Strahlenburgtrail

Pe omul cu organizarea l-am cunoscut pe poteci. Adica alergam cam acelasi traseu doar ca el alearga de vreo 3 ori mai repede si ne mai intersectam din cand in cand. Christian Alles  locuieste in satul vecin, e sportiv inrait fost la Team Salomon si ulterior Team Asics.

Concursul Strahlenburgtrail e organizat de el si s-a aflat anul asta la prima editie. O chestie faina cu niste forestiere dar si poteci frumoase la o aruncatura de bat de unde locuim. Ne-am tot socotit sa alergam si noi dar eu m-am hotarat pentru PfalzTrail impreuna cu Sebi si Mihai urmand ca Scuba sa ia singura startul a doua zi iar restul trupei sa o sustinem. Dana si-a uitat papucii de alergat acasa, asadar Scuba alearga singura cu o numeroasa echipa tehnica.
 La prima editie au fost doua probe la alegere. Una scurta de 7km mai mult pe forestiere si inca o proba de 14km destul de nervoasa cu niste urcari aprige. Inscrierea s-a facut in ziua concursului fara probleme chiar daca numarul de paticipanti a fost cu mult peste asteptarile organizatorilor.

Se pare ca alergarea montana incepe sa ia amploare si in Germania. Sunt din ce in ce mai multe concursuri si la toate sunt sute bune de participanti chiar si in satucele cele mai obscure. Treaba foarte buna caci nu mai trebuie sa conducem sute de km sa ajungem si noi pe vreun concurs de trailrunning.
De dimineata ne-am pus toti in miscare si am pornit prin padure spre satul vecin. Dupa 2,5km eram la start, mai precis la o terasa in curtea castelului Strahlenburg asteptand startul la o cefeluta sau cola 0, dupa caz.

La 12:30 s-a dat startul, Scuba a pornit in alergare iar noi, restul trupei, ne-am axat pe poze si filmari cu noua camera gopro. Foarte tare jucaria, am facut un film pe cinste chiar daca nu am avut cine stie ce experienta cu filmarile. Ne mai trebuie cateva detalii si o sa iasa pe viitor treaba frumoasa. De data asta cam asta a iesit:
 Cei 7km s-au scurs repede. Scuba a sosit in verva, am mai facut niste poze, ne-am incalzit la soarele de pe terasa si am pornit spre casa. Pe drum am cules cativa pumni de castane comestibile pe care le-am zvarlit in cuptor si tare bune au fost!

A mai trecut un weekend si cu mare nerabdare il asteptam pe urmatorul. Se anunta soare si caldurica, probabil printre ultimelezile cu adevarat calde ale anului.


Salutare si mult spor(t)!

PfalzTrail

Initial mi-as fi dorit sa alerg un ultra la final de sezon. Am optat pentru tura de 32km napadit de o iesire din forma si o oarecare lene tomnatica.

PfalzTrail este un concurs care exista de 3 ani. E destul de aproape iar in 2012 la prima editie, am participat amandoi fiind primul concurs de trailrunning (sau pe acolo) la care am fost dupa o serie de concursuri de asfalt.
Intre timp toata chestia s-a dezvoltat remarcabil. De la un concurs de nisa intr-o localitate micuta a devenit un eveniment mare in alergarea montana din regiune. Exista mai multe probe: 8km, 16km, 32km, 84km dar si walking, diverse stafete  si concursuri pentru copii. Startul se da diferentiat. la 6 dimineata pleaca particicpantii de la ultra, pe la 11 cei de la 32km si tot asa.

Am pornit intracolo impreuna cu Scuba, Dana, Mihai, Sebi si Clemens. Inscrierea am facut-o pe loc si nu a durat cine stie ce. Totul a decurs simplu. Cipul de concurs e integrat in numar, doar taxa de participare (40€) parca e totusi un pic cam mult. 
Dupa inscriere nu a mai durat mult si eram deja la starturi. Eu si Clemens am alergat cursa de 32km iar Sebi si Mihai cea de 16km. Fetele au luat o pauza urmand ca Scuba sa participe a doua zi la un alt concurs de alergare.

La 11 s-a dat startul. Au pornit aproape 300 de oameni printre care Clemens si eu. Clemens alerga foarte repede si s-a facut instantaneu disparut. Eu am ramas la urma in lupta apriga cu pensionarii germani. 

