21 iunie 2010

Kalmit

Pentru weekendul asta planuiam o tura de bike insa nu ne-a iesit. Duminica cu toate eforturile depuse nu reusim sa ne ridicam din pat inainte de 9:30. Planul initial era sa urcam bicicletele in tren, urmand o calatorie de doua ore pana in apropiere de Darmstadt iar de acolo sa venim pe bike-uri cale de vreo 60km pana acasa.

Calculam ca suntem cam in intarziere, iar trenurile circula rar duminica asa ca apelam la un plan de urgenta: mergem in Pfälzerwald sa facem un pic de potecareala. Fugim prin casa, ne echipam in graba sarim in masina, o cursa nebuna pana la gara, luam bilete si la 11:05 suntem in tren pe directia buna.

In tren ne uitam prin cartea noastra isteata despre Pfälzerwald (Rother) si alegem turul numarul 13. Un traseu in cerc ce urca din satucul St. Martin pe varful Kalmit, de altfel cel mai inalt punct din Pfalz iar de aici coboara pe o alta poteca spre aceiasi localitate.
------------------------------
Traseu: St. Martin - Felsenmeer - Kalmit - St. Martin
Track GPS: aici
Fotografii: aici
Date tehnice: distanta - 14,24km; catarare - 543m; coborare - la fel; timp - vreo 5h cu tot cu pauze
------------------------------
Poate ca am facut bine ca nu am plecat pe biciclete. E frig afara ca in februarie! Incredibil! daca esti roman e putin ciudat sa fie 13 grade in preajma lui 1 iulie, dar chiar asa e. Avem fleece pe noi si e totusi racoare probabil ca pe bicicleta as fi inghetat pe coborari.

Dupa trei sferturi de ora in tren ajungem la Neustadt unde coboram si cautam un autobuz care sa ne duca pana la St. Martin. Il reperam repede (nr.501) urcam in el si in vreo 20 de minute suntem langa biserica din St. Martin de unde incepe  traseul nostru. Pana aici a mers totul perfect nu a trebuit sa asteptam nici dupa tren nici dupa autobuz, daca ar fi si un pic mai cald ar fi o zi perfecta.
Capela in aer liber din St. Martin
Din St. Martin incepem sa urcam catre Kalmit printr-o padure de pini amestecati cu diverse foioase. Arata cam la fel cu padurea de pe Weinbiet unde am fost acum vreo trei saptamani. E destul de uscat si nisipos inca am senzatia ca sunt la Mediterana  doar ca e mult mai verde si binainteles destul de rece. Nu e asa multa lume azi, probabil ca temperaturile i-au tinut pe multi in case.
La vreo jumate de ceas de la plecare intalnim un batranel simpatic care ne sfatuieste sa ne abatem 10 minute de la traseu si sa vizitam o capela amenajata intre niste stanci, nu ne pare rau chiar arata bine pe aici. Ne oprim cateva minute si pornim mai departe in drumul nostru.
Scuba pe Kalmit

Veselie mare
In "marea de stanci" ne place cel mai mult. O gramada dezordonata de giganti de gresie sunt presarati peste toata poteca ce da in varf. Aici e de fapt punctul culminat al traseului. Ne invartim printre stancile de gresie vreme indelungata, suntem pe o cresta cam in bataia vantului si frigul ne face la un moment dat sa ne grabim spre varf.
"marea de stanci"
Pe varf e o adevarata armata de drumeti, mounainbikeri si ceva paltonari razleti. Am aflat ca in anii 30 in timpul crizei pentru a creea locuri de munca s-a hotarat construirea unui drum pana aici sus. Cabana de aici a profitat din plin si ca urmare a constructiei drumului si e un adevarat restaurant, la weekend e rupere. Mancam si noi aici pe terasa si avem parte de peisaje grandioase spre campia Rinului, se vede chiar si Odenwaldul plus parti insemnate din Schwarzwald. Probabil pe vreme insorita e mult mai spectaculos dar ne impresioneaza si asa si suntem bucurosi ca norii tin astazi cu noi.
Vedere de pe Kalmit spre campia Rinului
Coboram de aici pe o poteca mai abrupta si urmam cursul unui parau vreme de vreo ora. Suntem cam lenesi astazi si dupa aproape doua ore ajungem la o noua cabana de data asta foarte aproape de sat. Aici ne delectam la o cafea pe terasa cabanei si candva pornim mai departe.
Ultima parte a drumului o facem printr-o podgorie. Pfalzul e renumit pentru vin iar intreaga zona dintre munte si campie e o mare de vita-de-vie presarata din cand in cand de sate cochete si castele medievale. O fasie lunga ce se termina in Franta in zona Alsaciei. Pe fasia asta de podgorii e o poteca marcata pana in Franta, un drum al vinului de aproape 100km. O idee buna pentru o tura de bike pentru toamna viitoare!
Sf. Martin
Ajunsi inapoi in St. Martin vine si caldura, ciudat. In perioada asta a anului sunt multe zile in care e mult mai cald seara decat pe zi. In aer se amesteca arome de mancaruri traditionale, iar terasele se umplu incet in timp ce se apropie ora cinei. Zabovim o vreme prin sat, admiram casele cochete, biserica impunatoare si multimea de restaurante. Cred ca in satul asta sunt mai multe restaurante decat in multe orase cu pretenti de pe la noi. Dupa o plimbare domoala ajungem la statia de autobuz, unde iarasi avem noroc, in 10 minute suntem in autobuz iar jumatate de ora mai tarziu in tren spre Heidelberg.