Trail & Grill - editia II-a

Ca si anul trecut ne-am adunat la traditionalul gratar carpatin pe meleaguri teutonice. Pentru a contrabalansa raportul caloric ne-am si alergat un pic prin Odenwald. Sebi a sosit cu trenul de vineri si am facut o introducere in lumea berii din Heidelberg.

Sambata ne-am trezit cu oaresce greutate chiar inainte sa soseasca Mihai si Dana. Noi ne-am schimbat repede cateva impresii si am inceput sa ne echipam de alergare. Scuba si Dana au facut o plimbarica si au inceput sa pregateasca gradina pentru chiolhanul de dupa alergare.
Eu cu Mihai si Sebi am pornit catre varful Ölberg (aka varful Pavalut) in alergare usoara unde am ajuns dupa vreo 35 de minute. Baietii chiar daca sunt usor busiti pe la genunchi s-au tinut foarte bine de treaba si am decis sa continuam alergarea pana sus pe Weißer Stein. Am continuat pe poteci si pe forestiere pana la un izvor de sub varf unde am facut o scurta pauza. Azi nu am luat apa la mine si pauza a fost binevenita. De aici nu a mai fost mult pana pe varf unde nu am zabovit prea mult.

Am coborat aproximativ pe acelasi traseu si la oprirea cronometrelor si inimometrelor am alergat vreo 2 ceasuri, 17km si cam 800m+. Aici se cearta gadgeturile, parerile si calculele. Adica ceasul meu (o plazna de forerunner 101) arata pe Strava peste 900m, Fenixul lui Sebi (700m) iar 910xt-ul lui Mihai 800. Eu am facut o medie sa fie toata lumea multumita.
Dupa acest episod sportiv si un dus, ca sa nu uitam de ce ne-am intalnit, ne-am dus in gradina unde am petrecut, povestit, facut politica, pana la miezul noptii. Gratarele au sfarait, berile reci au galgait, vinul a curs, totul OK.

Dis de dimineata iarasi a fost greu sa ne urnim. Pana la urma ne-am extras din asternuturi si am iesit la aer. Am repetat in oarecare masura traseul din ziua precedenta, scurtat la jumatate. Am alergat la pas pana pe Varful Ölberg iar de aici am coborat pe o poteca abrupta inapoi spre Dossenheim. fetele au drumetit si ele un pic. Pana catre seara am stat la aer liber, continuand sa gratarim si atarnand prin hamace. O ploiae nervoasa de vara ne-a trezit din lincezeala.

Weekend fain si scurt. Revenim chiar daca miroase a toamna...

Saptamana patimilor

Am avut o saptamana libera. Scuba e plecata in vizita in Rusia iar eu m-am cufundat in lecturi, sport si internet pana peste urechi. E prima saptamana de concediu in care nu plec pe nici unde. Mi-am propus sa fac ceva activitate in fiecare zi un fel de cantonament de o saptamana.

A fost destul de greu, zeul meteorologiei a avut toane intreaga saptamana. Nu m-am lasat demolat de lene si am incercat sa fentez ploile. Cum am prins o fereastra printre nori am actionat. Cam asa a fost:

#luni

Saptamana a debutat in forta cu o tura de mtb in Pfälzerwald. Povestea mai detaliata am pus-o in postul anterior. Tura de 60km si aproape 2300m de catarare finalizata cu o ploaie ca in povesti. 

#marti

 Marti a urmat inca o zi de bicicleala, de data asta prin Odenwald. Urcari pe forestiere si coborarari pe poteci. Vreo 20km de mtb cu niste mure, zmeura si vreme bunicica.

#miercuri

Un fel de pauza. Am lungit macaroana toata ziua si tare as fi vrut sa raman infipt in canapea toata ziua. Foarte greu am reusit sa ma extrag tarziu catre seara la o alergare pe asfalt. Modest: 5km mai mult un fel de recuperare.

