15 mai 2012

Primul meu maraton - Mannheim


Da am reusit, de azi sunt un mic maratonist! Am alergat primul meu maraton in Mannheim in 5 ore si ceva secunde. Dupa cateva luni de alergat prin ploi, vanturi, soare sau ninsori a sosit ziua cea mare: 12 mai 2012. O sa va povestesc aici pe scurt ce si cum, sa ramana undeva printr-un colt al internetului intreaga poveste si poate o sa ii inspire si pe altii sa faca pasul asta. Zicala "totul e posibil" e adevarata!
Mannheim - in apropierea locului de start
 Scurta (pre)istorie

Dupa ani de zile de lincezeala si uitat la televizor in toamna lui 2008 mi-am dat seama ca trebuie pus piciorul in prag. M-am oprit din fumat, asta a fost cea mai inteleapta decizie si am inceput din nou sa ies la drumetie si mers cu bicicleta. In 2010 am reusit sa imi schimb total si alimentatia trecand mai mult pe legume si fructe, paine integrala si chestii mai sanatoase decat slanini, mici si gratare, pe care le-am mai rarit. Asta a dus la atingerea greutatii ideale pentru datele mele corporale, greutate care o pastrez cu mare bagare de seama pana astazi.

Tot in 2010 am inceput serios impreuna cu Scuba sa facem sport. Mai intai cu bicicleta, ture de anduranta cu mountainbike-ul, printre care tura noastra de TransAlp de care suntem foarte mandri. Ca alternanta la bicicleta am inceput timid sa alergam. Nivelul era de rasul lumii, tin minte ca undeva prin septembrie 2010 alergam 5 ture de stadion (2000m) si simteam ca imi iau foc plamanii. Treptat combinatia bicicicleta/mers pe munte/alergat a inceput sa dea roade si ma simteam din ce in ce mai bine fizic.

Undeva in martie 2011 am inceput mai mult sau mai putin constant sa aleg. Pata asta cu maratonul am preluat-o rapid. Prima treapta spre cursele lungi a fost semimaratonul. In 2011 am participat la trei semimaratoane: in iulie Kerwelauf Wilhelsfeld, urmat de Semimaratonul Pfälzerwald si Herbstlauf Weinheim in septembrie.

Intial doream in 2011 sa alerg Maratonul din Valencia care pica chiar de ziua mea. Am cumparat chiar si biletele de avion, facusem si rezervarea la hotel si incepusem antrenamentul. Undeva pe finalul verii a sosit vestea ca in Spania se organizeaza alegeri anticipate chiar in ziua maratonului iar concursul se amana o saptamana. Hmmm... a picat.

Dupa o perioada de nesiguranta m-am decis sa merg la Frankfurt. Maratonul din Frankfurt nu a fost nici el prea norocos. In primul rand se tine mult mai repede decat cel din Valencia asta a insemnat o perioada mult mai scurta de antrenament. A urmat apoi si concediul unde am fost ceva mai lenes in alergari si mai generos in drumetii. Lipsa de antrenament a facut ca la primul "long run" sa imi busesc un genunchi si sa renunt mult mai repede decat ma asteptam in a alerga in Frankfurt.

Frankfurtul l-am vazut "live" la televizor de pe canapea intr-o duminica senina de octombrie. Usor frustat dar inca nu am renuntat la planurile mele cele mari. M-am decis sa alerg in Mannheim in mai 2012, m-am inscris, mi-am incropit un plan de antrenament cu incepere de la 1 decembrie si am inceput din nou sa alerg.

Antrenamentul

Planul de antrenamentul l-am facut online. Pentru asta am folosit site-ul celor de la asics, care e tare simpatic si are o multime de optiuni. Introduci ceva date personale cum ar fi varsta, greutate, ceva timpi realizati pana in prezent. La astea se adauga ce tel ti-ai propus si de cate ori te antrenezi pe saptamana plus alte mici chitibusuri si in cateva secunde ai un plan de antrenament.

Bine, eu nu sunt nici pe departe vreun sportiv sau vreun "guru" al alergarii, probabil ca nu e cea mai buna solutie. Pentru sfaturi competente consultati specialistii sau cititi carti despre atletism. Mi-e mi-a fost de ajuns, in plus am pastrat alergatul la doua antremanente/saptamana cea ce e foarte putin pentru un maraton dar nu imposibil. Recomandat ar fi 3-4 antrenamente/saptamana daca aveti sau va puteti face timp pentru asta.

