29 iunie 2013

Plimbare pe Ölberg

Vreme de trei saptamani am stat cuminte asteptand sa m-i se vindece piciorul. La ultima tura/tentativa de trail din mai am facut o entorsa frumoasa si dolofana. Au urmat zile in care am stat imobilizat in pat cu un fel de ghips pe picior iar apoi mai mult sontac am reinceput sa ma deplasez.

Mi-a fost foarte greu caci aveam o multime de planuri care s-au cam spulberat, de fapt o mare parte a verii pare compromisa. Fara alergari grele si lungi de trail, mai mult timid pe asfalt cu speranta ca recuperarea o sa dureze cat mai putin. Sigur va fi mai multa drumetie si alergare pe asfalt si mai putin trail in urmatoarele saptamani. Hmmm... daca ar tine vara asta mai mult ca de obicei... :)
Clipe libere... in doi
Dupa zilele astea de pauza totala am iesit cu Scuba, mai mult intr-un picior la niste potecareala prin apropiere, pe Ölberg. Varful Ölberg e prima ridicatura mai semeata din apropierea casei. Pana sus pe varf sunt 2km si se acumuleaza 300m diferenta de nivel. Muntele e strabatut de mai multe poteci si de o gramada de drumuri forestiere. Inainte de accident chiar am reusit sa crosetez niste trasee de alergare cu 90% poteca, aproape fara drumuri forestiere.

Traseele astea urca varful de 2-3 ori, din directii diferite si reusesc sa strang aproape 1000m diferenta de nivel in cam 10km. Asta e super tare, am o baza de antrenament chiar in spatele casei. Pana acum cand am dibuit potecile astea, urcam pana pe Varful Weißer Stein, care e mult mai departe si faceam o gramada de kilometri de forestier fara diferente de nivel remarcabile. Traseul devine foarte practic mai ales in lunile de iarna cand nu ai atata lumina la dispozitie.
Pe poteci umbrite in Odenwald
Acum e in schimb cald si bine, avem chiar o gramada de timp iar eu am nevoie de el la viteza mea de melc turbat. Urcam incet, povestim despre o multime de lucruri si avem timp de o gramada de fotografii. Din cand in cand suntem intrerupti de cate o ceata de mountainbikeri care zboara pe potecile astea cu bicicletele lor "fully".

Dupa ce trec biciclistii, in padure e o liniste adanca intrerupta doar ciripit de pasari si mici izvoare. Acum cand ma uit la poze imi dau seama ca intre timp vegetatia a explodat, au trecut cam doua saptamani de la plimbarea asta iar padurea arata acum total schimbata. Pe Ölberg asta e foarte fain ca nu te plictisesti chiar daca faci plimbari pe aceleasi trasee, de fiecare data e altfel, vegetatia schimba de fiecare data peisajul. Poate mai putin iarna cand are staraiele alea mohorate si triste.
Aproape de varful Ölberg
Am continuat pe poteca pana sus pe varf. Aici am facut o mica pauza pe stancile de gresie de unde avem privelisti frumoase catre Mannheim si Muntii Pfälzerwald. Pe varf s-a aciuat o colonie de lacramioare, e plin de ele si interesant sunt doar pe un perimetru de cativa zeci de metrii in jurul varfului. Din pacate au cam trecut, mi-am adus aminte cu drag ca in urma cu cateva saptamani la o alergare le-am descoperit inflorite in toata splendoarea.

De pe varf coboram agale prin partea superioara a carierei. Aici e o gramada de lume la catarat, ne oprim si noi cateva minute sa ne uitam la paianjenii astia si continuam catre castelul din Schrisheim. Poteca e super frumoasa, serpuieste printre stejari tinerei, ferigi si pe pante cu grohotis acoperit de un muschi verde crud. Mai zabovim la cate o poza, imi mai odihnesc piciorul defect si continuam la vale.
Vedere de pe terasa superioara a carierei
Cam intr-o ora ajungem in curtea castelului. Ca orice castel nemtesc care se respecta are o mica terasa de vara, unde facem si noi un popas. Drumul de intoarcere catre casa il parcurgem printre randurile de vie din Schrisheim pe dealuri frumos terasate.

Cam asta a fost, o plimbare scurta dar faina, dupa saptamani de stat in casa. Un nou inceput pe cararile din Odenwald unde povestea clipelor libere continua :) Ceva mai multe poze de pe Ölberg: vedeti aici.

Salutare si mult spor(t)!