#joi

Tura clasica din apropierea casei. O bucla prin padure in care strang cam 400m diferanta de nivel. M-am jucat un pic cu sapuniera si am facut niste poze.
Acuma nu stiu exact cata altitudine e acolo, suspectez Strava ca mai pune niste metri din oficiu dar asta o sa vad de indata ce o sa am si eu un ceas cu altimetru. Deocamdata mergem pe incredere.

#vineri

Am plecat cu ganduri mari de acasa pe la pranz. A fost singura zi cu soare si vreme stabila. Am incalecat pe bicicleta si am urcat catre varful Weißer Stein. Am biciclit vreme de doua ore si am reusit sa fac si un mic film. Cumva nu am avut chef de poze. Cam asta a iesit:
Tura reusita cu o mica victorie personala. Pentru prima oara am reusit sa cobor o poteca care imi dadea dureri de cap. Poteca are portiuni desstul de abrupte si curbe stramte. Erau niste locuri cheie unde ma cam dadeam jos de pe bicicleta. Azi am coborat toata poteca fara probleme. Pentru prima data.

#sambata

Din nou tura clasica pe muntele din spatele casei. Alergare prin padure.

#duminica

Recovery, calcat tricouri si camasi :) si o mica alergare pe asfalt.

Cifre:
  • Timp in miscare anti canapea: 14h
  • Calorii arse: 6850 kkal
  • Altele: 105.300 neuroni morti; 7 tricouri murdare; X litri cola 0. 
Povestea continua!


60km spre sud

"Nu-i masina ca bemweul si bizigla ca feseul!" Cam asta ar fi ideea zilei pusa pe chelie dis-de-dimineata. Pentru ca un motto am ales deja, a urmat un mic dejun la brutaria din centrul satului, impachetarea si drumul pana la Neustadt.

La Neustadt am incercat sa parchez in fata garii. Nu am mai avut marunt pentru automate pentru ca halisem tot la brutarie. Sa platesc cu cardul nu am reusit si astfel am ales tactica mioritica, am parcat undeva la limita legalitatii, din motive intemeiate.
De la Neustadt am pornit catre Kaltenbrunnental, locul unde merg eu de obicei la alergat. De data asta am ajuns acolo pe o poteca faina care mi-a luat cam 40 de minute. Deja m-am incalzit binisor pentru ce urma. Din nou pe poteca am urcat mai departe pana la Cabana Heller. De aici am dat viteza pe forestiere.

Partea faina a traseului este ca urcarile sunt pe forestiere iar coborarile pe poteci. Cu mici exceptii asa am mers toata ziua. Ideea e sa mergi de la nord spre sud. Invers ar fi un pic cam idiot.

Dupa cabana Totenkopf si dupa niste bucati de poteca geniale am intrat pe marcajul "ceas de mana" sau in germana "armbanduhr". De fapt e o banda alba care are in mijloc un punct negru, de acolo numele. Marcajul e cam de varsta mea, am avut unele probleme si mici rataciri ca sa il deslusesc. Noroc ca am avut harta regiunii in rucsac ca altfel nu ii dadeam de cap.
Dupa vreo trei ore am ajuns la Landauerhütte. O cabana mai cunoscuta. Pana acolo am facut cam 33km, cam asa planuisem de acasa. Pauza de masa cu niste carnati nemtesti, un chec de aceiasi origine si niste cola. Au picat bine ca deja aveam mici halucinatii fomistice.

De la cabana am urcat pieptis pana la Orenfels, o stanca cu vederi peste intinderile de padure. Ulterior am vazut ca urcusul abrupt se putea evita printr-o ocolire pe un forestier. Fac ceva poze si cobor pe o poteca fantastica pana jos in satul Albersweiler. Intre timp am mai prins si eu un pic de agilitate cu bicicleta si nu mai dau jos de pe ea chiar in toate (sic!) curbele stramte.