Antrenamentul meu dupa plan a inceput la 1 decembrie 2011 si s-a incheiat cu maratonul din Mannheim din 12 mai. Pentru antrenament am folosit ca echipament doar niste tricouri, pantaloni scurti sau lungi, pantofi sport (la inceput asics apoi am trecut pe nike), manusi, caciula si cel mai important dupa pantofi a fost un ceas gps (garmin forerunner 110) folosit din pacate doar in ultima luna de antrenamet. Primele luni am alergat "dupa urecehe" neglijand viteza de alergare. Partea cu pulsul inca mi se pare mult prea complicata pentru nivelul de hobby si nu o folosesc nici acum functia asta.

Maratonul

Maratonul din Mannheim nu e unul de top din Europa, nici macar din Germania. E undeva pe pozitia 10 in ierarhia germana. Are nenumarate probe: maraton, semimaraton, maraton-stafeta, inline skating, paralimpics. In total aduna peste 10000 de participanti din care doar un pic peste 1000 se incumeta sa alerge maratonul.

Eu l-am ales din motive personale. Stiu ca multa lume alege ca primul maraton sa fie foarte special ori printr-o locatie mai deosebita sau un maraton din top 10 in Europa sau in lume. Eu am avut fixul cu ziua mea dar a picat anul trecut. A ramas in schema sa alerg ceva din zona in care locuiesc. In urma cu cateva luni am devenit cetatean german iar chestia asta m-a manat sa alerg primul maraton aici daca se poate in acelasi Bundesland, asta e Mannheim! Ca o doza de originalitate, maratonul de aici se tine la amurg. Startul se da la ora 18:30, cei mai viteji ajung la final chiar dupa apusul soarelui... incepatorii noaptea.

A fost o decizie inteleapta si prin prisma logisticii. E foarte aproape, aici pot ajunge cu masina in 15min sau chiar cu tramvaiul. Cu probleme de genul, avioane, trenuri, autobuze, hoteluri s.a. nu trebuie sa imi bat capul, aici ca sa zic asa sunt... acasa.

Primii 21km

A sosit si ziua cea mare. Tare stresat, la blocurile de la start am ajuns repede. Azi e cam frig si suntem toti un pic zgribuliti, din cand in cand isi face aparitia soarele si mai insenineaza chipurile. Sunt pus la blocul A4, aici sunt cei care si-au propus un timp de 4:30 si multi semimaratonisti si alergatori de stafeta. In spate mai zaresc un bloc de 5:00 iar undeva in fata mea balonul de "pace" pe care o sa il urmaresc atat cat pot. De fapt sunt doi alergatori cu baloanele de 4:30 o fata si un baiat, in inghesuiala din blocurile de start baloanele se indeparteaza putin in fata, imi propun sa le ajung totusi pe parcurs eu inca nu sunt foarte constant in alergare sper ca urmarirea baloanelor sa ma ajute nitel.
Primul kilometrul - eu am nr. 464
Numaratoarea inversa vine rapid, imi pornesc ceasul si in vreo 4 minute ajung si eu la linia de start. E destul de aglomerat, facem toti eforturi sa nu ne calcam in picioare. Eu pornesc in urmarirea baloanelor si trag un pic avand de recuperat vreun minut.

Dupa ce am prins baloanele ma bag si eu in plutonul celor cu 4:30. Atmosfera e geniala, toata lumea glumeste, rade si spera sa ramana in gramada asta. Atmosfera e foarte fierbinte prin oras, spectatori foarte multi, muzica peste tot si pancarte care mai de care mai amuzante. Langa mine alerga un nene de peste 60 de ani, niste studenti medicinisti si o grupa cam de varsta mea de baieti si fete aspiranti la primul maraton.

Pana la km21 m-am simtit foarte bine ca la un antrenament mai lung. Am oprit un pic la fiecare punct de alimetare pentru un paharel de apa sau izotonice iar de la km 15 am incepu sa mananc cate o bucata de baton. Dupa km 21 plutonul a devenit mult mai aerisit, semimaratonisti ne-au parasit intreptandu-se catre finish. Noi am continuat in plutonul cu baloane si am iesit din Mannheim, am trecut podul peste Rin intrand in Ludwigshafen. Undeva pe pod pe la km23 am vazut pe sensul celalat primele fete...pfuuu ce viteza... si ce putin mai au de alergat... 

Ultimii 21km

Citeam undeva ca maratonul fiind o cursa lunga,mai ales pentru incepatori, poate produce multe surprize cum ar fi accidentari diverse dureri prin colturi nebanuite ale corpului si cate si mai cate. O surpriza am avut si eu. Tot rozand la batoanele alea energizante undeva pe la km27 am simtit ca am o burta gigantica si simteam ca o sa explodez (sic!). Am cautat cu disperare o toaleta cu privirea si am intrat in prima care am intalnit-o pe traseu. Noroc cu nemtii astia care organizeaza totul cu cap. Aici am pierdut minute bune si am ramas pe cont propriu, oamenii cu baloane au disparut in departari.

