2 octombrie 2013

Berlin Marathon

Da uite ca am mai facut o isprava! De data asta e o am facut echipa. Pentru Scuba a fost primul maraton alergat iar pentru mine a fost cel de-al patrulea. Toata actiunea a fost coapta inca de anul trecut dupa ce citisem cate ceva despre maratonul din Berlin.
Pe scurt: e la mare bataie cu Londra sau Paris pentru titlul de "cel mai".... As zice eu de toate: marime, atmosfera, organizare, tot ce se poate. Anul asta s-a aflat la editia cu numarul 40 iar inscrierile s-au terminat in vreo 3 ore. Si nu orice inscrieri, e vorba de peste 40000 de locuri, toate la proba de maraton. Fara stafete, semimaratoane, firme si alte tampenii. Inscrierea a costat o avere dar face fiecare cent si nu exagerez cu nimic. Daca vreti sa alergati un maraton cu un milion de spectatori cu zeci de trupe de muzica, cu recorduri mondiale si un oras fascinant nu aveti cum sa nu ajungeti in Berlin. Pe bune!


Scurta pre(istorie)

Planul meu a fost sa cobor sub 4 ore. Citisem eu ca maratonul asta din Berlin e drept si bulevardele sunt largi, trebuie sa fie o chestie tare rapida. Fix-pix, sfatul meu e sa nu mergeti sa va bateti recordul personal la un maraton de anvergura asta. Probabil o sa reusiti daca va coiti indeajuns dar o sa injurati de toti sfintii si o sa va simtiti blocati ca un puc la mantinela. E o inghesuiala constanta pe toata durata cursei iar depasirile repetate si schimabrile de ritm te storc de energie.

Eu m-am pregatit pentru maratonul asta mai intens vreme de vreo 3 luni, dupa ce la inceput de iunie m-am busit piciorul drept cu o entorsa iar vreme de aproape o luna nu prea am fost bun de nimic. Dupa niste calcule am alergat din iunie pana in septembrie vreo 450km insa nu am prea reusit sa imi bunatatesc viteza asa cum era planul initial. Pe partea de anduranta se pare ca lucrurile se imbunatatesc constant.

Tot in planificare am ales maratonul la inceputul concediului. Maraton urmat de trei saptamani de libertate totala. Un experiment inedit pentru noi. La ultimul maraton la care am fost, am intrat direct "in pita" fiind usor terminat pana pe finalul saptamanii.
Vineri pe la orele 17:30 il culegeam pe Sebi de prin gara din Nürnberg si apoi porneam in tromba catre Berlin. Am sporovait vrute si nevrute, intr-o parcare pe la mijlocul drumului am facut o pauza la o benzinarie. Aici mi-am amintit inca o data cat de cald si bine e in Heidelberg comparativ cu alte regiuni teutonice. Am inghetat instantaneu in tricou.

Pe Sebi il plasam la Radu undeva la miezul noptii pe o staduta berlineza. Sunt cam terminat si nu vad decat un pat mare in fata ochilor. Pe la 1 noaptea ne prabusim in camera de hotel dupa ce ne invartim pe 5 strazi vreme indelungata sa gasim un loc de parcare. Aglomeratie ca la nebuni.

Sambata dimineata, dejun copios urmat de plimbari cu metroul. Mergem in fostul aeroport Tempelhof unde s-a amenajat expozitia si preluarea numerelor. E lume ca la un balci gigantic, o galagie de nedescris, concursuri de copii, muzica, carnati, bere, numere de concurs, cipuri. In fine, pe mine m-au terminat cele doua ore petrecute in nebunia de aici. Desi impresionant m-am simtit ca dupa o zi de sapa. M-am refacut rapid intr-o cafenea si am pornit catre centru.

Seara ne-am intanit cu Mihaela, Radu si Sebi in fata Reichstag-ului pe care l-am vizitat in lumina unui apus impresionant. Am mai stat un pic la povesti si am pornit din nou catre hotel unde ne-am pregatit pentru ziua cursei: numere, tricou, pantaloni, leocoplast (!), tot pus intr-o gramajoara. Somn!

Startul si primii 21km

Dimineata am mancat bine si am pornit catre punctul de start. Afara sunt 5 grade !!! Vreo 30min am tremurat din toate suruburile, abia asteptam sa plec o data in alergare. Am un plovar pe mine si un sac galben primit de la organizatrori cam ca toata lumea din jurul nostru. Suntem in ultimul bloc valoric si normal aici avem de asteptat. Dupa vreo 30min de la startul oficial pornim si noi intr-o mare de alergatori.