Cand am ajuns jos eram deja cam praf si am avut primele tendinte de renuntare. De aici se poate lua trenul inapoi. Ploua deja de vreo jumate de ceas dar se aratau tendinte de imbunatire a vremii. Am continuat.
Au urmat nenumare injuraturi pana pe varful Hohenberg. Am impins la bicicleta de mi-au intrat picioarele in cur. Candva ajuns pe varf, fac niste poze si pornesc pe poteca la vale prin ploaie. Si poteca asta a fost foarte tare, a mai spalat injuraturile de la push bike.

Au mai urmat niste ruine, poteci, o mica ratacire si a inceput sa ploie nebuneste. Ultima poteca coborata a fost un pic la limita inconstientei. Derapam pe bolovani si namol, ochelarii erau plini de apa, iar sub coranele copacilor se lasase noaptea din pricina ploii. La capatul potecii am aterizat pe un drum asfaltat.

Din fericire vocea ratiunii a castigat si de data asta. Chiar daca mai aveam vreo 16km pana la Wissembourg, prima localitate franceza, am renuntat si am pornit pe asfalt pana la prima gara. Printre fulgere, traznete si o ploaie cu clabuci am ajuns ud pana la oua in gara. De aici a fost simplu, tren inapoi la Neustadt, cu o schimbare. Dupa tremurat din toate balamalele in trenul climatizat m-am salvat la masina unde aveam haine uscate.
La finalul turei am strans 60km si 2300m+. Mi-a placut tare mult traseul si promit ca ma intorc candva sa il fac pana in Franta. Ar fi bine sa nu mai ploua.

Acum ca sa ma pun cu picioarele pe pamant se cuvin cateva precizari. Traseul asta l-am cules de pe un forum de mtb nemtesc (http://www.mtb-news.de/forum/). Oamenii aia au facut traseul Neustadt - Wissembourg in aproape 5 ore. Eu mai aveam pana acolo vreo 16km si pedalasem deja 6 ore. Cam asta e nivelul... :)

Aici vin cateva notite utile pentru o viitoare parcurgere:
  • Neustadt - Kaltenbrunnertal Hütte (cruce verde/galben)
  • Kaltenbrunnertal Hütte - Heller Hütte (banda alb/rosu)
  • Heller Hütte - Jakobshütte (banda rosie)
  • Jakobshütte - Totenkopfhütte (banda verde/galben)
  • Totenkopfhütte - intersectia cu marcajul "ceas de mana" (banda verde/galben)
  • de aici mai departe pe "ceas de mana" (banda alba cu punct negru)
  • Landauer Hütte (pana aici am facut vreo 33km in 3 ore). Pauza de masa.
  • Ohrenfels (mai bine ocolire prin stanga, mult push. Coborare super.)
  • Albersweiler (de aici se poate tren spre Landau si apoi Neustadt)
  • Höhenberg (mult push pana in varf, coborare senzationala)
  • Burg Trifels (un pic de rataceala, asfalt 1km)
  • Ruine Madenburg (dupa ruina coborare faina)
  • Intersectia cu drum asfaltat B48 (de aici pe asfalt pana la Bad Bergzabern)
  • Intoarcere cu trenul. (Total: 6 ore in miscare. 60km, 2290m+)


Revenim!

Sambata de august

M-a trezesc din nou devreme ca o gaina. Clasic, am uitat sa trag jaluzelele. Nu mai pot sa dorm si incep sa imi strag lucrurile de prin casa pentru azi merg la o alergare prin Pfalz. Rucsac, papuci de alergare, ceva haine de schimb, doua batoane neenergizante, niste apa si gata.

