4 decembrie 2012

Trail Running in Pfalz - Felsenwanderweg

Ca sa vezi ce face lumea asta virtuala! De ceva vreme am inceput sa alergam si incarcam toate antrenementele pe strava.com si am observat ca oamenii organizeaza tot felul de competitii. Eu pana acum nu am particicpat la ele poate pentru ca o mare parte erau de ciclism sau era vorba de un numar foarte mare de kilometrii. Anul asta de 1/2 decembrie Strava a organizat The North Face Ultra Challenge ca o extensie a unui concurs de trail din San Francisco, se putea inscrie oricine conditia a fost sa alergi in doua zile 50km. S-au inscris 1925 de alergatori printre care si eu dar si prietenii mei Mihai si Seba.
Poteca de vis
Pentru noi a un motiv in plus sa facem treaba asta si faptul ca am sarbatorit ziua nationala pe cararile muntilor. Locatia a fost relativ simplu de gasit. Am cercetat tot in lumea virtuala trasee de aprox. 50km din regiune si ne-am oprit la o poteca laudata de toata lumea: Felsenwanderweg in jurul localitatii Rodalben in Muntii Pfälzerwald. Fetele au fost si ele cu noi, Scuba si Dana au ales insa sa faca drumetie pe potecile din jurul satului.
 
Sambata ne-am pus de dimineata in masini si am facut jonctiunea in fata pensiunii din Rodalben. Ne-am luat camerele in primire, ne-am echipat si am pornit la alergare. Planul a fost sa alergam 30km in prima zi iar a doua zi sa alergam inca 20km. In prima zi am avut mare noroc cu vremea, desii a fost frig in jurul a 0 grade am avut parte de soare si un cer senin.

Una din primele pauze
Dupa o bucata de asfalt am intrat pe poteca. Poteca asta e dementiala pentru orice vrei sa faci acolo: drumetie, alergare, mtb. E vorba de aproape 50km de poteca ingusta care suie si coboara pe o curba de nivel in jurul unui sat printr-o padure deasa de brad si foioase cu cel mult 10% drum forestier. Ca sa fie si mai spectaculos traseul trece pe langa o gramada de stanci inalte de gresie rosiatica care mai de care mai interesante cu coloane, pesteri, izvoare... incredibil de frumos. Candva acum vreo cativa ani revista Bike a pus traseul asta pe locul 10 intr-un top al single trail-urilor de pe intreaga planeta.

Impreuna cu Scuba, avem traseul asta demult in vedere dar nu am reusit sa ajungem pe aici. Vroiam sa venim in vara dar nu ne-a iesit. Cei 50km de potecareala au nevoie de doua zile iar lista noastra cu trasee interesante presimt ca nu o sa se termine niciodata.
Pestera Ursului, sau cam asa :)
Primii km au fost grei pana s-au incins motoarele. A urmat un traseu foarte fain, care ne-a purtat 30km pe o curba de nivel cu suisuri si coborasuri succesive. Undeva pe la km 22 am simtit ca ma lasa puterile si ultimele pante le-am razbit cu greu. Candva pe la km 28 am coborat spre sat si am incheiat prima etapa.
Seara am petrecut-o la micul targ de Craciun din sat. Foarte autentic, mi-a placut targul de aici mult mai mult decat kitsch-ul marilor orase. Am mancat bine si am continuat seara cu rasete si multa bere, astfel ca la miez de noapte am plecat terminat la somn.
Noaptea a trecut ca o secunda, primul lucru care m-a speriat dimineata, in afara de ceasul desteptator, a fost ninsoarea de afara. Daca cu o zi inainte a fost soare, azi avem parte de zapada. Un strat bunicel era deja asternut peste sat si muntii dimprejur. Fetele au facut din nou un pic de potecareala pe unul din versanti.
A doua zi, un picut de zapada
Noi baietii am mancat bine de dimineata si am pornit din nou in alergare. In plan am avut 20km, dar oboseala din ziua precedenta in combinatie cu vinul fiert si bere a facut sa para mult mai multi. Desi am crezut ca zapada o sa ne faca probleme mari, ne-am descurcat foarte bine, iar pe alocuri in zonele cu padure deasa de brad am avut parte si de o poteca curata. Eu am fost ud bine la picioare pe ultimii 5km dar nu prea m-a deranjat.

Eu inca nu m-am incumetat sa imi iau ceva incaltari serioase de trail dar o data cu tura asta m-am decis ca trebuie sa merg la cumparaturi. Papucii mei Nike sunt extraordinari, m-au purtat la doua maratoane si am alergat impreuna aproape 700km dar pe zapada si noroi aluneca destul de periculos. De cateva ori am avut ceva emotii.
Injuraturi probabil
La final am reusit sa incheiem bucla noastra de 50km foarte fericiti. Ne-am schimbat repede in masina si am pornit catre o cabana din apropiere unde am sarbatorit un picut victoria. Pentru mine a fost pentru prima oara cand am alergat atat de mult in doua zile si pe departe a fost cea mai mare tura de trail running facuta pana acum.
Chiar daca ma repet, poteca asta e criminala! Sigur mai ajungem pe aici, eu unul as face tura asta dintr-o bucata cu bicicleta si chiar m-as incumeta intr-o zi de vara la o alergare de 50km. S-au poate amandoua variantele candva cand vine din nou caldurica.
La sfarsitul turei in Rodalben
A fost un weekend greu dar foarte reusit. Multumesc baieti pentru tot, m-am simtit tare fain si n-am mai ras atat de multa vreme. Pe curand!

Cateva chestii utile:
  • cateva date: 30 + 20km / 1850hm / pace: 7,20 / 5000kcal.
  • track-ul turei: pentru prima zi si pentru a doua zi.
  • pe picasa am pus toate pozele de la alergarea noastra
  • niste imagini de generic, filmat de Seba si editate de Mihai la care, cel putin noi care stim dedesubturile, am ras de ne-am prapadit:
Salutare si mult spor(t)!
aaaahh... era sa uit: Traiasca Cicloturismul Romanesc!