5 august 2014

60km spre sud

"Nu-i masina ca bemweul si bizigla ca feseul!" Cam asta ar fi ideea zilei pusa pe chelie dis-de-dimineata. Pentru ca un motto am ales deja, a urmat un mic dejun la brutaria din centrul satului, impachetarea si drumul pana la Neustadt.

La Neustadt am incercat sa parchez in fata garii. Nu am mai avut marunt pentru automate pentru ca halisem tot la brutarie. Sa platesc cu cardul nu am reusit si astfel am ales tactica mioritica, am parcat undeva la limita legalitatii, din motive intemeiate.
De la Neustadt am pornit catre Kaltenbrunnental, locul unde merg eu de obicei la alergat. De data asta am ajuns acolo pe o poteca faina care mi-a luat cam 40 de minute. Deja m-am incalzit binisor pentru ce urma. Din nou pe poteca am urcat mai departe pana la Cabana Heller. De aici am dat viteza pe forestiere.

Partea faina a traseului este ca urcarile sunt pe forestiere iar coborarile pe poteci. Cu mici exceptii asa am mers toata ziua. Ideea e sa mergi de la nord spre sud. Invers ar fi un pic cam idiot.

Dupa cabana Totenkopf si dupa niste bucati de poteca geniale am intrat pe marcajul "ceas de mana" sau in germana "armbanduhr". De fapt e o banda alba care are in mijloc un punct negru, de acolo numele. Marcajul e cam de varsta mea, am avut unele probleme si mici rataciri ca sa il deslusesc. Noroc ca am avut harta regiunii in rucsac ca altfel nu ii dadeam de cap.
Dupa vreo trei ore am ajuns la Landauerhütte. O cabana mai cunoscuta. Pana acolo am facut cam 33km, cam asa planuisem de acasa. Pauza de masa cu niste carnati nemtesti, un chec de aceiasi origine si niste cola. Au picat bine ca deja aveam mici halucinatii fomistice.

De la cabana am urcat pieptis pana la Orenfels, o stanca cu vederi peste intinderile de padure. Ulterior am vazut ca urcusul abrupt se putea evita printr-o ocolire pe un forestier. Fac ceva poze si cobor pe o poteca fantastica pana jos in satul Albersweiler. Intre timp am mai prins si eu un pic de agilitate cu bicicleta si nu mai dau jos de pe ea chiar in toate (sic!) curbele stramte.

Cand am ajuns jos eram deja cam praf si am avut primele tendinte de renuntare. De aici se poate lua trenul inapoi. Ploua deja de vreo jumate de ceas dar se aratau tendinte de imbunatire a vremii. Am continuat.
Au urmat nenumare injuraturi pana pe varful Hohenberg. Am impins la bicicleta de mi-au intrat picioarele in cur. Candva ajuns pe varf, fac niste poze si pornesc pe poteca la vale prin ploaie. Si poteca asta a fost foarte tare, a mai spalat injuraturile de la push bike.

Au mai urmat niste ruine, poteci, o mica ratacire si a inceput sa ploie nebuneste. Ultima poteca coborata a fost un pic la limita inconstientei. Derapam pe bolovani si namol, ochelarii erau plini de apa, iar sub coranele copacilor se lasase noaptea din pricina ploii. La capatul potecii am aterizat pe un drum asfaltat.

Din fericire vocea ratiunii a castigat si de data asta. Chiar daca mai aveam vreo 16km pana la Wissembourg, prima localitate franceza, am renuntat si am pornit pe asfalt pana la prima gara. Printre fulgere, traznete si o ploaie cu clabuci am ajuns ud pana la oua in gara. De aici a fost simplu, tren inapoi la Neustadt, cu o schimbare. Dupa tremurat din toate balamalele in trenul climatizat m-am salvat la masina unde aveam haine uscate.
La finalul turei am strans 60km si 2300m+. Mi-a placut tare mult traseul si promit ca ma intorc candva sa il fac pana in Franta. Ar fi bine sa nu mai ploua.

Acum ca sa ma pun cu picioarele pe pamant se cuvin cateva precizari. Traseul asta l-am cules de pe un forum de mtb nemtesc (http://www.mtb-news.de/forum/). Oamenii aia au facut traseul Neustadt - Wissembourg in aproape 5 ore. Eu mai aveam pana acolo vreo 16km si pedalasem deja 6 ore. Cam asta e nivelul... :)

Aici vin cateva notite utile pentru o viitoare parcurgere:
  • Neustadt - Kaltenbrunnertal Hütte (cruce verde/galben)
  • Kaltenbrunnertal Hütte - Heller Hütte (banda alb/rosu)
  • Heller Hütte - Jakobshütte (banda rosie)
  • Jakobshütte - Totenkopfhütte (banda verde/galben)
  • Totenkopfhütte - intersectia cu marcajul "ceas de mana" (banda verde/galben)
  • de aici mai departe pe "ceas de mana" (banda alba cu punct negru)
  • Landauer Hütte (pana aici am facut vreo 33km in 3 ore). Pauza de masa.
  • Ohrenfels (mai bine ocolire prin stanga, mult push. Coborare super.)
  • Albersweiler (de aici se poate tren spre Landau si apoi Neustadt)
  • Höhenberg (mult push pana in varf, coborare senzationala)
  • Burg Trifels (un pic de rataceala, asfalt 1km)
  • Ruine Madenburg (dupa ruina coborare faina)
  • Intersectia cu drum asfaltat B48 (de aici pe asfalt pana la Bad Bergzabern)
  • Intoarcere cu trenul. (Total: 6 ore in miscare. 60km, 2290m+)


Revenim!