Dupa primul km ma despart de Scuba, fiecare are sa alerge in ritmul lui. Dupa km2 incep sa ma incing si arunc plovarul, raman in maieu iar la umbra imi e destul de rece. Mentin insa o viteza constanta si am senzatia ca pot mult mai mult. E insa imposibil sa depasesc asa cum mi-as dori. Senzatia asta ramane accentuata pana pe la km 15 cand nu mai sunt sigur ce vreau sa fac. Sa fortez un pic, sa alerg in ritmul de pana acum. Nu am o strategie clara dar ma simt bine. Mi-e teama insa de ce vine dupa km 32, la antrenemente m-am cam taiat ca maioneza acum 3 saptamani.
Pe nesimtite vine km 21. Pana aici mi-a luat 2 ore si 3min. Imi e deja clar ca nu am sanse sa alerg sub 4 ore decat daca ma fortez la maxim. Dar asta nu imi sta in fire, sunt lenes. Pe creier imi vine in cap o singura chestie citita in cine stie ce revista: "Just enjoy the race!". Ma simt bine si alerg constant in continuare.

Ultimii 21km, finish

Kilometrii parca zboara pe langa mine, din cand in cand ma minunez cand trec pe langa cate un stalp cu o pancarta: km24, 25, 26... incredibil. Asta e din cauza publicului, am senzatia ca alerg printr-un tunel de oameni care urla ca la concert, muzica la fiecare colt de strada, nebunie totala.

Trec si de punctul magic, km32, ma simt din nou ciudat de bine. Arunc un ochi pe ceas si incep sa fac calcule. Poate reusesc sa alerg mai bine ca la Viena, ar fi genial. Nu vreau nici sa fortez prea tare piciorul cel cu entorsa dar parca as alerga un picut mai bine ca acum 6 luni. Ok, voi incerca! Kilometrii zboara din nou prin tunelul de oameni. Incep sa recunosc cladirile centrale, ma apropii de final. Ultimul km simt ca prind aripi. Trec linia de sosire destul de voios, primesc o medalie si gata!
De aici ma strecor prim marea de finisheri catre iesire, imi recuperez hainele, predau cipul, iau in fuga o bere fara alcool si reusec sa ies afara. Ma prabusesc pe iarba din fata Reichstag-ului si realizez o chestie: e primul maraton pe care il alerg 100% fara nici o oprire si e mai bine ca la Viena chair daca peste 4 ore (04:12:03) Singurele ruperi de ritm le-am avut la punctele de alimetare unde am oprit cateva secunde pentru inghititurile de apa. O astept pe Scuba care apare si ea fericita: a incheiat primul ei maraton. Yuppppyyy!!!

Ne vedem din nou cu Mihaela, Radu si Sebi. Mai stam un pic la povesti, Radu ne face pozele prezente pe postul asta (multumim!!!) si ne despartim pe la 16. Noi o luam din nou din loc.

Epilog

Din nou in masina. Intre dinti sunt plin de mac. Am gasit in Berlin prajituri cu mac cum sunt in Romania: blat subtire si vreo 2cm de crema de mac...pfuuaaaa. Nu mai stiu cate am mancat. Conduc ca un nebun. Ne oprim un pic in Weimar, vizitam pe fuga cate ceva de prin centru si pornim mai departe. Suntem in concediu si ne grabim ca dracu. 

In Heidelberg dormim cateva ore pe fuga si incepe din nou stafeta. Tata ne duce la Stuttgart la aeroport pe o autostrada aglomerata si inceata. Din nou aglomeratie, aeroport, bagaje, nebunie. Zburam 5 ore si aterizam in Paradis. 
Blogul in scriu la o bere de pe terasa unui apartament cu privelisti catre Atlantic (scaunul din dreapta). Ne aflam in Canare pe Insula La Palma. Adica pe insula "trail running", acolo unde se tine Transvulcania. Masa din imagine, la ora asta, e plina ochi de harti, trasee de alergat, trekking, vin autohton, branzeturi si masline. De maine incepe o alta aventura... 

aaaa... am uitat ceva: suntem aici de 4 ore si deja coc niste planuri cum sa raman aici definitiv. E ora 23:30, sunt 26 de grade aud marea si niste greieri. In spate simt niste vulcani gigantici.

Salutare si mult spor(t)!