6 septembrie 2014

Trail & Grill - editia II-a

Ca si anul trecut ne-am adunat la traditionalul gratar carpatin pe meleaguri teutonice. Pentru a contrabalansa raportul caloric ne-am si alergat un pic prin Odenwald. Sebi a sosit cu trenul de vineri si am facut o introducere in lumea berii din Heidelberg.

Sambata ne-am trezit cu oaresce greutate chiar inainte sa soseasca Mihai si Dana. Noi ne-am schimbat repede cateva impresii si am inceput sa ne echipam de alergare. Scuba si Dana au facut o plimbarica si au inceput sa pregateasca gradina pentru chiolhanul de dupa alergare.
Eu cu Mihai si Sebi am pornit catre varful Ölberg (aka varful Pavalut) in alergare usoara unde am ajuns dupa vreo 35 de minute. Baietii chiar daca sunt usor busiti pe la genunchi s-au tinut foarte bine de treaba si am decis sa continuam alergarea pana sus pe Weißer Stein. Am continuat pe poteci si pe forestiere pana la un izvor de sub varf unde am facut o scurta pauza. Azi nu am luat apa la mine si pauza a fost binevenita. De aici nu a mai fost mult pana pe varf unde nu am zabovit prea mult.


Am coborat aproximativ pe acelasi traseu si la oprirea cronometrelor si inimometrelor am alergat vreo 2 ceasuri, 17km si cam 800m+. Aici se cearta gadgeturile, parerile si calculele. Adica ceasul meu (o plazna de forerunner 101) arata pe Strava peste 900m, Fenixul lui Sebi (700m) iar 910xt-ul lui Mihai 800. Eu am facut o medie sa fie toata lumea multumita.
Dupa acest episod sportiv si un dus, ca sa nu uitam de ce ne-am intalnit, ne-am dus in gradina unde am petrecut, povestit, facut politica, pana la miezul noptii. Gratarele au sfarait, berile reci au galgait, vinul a curs, totul OK.

Dis de dimineata iarasi a fost greu sa ne urnim. Pana la urma ne-am extras din asternuturi si am iesit la aer. Am repetat in oarecare masura traseul din ziua precedenta, scurtat la jumatate. Am alergat la pas pana pe Varful Ölberg iar de aici am coborat pe o poteca abrupta inapoi spre Dossenheim. fetele au drumetit si ele un pic. Pana catre seara am stat la aer liber, continuand sa gratarim si atarnand prin hamace. O ploiae nervoasa de vara ne-a trezit din lincezeala.

Weekend fain si scurt. Revenim chiar daca miroase a toamna...