De aici am lasat-o mai moale desi nu ma simteam obosit sau fara suflu picioarele imi erau tot mai grele si ma cam dureau genunchii. Si prin Ludwigshafen o atmosfera incendiara, lume cat cuprinde pe marginea drumului, muzica incurajari si aplauze, copii care se bucura la fiecare "give me five". Un singur moment enervant in toti cei 42 de kilometrii aici in Ludwigshafen: pe la km29 un grup de tigani din Romania strigau in cor cat ii tineu bojocii: "nu te lasa/sa-mi bag p**a in gura ta!" si se amuzau copios ca niste maimute oligofrene. Ooooo ce v-as expulza eu pe toti, fara exceptie! ... sa nu zic mai multe.
Go, go, go!
Cu greu inaintez si ma bat pentru fiecare metru. In cap se amesteca fel de fel de ganduri, stiu ca pana la km 32 pot sa alerg fara mari probleme, am mai facut asta in antrenament dar ce-o fi dupa? La km35 imi dau seama ca mai am rezerve, probabil ca batoanele alea si-au facut treaba. Dupa km37 incep sa fiu sigur ca ajung la finish. Mai sunt "doar" vreo 5km... am mai alergat 5km de nenumarate ori, trebuie sa reusesc si acum. Si din nou se plimba printre neuroni fraza care m-a motivat cel mai mult azi si la antrenamentele cele mai lungi: "daca reusesc chestia asta, pot sa fac orice!"

Ajung din nou pe podul peste Rin care trebuie traversat ca sa intru din nou in Mannheim. Podul e lung, trebuie mai intai urcat, al naibi de greu urcusul asta, ma opresc de cateva ori si merg sa imi mai trag sufletul. Pe pod e liniste mormantala, vantul e rece mai vad ceva fotografi, mai merg un pic. Ajung la km39, de aici urmeaza coborarea de pe pod si o chestie psihologica: imediat apare tabla cu km40. Tabla asta a fost ca o doza dubla de red bull atunci cand conduci, am prins aripi.
Cateva sute de metri pana la sosire
Sunt din nou in Mannheim. Lume multa pe strada, incurajari, muzica la maxim. Incredibil, oamenii astia stau de 4 ore jumate pe strada la 10 grade si incurajeaza toti participantii de la africanii castigatori pana la cei ca mine care se lupta sa ajunga la final. Respect! Nimeni nu demonteaza nimic, standurile de alimentare sunt pline ochi cu de-ale gurii, voluntarii alerga spre noi cu pahare de apa in mana. Sunt impresionat.

Inainte de linia de start o armata de fotografi ma lumineaza cu niste blizuri gigantice, un francez cu parul in culorile nationale ma saluta cu voiosie, lumini peste tot, muzica asurzitoare. Pe stanga Scuba ma striga de undeva dintre spectatori si gata, am ajuns! Am trecut linia de sosire - 42,195km pffuuuahhh!

Epilog

Finalul povesti e halucinat si usor in ceata. Sunt usor ametit, nu prea ma pot bucura din cauza oboselii. Scuba e mult mai euforica ca mine desi a cam inghetat asteptandu-ma. E frig si imi simt picioarele parca ar fi de lemn. Beau un pahar de cola si ma tarasc pana la organizatori. Imi desfac cu greutate sireturile pentru predarea cipului de concurs, ma ridic cu greu. Pornim spre parcare, drumul pana acolo pare a fi interminabil. Ceva mai tarziu sunt acasa intr-o baie fierbinte si ma simt ca batut. Partea cu sarbatoritoritul si cheful avea sa se intample a doua zi cand incep sa ma simt mai "normal".

Asta ar fi pe scurt povestea unei zile deosebite. Daca aveti de gand vreodata sa alergati un maraton nu ezitati nici o clipa! Senzatia de reusita e unica, la urma urmei nu suntem decat vreo 1% din populatie astia "maratonistii" :)))
PS:
Pe langa literatura, forumuri si site-uri germane, de mare ajutor pentru primul maraton si multa motivatie mi-au adus mai multe articole, site-uri, povesti ale unor oameni de bine din patrie carora le multumesc. O parte din sursele de inspiratie:
Pentru ca "dupa maraton inseamna inainte de maraton" - Salutare si mult spor(t)!