Grand Canyon mai mic pe care nu il uiti prea repede.
Pana la urma a venit si izbandu cu ultima coborare. A fost foarte abrupta si lunga de vreo 15km pana in localitatea Torla, poarta de intrare in Parcul National Ordesa y Monte Perdido, unde asteptau fetele. Mihai ajunsese si el de ceva vreme.

Jos am ajuns aproape fara placute de frana. Am aflat ca Mihai si-a taiat pe ultima coborare cauciucul. Pentru ca nu avem rezerva de cauciuc iar placutele mele nu se mai pot introduce cum trebuie am fost nevoiti sa sa facem o zi de pauza sa ne reparam bicicletele si sa facem ceva provizii de camere. Curul va fi si el profund recunoscator cu o zi libera fara sa.

"Asta e, nu ai ce sa faci! Asa e cand faci cicloturism de performanta!" :)))

Ziua urmatoare m-am urcat cu Mihai in masina si am pornit catre Biescas, intr-o localitate mai mare aflata la vreo 20km de Torla unde am dibuit ceva atelier de reparat biciclete. Ploua destul de serios si cred ca ne-a prins bine ca nu am scapat de o zi de pedalat prin ploaie. Un nene beat, desi era ora 9 dimineata, ne-a indrumat spre un magazin si ne-a zis sa spunem acolo ca venim din partea lui Jose. Noi am trecut peste amanuntele astea.
La 10 s-a deschis magazinul si oamenii aia ne-au aprovizionat toate cele trebuincioase: cauciucuri de schimb, genti, niste placute de frana. Mi-au montat si placutele mele cele noi si eram din nou apti de drum. Dupa cumparaturi ne-am intors in Torla unde ne-am petrecut restul zilei ploioase prin oras, la un somn si prin carciumi. Fetele au facut o drumetie in canion si s-au intors mai catre seara.

Ziua 10 (31.07.2015)
Pe scurt: zi de ploaie, fulgere, catarari, romulane la birtul satului, ceaiuri, statiune de ski cu hotel de 4 stele. 59,4,6km/1533m+ http://www.strava.com/activities/358018048

Ha! am trecut la doua cifre, azi avem ziua cu numarul 10 (ZECE) de pedalat prin Pirinei. Vorba cantecului: "Cine ar fi crezut..."

Dupa ce am halit ceva rapid impreuna cu niste francezi pusi pe potecareala, am plecat din nou catre Biescas unde ne reparasem ieri bicicletele. De data asta insa calare pe biciclete. Vreme de stat la adapost, ne-a plouat toata ziua de ne-am murat.
La Biescas am intrat intr-o cafenea unde ne-am mai uscat un pic, am baut un ceai cu rom, o cafea si am plecat mai departe plin ploaie. Dupa vreo ora am facut si eu prima pana a excursiei, pe spate. Pana s-a rezolvat repede dar pe ploaie si pe o poteca namoloasa am scapat cateva injuraturi.

In a doua parte a zilei ne-au insotit fulgere si traznete. Din fericire nu am mai ajuns pe nici o creasta expusa, eram mai la adapost la marginea unei paduri. Intr-un satuc langa un lac de acumulare ne-am oprit la birtul satului sa ne mai tragem sufletul. Am baut cate un "ciupito" de rom si o cola si ne-am vazut de drum.
Azi am scurtat un pic etapa. Dupa carte mai trebuia sa mai urcam un pas pana sus la un lac glaciar si sa coboram in coada unui lac de acumulare. Din pricina vremii, a curului si a zenului am continuat pe conturul lacului de acumulare si ne-am intalnit dupa vreo 10km cu track-ul original. Am mai economisit azi o catarare prin ploaie si ceata.

Printre fulgere amenintatoare am ajuns la Formigal, o statiune de ski foarte mare unde ne-am cazat la un hotel mai fitos cu multe stele. Maine urmeaza din nou o etapa grea cu ceva ploaie, dupa previziunile din telefon. Mai vedem.

Ziua 11 (01.08.2015)
Pe scurt: impins, tras, carat, poteci fara numar, frig, ciclisti la RTF, multa ceata si multe lacuri. 47,1,6km/1505m+ http://www.strava.com/activities/358734670

Dimineata ne-am trezit devreme. Din camera de hotel admir cu Scuba niste creste invelite in ceata si pajisti intinse de gol alpin. Afara se anunta ceata grea si la 08:00 e un frig monumental. M-am imbracat cu tot ce aveam mai calduros: doua tricouri, manecute, genunchiere, geaca.

Am inceput sa urcam pe un drum asfaltat pana intr-un pas pe granita dintre Franta si Spania. Traseul de azi face o bucla pe teritoriul francez urmand mai pe final sa revenim in Spania. Sus in pas apar din spatele meu armate de ciclisti pe cursiere. Pe partea asta a muntelui e relativ senin, cam frig dar merge.
Cand incepe coborarea avem parte de o surpriza: pe partea franceza e o ceata foarte deasa, ploua marunt si e frig rau. Ne-a fost cam frig pe coborare si ne-am cam udat. In prima localitate franceza l-am reperat si pe Mihai intr-un birtulet. Aici am baut un ceai fierbinte sa ne mai revenim un pic si am plecat mai departe.