Urmeaza benzina, niste cola 0 si iau micul dejun romantic in fata benzinariei. Cornul cu ciocolata are gust bun iar afara e cald si bine cum ii sta bine unui inceput de august. Dupa trei sferturi de ora de autostrada si ascultat radio sunt la curent cu toate stirile din ultimele zile si parchez in fata cabanei Kaltenbrunnen.
Ma mosmondesc un pic si pornesc in alergare. Inca de la inceput nu ma simt in forma. Nu am mai alergat peste 15km cam de multisor si nici nu am dormit cine stie ce. Incep sa urc catre varful Kalmit. depasesc un tata cu doi copii. Copiii sunt soiul acela enervant: nu le convine nimic, merg amandoi cu smatophonurile in mana, date la maxim in ritm de slagare nemtesti. Sinistru.

In ritm de testoasa nebuna ajung pe varful Taubenkopf unde imi trag un pic sufletul. De aici ma mai tarasc un pic la deal si ajung pe Kalmit. E inca devreme si armatele de pensionari inca nu au invadat cabana de pe varf. Din bucatarie se aud ciocane isterice de schnitzele.

De pe Kalmit cobor lung si imi mai revin un pic. Umeaza suisuri si coborasuri succesive si un pic de poaie. Ma picura vreme de o ora dar nu e nevoie sa scot geaca de ploaie. Candva iese soarele si totul reintra in normal. Mai trec pe langa cabananele Totenkopf si Heller si urmeaza o portiune mai salbatica fara tipenie de om. Un mistret imi taie calea si nici macar nu ma baga in seama. Sunt total neinteresant pentru el.
Aici vreau sa fac un experiment si cercetez o mica creasta cu o poteca pe care nu am mai fost. Bineinteles ca socoteala de pe net nu se potriveste cu cea din padure. Pierd undeva poteca si balauresc un pic pe niste forestiere. Mai incerc data viitoare, locul e foarte salbatic iar poteca se prelinge pe langa niste ruine celtice aflate pe o creasta.

Mai cobor un pic si ajung in Heidental. Ceasul imi arata 25km pana acum si mai am o gramada. O urcare de vreo 3km iar apoi inca 3 de coborare. Pe urcus nu mai reusesc sa ma mobilizez si merg agale o buna parte din el. Gasesc niste mure si mai inveselesc atmosfera, apa se terminase in camelback de mult. La cabana Heller fac o pauza si investesc intr-un pahar de cola.
Ultima bucata, pe o coborare de 3km am un ritm sustinut. Asta e dovada ca o buna parte din alergarea montana se petrece in cap. Pe final de bucurie nu mai sunt obosit. Ma opresc un pic la un izvor si intru in vorba cu o pereche de pensionari. Imi zic ca ii depasisem pe Kalmit acum vreo 3 ore si ma intreaba pe unde am fost. Le descriu un pic traseul, oamenii raman cu gurile cascate iar mie imi creste nivelul de mandrie.

Peste zece minute infulec o prajitura cu prune dubla si fac planurile pentru zilele urmatoare. Povestea continua in mod normal, doar nu ne-am catifelat! :)

 --------------------

Iulie telegrafic

In iulie s-au intamplat o gramada de lucruri cu o viteza ametitoare incat de abia realizez ca peste 4 zile de munca suntem deja in august. Pentru ca nu am facut cine stie ce chestii sportive sau iesiri pe la munte, mai mult turism, o sa fac un rezumat pe scurt al lunii. 

Iulie a inceput cu plecarea la Timisoara. Da la Timisoara unde nu mai fusesem de vreo patru ani. Revenirea in orasul natal a fost placuta, familie, prieteni, terase, cluburi. Timpul zboara in concediu! Am reusit sa ies de vreo doua ori la alergat prin oras. Chiar mi-a placut si a fost o premiera frumoasa. pe vremea cand inca locuiam in Timisoara nu alergam.
De la Timisoara am plecat la Sighisoara. Fain pe acolo, ne-a placut la amandoi. Pe langa arhitectura, istoria locurilor, chestii care le mai stiam, a fost tare fain sa vedem ca lucrurile se misca intr-o directie buna. Chiar daca au viteza melcului turbat si pe parcursul vietii mele nu se vor intampla schimbari monumentale, macar se misca pozitiv. Cea ce e foarte bine. Mancare buna, turisti foarte multi, pensiuni faine si am reusit sa alerg si pe aici o tura.
Sighisoara am combinat-o cu vizitarea mai multor cetati sasesti medievale. Ne-a placut peste tot unde am fost iesind un pic din tiparele turistice vestice.

