14 septembrie 2011

Pirinei - partea 2 - Valle del Rio Ara


Dupa prima tura pe valea Ordesa ne-am hotarat sa iesim putin din parcul national intr-o zona un pic mai libera. Am ales tura cu numarul 10 din ghidul celor de la Rother (Pyrenäen 1): Vale del Rio Ara. In descriere se spune ca e o zona salbatica, o vale deosebit de frumoasa, un traseu de minim 7 ore dus-intors.

Ne trezim de dimineata, sarim in masina si pornim spre localitatea San Nicolas de Bujaruelo. Drumul pana acolo e 30min de condus pe o pista neasfaltata dar simpatica traversand un sector de chei impresionante. Localitate in sine nu e de fapt un sat asa cum ne-am imaginat noi ci de fapt sunt cateva cladiri, o fosta ferma, transformata in camping si un refugiu. (de fapt o cabana cu restaurant si toate cele).
Podul de la San Nicolas de Bujaruelo
Aici e liniste si pace, e cam ora 8:30 dimineta racoare cu un cer fara scama de nor. Deja ma vedeam copt la soare pe niste stanci pe la orele pranzului. Chiar inaintea podului pe o pajiste se poate parca, de aici masinile sunt interzise. Nu vedem alti drumeti, probabil se doarme inca, reperam marcajul GR (rosu-alb), terecem peste un pod medieval celebru si pornim pe firul vaii in amonte.
Valle del Rio Ara
Marcajul nu e stralucit, e destul de rar si din loc in loc ajutat de momai. Dupa ce am fost si prin Alpi inclin sa cred ca doar in Carpati sunt atat de dese marcajele. Dar poate e doar impresia mea. Totusi in punctele esentiale de pe traseu sunt indicatoare foarte precise. oricum e aproape imposibil sa pierzi poteca.

Pe vale, nu prea am vazut oameni,in afara de vreo 4 turisti, multe vaci si oi, fara ciobani si caini. Se pare ca e altfel mersul lucrurilor pe aici. Chiar nu am vazut sau auzit nici un caine, eu venit din Romania si vazand oile ma asteptam la o haita de ciobanesti. Nu sunt. Am vazut multe marmote, exagerat de multe. Peste tot se aude fluieratul ala specific, doar ca astea sunt un pic mai sperioase nu ca suratele lor aproape nesimtite din Alpi, care mai ca iti fura biscuitele din rucsac
Pozarul in actiune
Poteca urca domol pe versantul stang al vaii vreme de vreo 4 ore. In total pana sus in circul glaciar s-au strans vreo 1200 de metri de urcus. Gps-ul e doar un moft pe aici, nu m-am uitat nici o clipa la harta, doar la cifre din cand in cand. Treptat castigam altitudine si admiram relieful si vegetatia oarecum exotica. De pe ambii versanti coboara uneori in cascade impresionante afluenti care formaza si ei lungi vai glaciare. O parte a lor sunt descrise si in ghidul nostru ca trasee separate de 5-6 ore.
Spre partea superioara a vaii, Refugio de Labaza
In drumul nostru pe vale trecem pe langa doua refugii. Primul se numeste Ordiso si e inchis, fiind folosit doar in lunile de iarna iar cel de-al doilea Refugio de Labaza l-am gasit deschis si relativ curat. Se pare ca e folosit si in lunile de vara dupa cum arata prin el. Aici am intalnit si singurii drumeti de pe traseu care faceau o pauza in umbra cabanei.
Geograful concentrat in descriere
In circul glaciar ajungem pe la ora pranzului. Sunt peste 30 de grade, aici e un pic de vant nu prea se simte soarele dar vedem ca ne cam ardem pe maini si pe fata. Traseul nostru il oprim la o intersectie de trei paraie care se varsa toate in cascade in Rio Ara, locul se numeste Barranco de Batanes. De aici poteca o ia spre vest spre un pas si valea urmatoare: Vale de Tena. Noi decidem ca ajunge pentru azi, facem o pauza lunga, mancam ce gasim prin rucsaci si pornim agale inapoi.

----- Alte chestii din tura asta -----
 
Ceva mai multe poze din Vale del Rio Ara: vezi aici.
Pentru track-ul turei: click aici.
Literatura: Roger Büdeler, Pyrenäen 1 - Rother Wanderführer (tura numarul 10).
 
----- Alte ture prin Spania -----