Partea a doua a zilei avea sa fie cea mai ostenitoare. Am urcat printr-o ceata deasa impingand la biciclete cale de 1200m+. In prima parte asfalt, apoi forestier urmat de poteci abrupte cu stancarie si lespezi.

In Parcul National al Pirineilor, in Franta nu e voie sa se pedaleze, oricum nu as fi putut pedela aproape nicaieri pe aici. Am impins bicicletele vreo 5 ore peste toate culmile posibile. Ceata deasa ne-a cam impiedicat sa vedem peisajul lacurilor glaciare, doar pe alocuri se mai ridica valul de ceata si mai vedeam si noi cate ceva.
Sus in culmi la un refugiu am facut un pic de pauza. Am luat niste slapi, ca asa era regula, am intrat inauntru si am mancat o omleta si niste clatite. Dupa pauza ne-am reluat supliciul pana pe o culme la granita spaniola de unde am putut pedala. Aici s-a mai limpezit si cerul. Pe un drum forestier am traversat o statiune de ski si am inceput sa coboram abrupt direct pe o partie.

De la baza partiei am mai avut decat vreo 4km pana in Candanchu, un mic resort de ski. Urmeaza mancare, odihna si o noua zi. Catre seara admiram un apus rosiatic si multe stele anuntand pentru maine indreptarea vremii. "Pe valeeeaaa Candanciuluuuuiiiii, maaaaiiiii!!!"

Ziua 12 (02.08.2015)
Pe scurt: vaca zilei, cai, tras, impins din nou, lung, pajisti alpine, coborari lungi sare tandara. 106,3km/1916m+ http://www.strava.com/activities/359832857

Oamenii astia deschid abia dupa 8. Dupa un mic-dejun in pat cu ce avem prin traiste plecam la drum. Ne asteapta peste 100km de munca.

Am urcat un picut pe asfalt urmata de o coborare lunga, din nou prin Franta. Treaba se repeta: urcam din nou pe asfalt, forestier si o puteca abrupta unde impingem din nou bicicletele pana intr-un pas de unde intram din nou in Spania si putem pedala.
A urmat o vare alpina lunga si lina cu multe pajisti, vaci, cai. Un peisaj verde punctat de munti cu stanci rosiatice. Frumos pe aici! Am tot urcat si coborat pana am intrat in Navarra. Aici s-a lasat din nou caldura spaniola iar noi am inceput sa urcam printr-un peisaj arid plin de tufe tepoase si pini micuti.

M-am ratacit un pic pe urcare, am balaurit prin tufe injurand de mama focului, pana cand si-a revenit gps-ul si am ajuns in culme. Sus ma astepta Mihai la umbra unui pin si am pornit mai departe.

Coborarea a fost faina doar la inceput dupa care s-a transformat intr-un traseu greu de downhill. Pe unele bucati m-am dat la vale, probabil depasind cu mult ca greutate toata experienta mea biciclistica de pana acum. Pe bucatile grele a trebuit sa imping bicicleta in jos. Frustrant dar sanatos.
Copti de caldura am ajuns in satul Anso unde am gasit un birt deschis si am facut o pauza de mancare, niste sucuri si mi-am mai revenit. Pe ultima bucata de vreo 49 de km am mai avut parte de doua catarari. Drumul a fost cu mult asfalt si am reusit sa ajung la cazarea din Ochagavia pe la ora 9 seara. Suntem in toiul verii, ziua e lunga, m-am incadrat in orele de lumina si nu am fost nevoi sa scot frontala din rucsac. yuhuuuu!

Azi a fost foarte greu si mai ales cald de am behait. Maine ne asteapta inca 100km de pedalat si mergem la somn cu speranta ca va fi mai usor. Cel putin asa scrie in ghidul nostru istet pe care azi l-am injurat de numa'. Cam asa stau lucrurile, mai avem 2 etape si suntem la Atlantic!! Incepe sa se vada luminita farului :)

Ziua 13 (03.09.2015)
Pe scurt: Drumul lui Iacob, catarari, cai si oi, pajisti, elvetieni, coborare luuunga, cunoatem tara Bascilor. 93,3km/1970m+ http://www.strava.com/activities/360382131

Am plecat de dimineata dupa ce am halit in camera un bol de müsli. La primele ore ale diminetii am urcat pe un drumeag asfaltat pe langa ferme de cai si vaci. Din cand in cand mai trecea cate o masina dar in general traficul a fost foarte redus.

Sus intr-un pas Mihai a intalnit un cuplu de elvetieni care facea acelasi traseu ca noi insa pe jumatati. Candva am ajuns si eu sus si am inceput sa coboram rapis pe un drum asfaltat si ingust. A mai urmat o urcare printr-o padure de fag iar apoi pe forestier pana am ajuns la Roncesvalles. Din cartile citite despre Drmul lui Iacob, eu credeam ca aici e un orasel sau un sat mai mare, cand colo e doar o manastire si niste hanuri pentru pelerini.
Aici am facut pauza de pranz si ne-am distrat un pic pe seama pelerinilor. Era orele pranzului cu o fauna interesanta: tot felul de ciudati care luau drumul catre Santiago de Compostella. Printre ei si o grupa mare de ciclisti italieni care isi faceau de zor poze. Noi am mancat un bocadillo si niste cartofi prajiti, am baut o bere si am plecat in treba noastra.