A urmat Brasovul. Cu chefuiala grea, o nunta, combinate cu vizitarea centrului, o tura pe la Bran. Locuri si oameni faini si pe acolo, ne-a placut tare mult chiar daca eram deja terminati de mancaruri si bautura. La Scuba i-a placut mult si pe la Bran de unde a achizitionat si o ie. Planul secret era sa facem si o alergare montana prin Bucegi, dar nu a fost sa fie, data viitoare o facem cu siguranta. De data asta nu a iesit decat o alergare scurta si mahmura de vreo 5km.

De la Bran am mai facut un popas si la Sibiu. Dragut si pe aici! Apoi ne-am reintors la Timisoara numai bine sa prindem finala campionatului mondial de fotbal. Dupa ce am bifat finala, ne-am pus din nou pe autostrada pana la Heidelberg.
Finalul concediului m-a procopsit cu inca o nunta in Heidelberg de unde am achizitionat o raceala cum scrie la carte,cu febra si stat trei zile in pat. Acuma, eu nu am mai racit de vreo 5 ani, chiar ma intrebam cand se va intampla actiunea. Intre timp totul a revenit la normal, am reluat alergarile ba chiar am reusit sa fac si o tura de mtb in weekendul trecut.

Planurile pentru weekendul viitor sunt deja scoase la lumina. Urmeaza 8 zile (!) libere in care sper sa fac o gramada de alergari si ture mai lungi de bicicleta. Sa vedem ce-o sa iasa.

Salutare si o vara frumoasa!

Weinsteig #3 = St. Martin - Dernbach

Sambata am plecat sa alerg inca o bucata din "Weinsteig". Ultima oara am ajuns la Sankt Martin. Urmatoarea portiune de aproximativ 30 km porneste din Sankt Martin si coboara catre sud pana la Dernach, o mica localitate in mijlocul padurii. De data asta logistica e simpla, Scuba are intre timp permis nemtesc si poate conduce.

Dupa o lalaiala pana catre pranz plecam si ajungem in Sankt Martin pe la 12. Azi nu mai e vremea chiar perfecta. Ploua mocaneste, din fericire e destul de cald si se poate alerga fara probleme. Scuba ma lasa in centrul satului urmand sa ma pescuiasca 4 ore mai traziu in Dernabach. Pornesc in alergare.
In prima jumate de ora pana am intrat adanc in padure m-am cam udat. In padure a fost chiar fain, pe alocuri era uscat. A plouat fara intrerupere 4 ore. Ca in filmele cu prosti, ploia s-a oprit la capatul turei. Ba chiar a iesit si soarele.

Fata de primele doua etape alergate din traseul asta de drumetie bucata de azi e destul de saraca in poteci. Cred ca peste 60% din traseu a fost drum forestier destul de plicticos. Portiunile de poteca au fost insa spectaculoase prin vegetatie luxurianta, livezi sau pe langa tot felul de ruine care presara padurea.
Si pentru ca a venit vara padurea e plina de zmeura si mure. In livezi ciresele sunt aproape trecute dar cele ramase sunt perfect coapte si ofera motive in plus sa fac pauze dese. In Germania nu culege nimeni minunile astea, nu am concurenta. Azi m-am umflat de cirese si zmeura.

Dupa aproape 4 ore am coborat in Dernbach. S-au strans 28km si 1200m+ diferenta de nivel. Un antrenament foarte bun chiar daca am fost un pic cam ud. Scuba ma culege de pe treptele bisericii din sat si pornim catre Heidelberg.


Povestea continua!