6 mai 2010

TransAlp - teorie si practica


In weekendul trecut a plouat in nestire parca recuperand toata vremea frumoasa din aprilie. As fi avut vreme de o tura pe duminica dar sunt prea lenes sa ies pe ploaie prin namoale cu bike-ul.

Nu stiu altii cum ies dar mie nu imi vine sa ma inamolesc pana la gat pentru cateva ore apoi sa mai imi petrec o zi curatand bicicleta. Asa ca fiind in continuare singur acasa ma hotarasc ca ar fi mai bine sa imi petrec duminica citind ceva si organizand un pic planurile noastre pentru vara asta de a trece Alpii cu bicicleta.

Cu ceva vreme in urma mi-am cumparat cartea asta dar nu am ajuns sa o citesc in detaliu, asa ca o iau in amanunte si fac o comparatie cu situatia in care ne aflam noi acum cu trei luni inainte de marea aventura.

Gitta Beimfohr, Christoph Listmann
Erlebnis Transalp
ISBN-13: 978-3768817653



Autorii sunt amandoi angajati ai revistei BIKE si mari pasionati de mountainbike inca de la inceputurile acestui sport. Amandoi au trecut Alpii de mai multe orisi au ture serioase in picioare asa ca stiu ce scriu. Faptul ca lucreaza la revista explica de ce pozele arata toate impecabil, sunt super idealizate si parca e reclama ascunsa la firme de echipament si producatori de biciclete.

De ce avem pata asta cu TransAlp?
 
Poate ca e la moda, nu stiu exact. Cert e ca sunt peste 150000 de bikeri care fac asta an de an, destul de multi cand te gandesti totul a inceput in 1990, anul in care pionierul datului cu bicicleta pe coclauri Andi Heckmair face o prima traversare vreme de o saptamana si publica un articol in revista BIKE.

Asta a schmibat totul! Dupa 20 de ani avem o adevarat industrie, mii de oameni traiesc din asta se vand mii si mii de biciclete, echipamente, componente se umplu cabanele si pensiunile cu nebunii pe doua roti ce vor sa treaca muntii. Valul asta ne-a cuprins si pe noi asa ca la finalul lui iulie vom fi acolo!

Echipamet, teorie si practica

In cea ce priveste bicicleta autorii cartii recomanda o bicicleta bine pusa la punct dusa la o inspectie generala inainte de tura. Daca se poate un fully daca nu merge si xc dar sa fie top!

Ok am inteles, am facut si noi saptamanile astea o inspectie tehnica, am mai schimbat niste componente, un pinion, un lant.... mai urmeaza sa luam niste cauciucuri noi macar pe spate si suntem ok. Legat de toale, avem de toate ba chiar ii intrecem pe autorii cartii asa ca nu o mai lungesc prea mult.

Pe scurt trebuie: tricouri, pantaloni, ceva pentru vant, geaca si pantaloni de ploaie, un fleece, o casca, manusi, incaltari (noi preferam bocancii scurti de trekking). Se mai adauga aici camere de rezerva, pompa, o trusa de unelte, pentru pene cate ceva.

La rucsac trebuie avut insa mare atentie, noi avem Deuter Transalpine 30, mama si tata rucsacilor de mountainbike. Au fost testati in mii de ture de transalp, i-am testat si noi pe bike si la trekking si suntem super multumiti la fel ca toata lumea. Ce e de remarcat in carte e ca se recomanda sa nu se depaseasca 7kg de bagaj, noi ne-am propus sa nu depasim 5 asa ca suntem in grafic.

Antrenament inainte de marea tura
 
Aici sunt doua mari chestii ce sunt de facut: mers pe bicicleta si alergat. In carte sunt expuse doua principii de baza. Primul e 500m diferenta de nivel/ora urcati cu bicicleta iar al doilea e un antrenament de 3-7 ore/saptamana pentru un transalp de clasa medie cu o durata de 7 zile. Si la capitolul asta stam bine, in principiu avem in plan doua zile in care se alearga si o tura mare cu bicicleta de peste 4 ore intr-o saptamana.  Cei 500m/ora ii facem si pe astia. Nu ne iese tot timpul dar suntem pe drumul cel bun in cea ce priveste antrenamentul.

