7 august 2012

Passo dello Stelvio


Inca de la inceput trebuie spus ca eu nu am nici o inclinatie spre ciclismul asta de sosea. Adica sunt antitalent memorabil. Nu am facut excursii din astea pana acum, doar ture de mtb pe poteci si forestiere iar nivelul de antrenamet e minimal. Impreuna cu Mihai Siman am facut o excursie de mai multe zile in Pitztal in Tirol iar cu ocazia asta printre drumetii am suit si pe biciclete.
Asta e "Golgota"! ... o bucata din ea.
Mihai e mult mai "biciclar" ca mine astfel ca daca tot eram prin zona, hai sa facem o catarare celebra de prin regiune! OK am ales Passo dello Stelvio. Oamenii astia mai pasionati de ciclism cunosc foarte bine catararea asta. Pe scurt: e o chestie asemanatoare Transfagarasanului, vreo 26km de urcus, vreo 47 de serpentine si o diferenta de nivel de aproape 2000m. Te doare mintea!! Pentru mine a fost o premiera in catararea asta cu bicicleta si totodata sansa sa vizitez un punct fierbinte din istoria ciclismului.

Imprejurimile sunt bestiale, pasul asta e construit in Parcul National Stelvio care e cam printre cele mai mari arii protejate din Europa. Vegetatie aproape mediteraneeana, stancarie cat cuprinde, ghetari si o clima mai blanda specifica Tirolului de sud. Vremea se anunta relativ buna pentru ziua resprectiva, cam toate conditiile unei excursi memorabile erau indeplinite.
Mihai la o pauza de asteptare
De dimineata ne-am pus in miscare, bicicletele erau in masina, am pornit la drum prin Tirol catre tinta noastra localitatea Prato allo Stelvio. Drumul pana acolo a fost presarat cu glume, cola light si prognoze privind timpul probabil. Peisajul e demential pe aici prin Tirol iar prima parte din drum, cu ajutorul gps-ului, am parcus-o pe un drumeag cocotat pe creste si printre mici catune. Foarte impresionant, iar vremea se imbunatatea pe masura ce ne apropiam de Italia.

Dupa vreo 110km am ajuns in Prato. Am gasit o parcare rapid chiar in centrul localitatii, ne-am echipat si am pornit spre iesirea din sat pe directia pasului. Inainte sa rupem muntii am parcat langa un mic magazin unde ne-am intarit cu niste sucuri si ceva briose iar jumatate de ora mai tarziu am inceput cocotarea.
Tragerea sufletului
Primii 3km i-am parcurs in spatele lui Mihai dupa care ne-am despartit urmand ca el sa ma astepte din cand in cand. Eu dupa vreo 5km eram deja cam terminat. Drumul urca prin padure dar e mult prea lat sa existe un pic de umbra doar in tunele ai parte de un pic de racoare. Cea ce e cel mai enervant pe drumul asta e traficul. E plin de turisti, masini foarte multe dar si mai multi motociclisti. Motoarele astea fac un zgomot infernal si de obicei sunt grupuri de vreo 10 care zboara pe langa tine. Biciclisti sunt enorm de multi, pasul asta e un magnet pentru rutieri dar am vazut spre surprinderea mea si destul de multi pe mtb.

Dupa vreo 10km am avut mare nevoie de o pauza. Am stat un pic la umbra unui pin si am inceput din nou sa urc "Golgota". Dupa ce am trecut de jumatatea catararii, am decis sa ne intalnim sus in pas fiind convins ca eu o sa am nevoie de mult mai mult timp. Ultima bucata de padure mi-a placut cel mai mult. O padure frumoasta de pini, mirosuri de fan proaspat, curbe stranse si un pic de umbra.
Un monumet, bicicleta mea si MUNTE
Ultimii vreo 7 km se fac prin golul apin. Serpentinele sunt stramte iar urcusul devine mai abrupt. peisajele fac insa toti banii, pe versantul opus poti admira in voie un ghetar cat toate zilele. Eu am pedalat incet, macinand foaia mica, am facut cateva pauze de mers, poze, apa...  Am vazut marmote si chiar o vipera (probabil) ce inghitea linistita un soarece la marginea drumului.

Cand am vazut pe sosea marcajul cu 5km ramasi pana sus mi-am dat seama ca o sa reusesc. Ultimii km au fost foarte grei pentru mine, am simtit ca imi pleznesc muschii dar cu mici pauze am reusit sa ma tarasc pana sus. In vremea asta Mihai era de mult la tinta, a mancat, baut, stat la soare, plictisit, etc. Nu stiu sa scriu aici chesti tehnice despre catararea asta, eu nu am termeni de comparatie, pentru detalii luati legatura cu Mihai sau cu alti pasionati care au ajuns pe aici. Mie mi s-a parut deosebit de frumos, tehnic - greu si atat.
Vipera de la km20
Cand am ajuns sus, vremea s-a mai inchis un pic si ne-am temut ca o sa ploua. Am avut insa noroc. Aici sus am mancat un fel de carnat cu varza impachetat intr-o bucata de paine, am achizitionat un magnet pentru frigiderul de acasa si mi-am cumparat niste ochelari pentru coborare caci pe ai mei ii uitasem in camera. Am mai facut niste poze pe aici, ne-am mai minunat un pic, am baut un cola sa mai refac rezervele de zahar si am inceput coborarea.
Misiune indeplinita! Passo dello Stelvio
Asta a fost partea care mi-a placut cel mai mult! Am gonit pe soseaua asta ca in palma, pe serpentine pana inapoi in sat. Pentru coborare nu am avut nevoie decat de vreo jumatate de ora, poate un pic mai mult dar am gustat senzatia din plin. Finalul l-am facut cum se cade la o vizita in Italia, cu capuccino, pizza si stat pe terasa. Dupa ce ne-am revenit cat de cat am pornit din nou la drum spre Pitztal.

Acolo aveam in plan o tura de mtb si niste drumetie, dar despre astea in zilele urmatoare. Acum ma grabesc sa inchei, la tv incepe imediat triatlonul de la olimpiada!
Mai multe poze: vezi aici.
Salutare si mult spor(t)!