A urmat o urcare scurta si o coborare lunga de vreo 25km pana la atacul final - ultima catarare a zilei de vreo 10km. Pentru mine a fost bucata asta foarte grea si abrupta si am avut nevoie de vreo doua ore pana sus. In pas eram din nou in Spania dupa cativa km de Franta si am coborat in viteza pe un drum forestier printre satele din Tara Bascilor.
Jos in vale am travesat 2-3 sate care aratau total diferit fata de ce vasusem pana acum in Spania. O arhitectura complet noua, steaguri peste tot, bisericile sunt diferite, strazi, limba, oameni, cimitirele, totul e altfel. Cu oarecare probleme de orientare am gasit hotelul unde erau fetele. Mihai era si el de ceva vreme acolo. Atmosfera de vacanta, finalul turei se simte aproape.

Acum cand scriu randurile astea asteptama masa de seara in carciuma hotelului din Elizondo iar maine urmeaza FINALA!!! Sunt 100% sigur ca ajungem la ocean!

Ziua 14 (03.08.2015)
Pe scurt: ploaie, ceata, ponei, downhill la vale, cazaturi, namoale, final la Atlantic, baie in ocean. 58,5km/1044m+ http://www.strava.com/activities/361021925 (am pus aici link spre track-ul lui Mihai. La una din cazaturi am dat cu ceasul de bolovani si s-a blocat vreo ora. Track-ul lui Mihai e azi mai acurat).

Acum cand aproape de final, ziua o incepem mai tarziu. Abia la 8 mergem la micul dejun in hotelul unde suntem cazati. Nu mai avem chef de pedalat, se simte litoralul aproape si cu greu ne echipam si ne urnim pe la 9.

La plecare am roata de fata ceva mai moale, mai bag niste pompe si o luam din loc. Urmeaza 800m+ de urcare. E practic ultima urcare!!! pana intr-un pas undeva intr-o ceata deasa si printr-o ploaie marunta.

Eu urc cu greu, ma doare curul ingrozitor si nu mai am nici un chef, nici forta, vreau numai sa ajung la Atlantic. Mihai ma asteapta din cand in cand si reusesc sa urc pasul. Ultimii 2km pe forestiere foarte abrupte pe alocuri. peisajul e ciudat si luxuriant, fanete de feriga ba chiar si capite facute din ferigi am intalnit. Pe marea asta de ferigi sunt oi, capre, vaci. O ciudatenie: vedem foarte multi ponei de toate culorile.
Incepe coborarea. E foarte alunecos, mult namol amestecat cu bolovani si rugi de mur, urzici, destul de scarbos. Cad prima oara. Ma lovesc la gamba si stau un pic sa imi revin. E greu de coborat pe ploaie pe aici, exact asa scrie in ghidul nemtesc.

Mai mergem vreo 30 de min si cad a doua oara. De data asta ma lovesc zdravan si ma dau de-a dura pe bolovani de se blocheaza si ceasul o vreme. Pentru ca am zburat mai serios am nevoie de cateva minute sa treaca socul de adrenalina, imi pipai mainile si picioarele. Nu e nimic rupt, doar niste zgarieturi si o zdruncinatura zdravana.
Coboram in continuare, candva poteca asta se termina si intram pe o bucata de asfalt intr-un satuc. Aici ne oprim la o fantana si ne spalam cu bidoanele de apa asa imbracati cum suntem. Spalam si bitele si pornim mai departe. Pentru ca nu mai avem chef de namoale si suntem uzi complet scurtam ultima bucata. Adica nu mai intram pe nici o poteca, alegem o pista ciclabila care ne duce catre litoral.

Ne mai despart 24km de Atlantic. Inaintam rapid pe drumul de biciclete. Pista parca se dilata si timpul trece greu mai ales ca suntem infometati. Intram in primul oras si continuam pe malul unui rau pana la varsarea lui in ocean.

Zarim oceanul, o plaja, lasam bicicletele pe nisip si sarim fericiti in apa. E prima mea baie in colanti si papuci cu spd-uri. Final!!! VICTORIE! AM TRAVERSAT PIRINEII!!!
Fericire mare, poze, apar si fetele. Mancam ceva, stam un pic la povesti si suntem cumva coplesiti de evenimente, de oboseala si de toate. Finalul excursiei se petrece pe litoralul francez unde petrecem inca doua zile frumoase cu plimbari in Bayonne si Biaritz, cu plaja, mancare si somn.

Cam asta a fost in mod telegrafic relatarea excurisiei noastre. Saptamana viitoare o sa incerc sa scriu un post cu sfaturi si detalii legate de logistica, echipament, cazari, etc. Poate cine stie, vreun amator de Pirinei va cauta cu nesat in net informatii asa cum am facut si noi.
Salutare, pe saptamana viitoare!