La capitolul antrenament se mai recomanda o cura de slabire inainte de tura daca exista kilograme. Si aici stam beton, nu avem de ce sa ne plangem. Eu am scazut cu aproape 10kg in primele luni ale anului asa ca pot chiar zbura peste Alpi... daca e nevoie, normal.

Unde se doarme/mananca?

La capitolul asta intervine buzunarul si marimea lui. Partea cu camparea cam pica, sa cari un cort si un sac de dormit in spinare pe bike cred ca e cam SF. O varianta ar fi o masina de asistenta care sa astepte la finalul fiecarei zile si sa transporte tot calabalacul. Daca nu are nimeni chef sa astepte dupa voi ramane varianta, cabanelor, pensiunilor sau a hotelurilor.

Cabanele sunt mai convenabile un pic la pret insa aici se doarme la priciuri pe bani bunicei. O varianta mai acceptabila sunt pensiunile sau hotelurile din vai unde ai tot confortul din lume si chiar un atelier de reparatii in apropiere. Masa de pranz se ia la cabane sau la hanuri e recomandat de autori sa se stabileasca dinainte pe unde va fi pauza de pranz.

Transalp-ul nu e ieftin! In carte se face un calcul din care reiese ca aproape 200 de eurones sunt doar cazarile cu mic dejun/7zile/persoana (eu as mai pune ceva in plus). Noi am optat pentru pensiuni cu mic dejun iar masa de pranz la cabanele de pe traseu. Niste batoane si ciocolati o sa avem la noi oricum, la efort mare foamea face ravagii.

Despre alimentatie pe durata turei sfaturile din carte ar fi sa se axeze lumea pe chestii usoare bazate pe fructe, legume si carbohidrati sa se lase la o parte alcoolul iar apa si sucuri sa se consume in cantitati mari.


Traseu si navigare. Necunoscute?

Traseele sunt nenumarate. Alpii au fost traversati de armate inca de pe vremea lui Hanibal asa ca sunt taiati de foarte multe drumuri forestiere sau asfaltate in special construite in razboaiele mondiale. La astea se adauga sute si mii de poteci si trasee marcate. Ideea e sa nu redescoperim roata, daca an de an peste 150000 de oameni fac traversarea asta nu putem inspira din traseele lor. Exista foarte multe site-uri de profil, noi folosim gpsies. Ca etalon autorii considera ca un transalp mediu este undeva intre 350-450km si intre 7000-11000m diferenta de nivel.

Despre orientare, e bine sa ai GPS cu un track al rutei pe el, dar si hartile zonei. Nu stiu daca GPS-ul e un moft, cred totusi ca e util in anumite situatii limita. Noi le avem pe amandoua, hartile le-am comandat la firma Kompass, aici sunt harti montane cu tot ce vrei, super actualizate. Si astea costa ceva bani cam 8 euro bucata iar pentru 400km o sa fie nevoie de vreo 5. Harti pentru gps se gasesc pe openMTBmap, special pentru regiunea alpilor super bine puse la punct si gratis.

In rest ce sa zic cartea e beton si plina de sfaturi utile, merita toti banutii. Daca se planifica un transalp e o alegere buna. La asta se adauga citit forumuri, siteuri si bloguri. Despre stadiul nostru de pregatire si el e multumitor si chiar daca nu ar fi mai este timp pana in iulie. Pana atunci asteptam sa se opreasca ploile si poate in weekendul viitor testam noile componente ale bicicletei.

Update: intre timp ne-am intors din tura, cum a fost intreaga poveste cu poze si track-uri: aici.