12 octombrie 2013

Isla Bonita - Roque de los Muchachos

Asta e cel mai inalt varf al insulei. Roque de los Muchachos are 2426m altitudine si se afla in nordul insulei. Locul asta e foarte cunoscut datorita unui numar mare de telescoape si tot felul de observatoare construite chiar in apropierea varfului. Toate observatoarele astea nu se pot vizita insa datorita lor a fost construita o sosea care urca pana sub varf si e foarte frecventata de turisti.
Urcam cu masinuta pana la peste 2000m
Am gasit o drumetie care sa ne poarte vreme de trei ore pe creasta vulcanului. Am mers cu masina pana aproape in creasta si am parcat in locul numit "Mirador de los Andenes" pe la 2000m. De aici am parasit soseaua si am intrat pe traseul de creasta marcat cu GR131, acelasi marcaj care ne-a purtat si pe Ruta de los Volcanes.

Dimineata am mancat ceva dupa rasaritul contemplat de pe terasa. Am mai aruncat un ochi pe harta si am pornit catre punctul de start al plimbarii de azi. Pana sus e de munca nu gluma. Strada e ingusta si urca de la 0 pana la peste 2000m destul de repejor. Dupa vreo 200 de viraje simt cum müsli-ul de dimineata incepe sa urce catre gat. Avem noroc si nu prea e trafic, doar vreo doua masini ratacite ne depasesc in tromba. Insularii conduc ca nebunii.
Primul contact cu creasta vulcanului. Neata!
Trecem prin zone desertice, paduri exotice intram in padurea de pini si cu greu taraim citroenul pana sus de tot in golul alpin. Dupa ghidul nostru de drumetie trebuie sa oprim la km 32,6 intr-o parcare. Suntem fascinati de cum se vede oceanul de aici de sus, suntem chiar deasupra norilor dar avem noroc de o dimineata senina. Doar cativa norisori ii vedem undeva jos confundandu-se cu Atlanticul.

Dupa aproape o ora de condus si un milion de serpentine ajungem in parcarea de la km32,6. Afara e frig, e inca devreme si suntem nevoiti sa apelam la windstopere. In locurile mai umbrite, la baza stancilor contatam cu uimire ca sunt bucati mici de gheata. Se pare ca noaptea e destul de friguroasa la altitudinile astea.
Prima bucata din poteca e delicioasa, apoi bolovanoasa :)
Din potaca se deschid niste imagini magnifice catre Caldera de Taburiente, craterul interior al vulcanului. Din creasta principala coboara o multime de creste lungi si extrem de ascutite pana in fundul caldarii. E o liniste mormantala, doar zgomotele scoase de vulturi tulbura dimineata. Pfuai ce imagini! Incredibil. Continuam pe creasta catre vest, care ne duce cu suisuri si coborasuri repetate catre varf.

Suntem furati de peisaj, facem o gramada de poze si ne deplasam incet. La fiecare metru se deschid alte privelisti de vis si dupa fiecare stanca suntem cu ochii cat cepele. Din nou suntem bombardati de culori, cu roci rosii sau galbene, negre, un cer albastru ca de cobalt si norii albi undeva jos catre ocean. Senzatie de film documetar.
Scuba, muntele, oceanul si telescopul
Candva se mai incalzeste si ne apropiem de zona cu telescoape. Vedem niste drumuri si telescoape albe imprastiate pe o pajiste alpina. Din cand in cand cate o cladire din asta se invarte si scoate niste zgomote ciudate. Te simti ca intr-un film SF. Toata zona e inchisa si nu se poate vizita fiind un centru de cercetare international. Oricum arata foarte interesant si probabil e unul dintre celel mai spectaculoase locuri de munca din lume.

Dupa portia de astro-fizica ajungem si pe varf. Langa e o parcare unde probabil in zilele de weekend sunt sute de masini. Azi avem noroc suntem doar noi si mai vreo trei rataciti. Din parcare urcam pana sus pe varf unde facem o puza de poze si ceva de-ale gurii. De aici traseul de creasta coboara prelung pana la malul marii, adica peste 2400m... Ei bine pe aici se coboara la Transvulcania! si asta dupa vreo 50 de km de creste si bolovanisuri. Ai, ai, ai.
Norii incep sa se ridice
Noi avem suntem azi mai soft si pornim catre masinuta noastra pe aceiasi poteca. Nu ne plictisim deloc, imaginile sunt complet schimbate de razele mai puternice ale soarelui. Imprejur norii incep si ei sa se ridice catre creste. Chestia asta m-a impresionat pe insula: exista un ritual climatic foarte bine pus la punct. Noaptea si dimineata e senin. Pe la pranz se strang o armata de nori pe partea de est a insulei care incep si se furiseaza ca o cascada de ceata spre caldare. Nu reusesc mai deloc sa ajunga in vestul insulei, acolo e aproape tot timpul senin si uscat iasca. Catre seara incepe sa se insenineze din nou peste tot.

Dupa vreo trei ore de plimbat pe creste ajungem din nou la masina. Aici doi muncitori de drumuri, opriti si ei in aceiasi parcare sa admire peisajul hranesc cu porumb un corb gigantic. Il striga pe nume iar el coboara din vazduhuri pana la picioarele muncitorilor. Se pare ca sunt prieteni vechi.
Piscinele din Fajana
Noi sarim in masina si coboram prin plafonul de nori catre ocean. Ajunsi la catre tarm, suntem din nou scaldati de soare, norii au ramat in buza crestei agatati acolo ca niste haine ude. In plan avem piscinele din Fajana pentru ca Atlanticul e azi foarte agitat si are niste valuri nervoase rau. Piscinele astea au fost contruite pentru prepararea canepei. Canepa trebuie sa stea indelung in apa inainte sa fie prelucrata. Candva prin sec.19 un tip a venit cu ideea ca s-ar putea folosi si pentru facut baie, daca se avanta ceva turisti pe acolo. Avem noroc, suntem singuri! Ore intregi ne balacim ca niste copii nebuni. Am ajuns in paradis!

Toate pozele aici... povestea continua cu alergari pe creste!