Traseul e foarte fain, chiar neasteptat. Organizatorii s-au adaptat criticii din ultimii doi ani si au crescut procentajul de poteca. Concursul a devenit mult mai spectaculos cu mai putine drumuri forestiere si aproape fara asfalt cu exceptia catorva sute de metrii la start si finish.

Eu am alergat bine chiar foarte repede dupa stilul meu. Am avut un pace mediu de 6:20 pe cei 32km. Nefiind multa diferenta de nivel, numai vreo 700m, e un concurs extrem de rapid cu totul altfel decat antrenamentele mele pentru ultra. 
Ca sa fac un antrenament bun am luat la mine rucsacul complet echipat. Am avut frontala, geaca de ploiae, mancare, apa, etc. la fel ca la orice antrenament serios. Fata de un antrenament am alergat insa foarte repede si destul de constant.

Plecand mai din spate am avut si posibilitatea sa depasesc foarte multi concurenti. Practic pana la final nu m-a depasit decat o singura persoana. Am observat ca am devenit destul de bunicel pe urcari sau cel putin in plutonul in care m-am aflat eu. pe toate coborarile depaseam cate 10 concurenti deodata. Chestia asta se intampla cam in premiera, anul trecut eram inca un melc pe urcari.

Finalul concursului l-am bifat dupa 2 ore si vreo 25min. Am fost destul de fresh la final cu exceptia unor mici bataturi dar numic serios. Am participat si la premiera unde am fost impresionati de un pusti nascut in 2000 (!) care a castigat proba de 8km. Incredibil. 
Felicitari la toata lumea, dar mai ales lui Clemens care a ocupat un incredibil loc 12 la proba de 32km. A fost zi super pe care am incheiat-o in Heidelberg. Planul pe a a doua zi a fost sa mergem toti si sa o sustinem pe Scuba la Strahlenburgtrail

Info:
- Site oficial: http://www.pfalztrail.de

Povestea continua!

Ultimele zile de vara

Dimineata de sambata a debutat cu un soare orbitor fara nori si un castron de müsli cu fructe. Sunt ultimele zile mai calduroase de anul asta. Pentru ca iarna bate la usa trebuie facut orice pentru a gasi motivatia necesara de ridica posteriorul din canapele.

Candva in primavara am alergat o bucata faina de poteca iar Scuba m-a urmarit indeaproape cu montainbikeul. Traseul pornea de la Bad Dürkheim cale de vreo 30 de km pana la Neustadt. Azi am planuit actiunea in sens invers. Adica Scuba ma lasa in Neustat cu masina urmand sa ne intalnim peste ore bune in Bad Dürkheim la strandul cu apa termala de acolo.
Pe la 11 aterizam in Neustat si poneam catre varful Weinbiet printre vii si prin padurea de pini. Vremea e geniala, e cald ca in toiul verii fara pic de nor sau vant. Catre orele pranzului aveam sa sufar putin din pricina caldurii. O zi in plus de vara face insa toti banii.

Au urmat urcari si coborari succesive pe poteci frumoase. Undeva pe la km 20 m-am pierdut. Nu am mai gasit marcajul urmat de mine dar am desoperit o poteca de vreo 7-8 km de cea mai buna calitate. Traseul se cheama "Drumul magarului" si m-a dus langa localitatea Deidesheim unde m-am intersectat din nou cu traseul urmat de mine. 
La Deidesheim m-a cam doborat caldura. Poteca coboara aici pana in sat si trece prin marea de vita de vie. Caldura infernala si o activitate de nedescris. Zeci de tractoare si lume ca la balamuc. Tocmai se culegea via. 

A urmat un nou urcus si am det de Castelul Wachtenburg cu o terasa unde am baut la foc automat doua sticle de cola light. Cu doza de cofeina alergarea a parut mai usoara si am continuat mai vioi. Din nou cateva suisuri si am dat in sfarsit de Bad Dürkheim. La final au fost 32km si 1300m+.
Finalul a fost la baile termale (Salinarium Bad Dürkheim). Trei ore m-am murat intr-o apa fierbinte si sarata care m-a pus din nou pe picioare. A fost o idee foarte tare. Cred ca va deveni modalitatea principala de petrecere a sambatelor pe perioada iernii. Cobinatia de trailrunning si final cu baie termala pare cea mai tare solutie pentru frigurile ce vor urma si un plus mare pe partea de motivatie.



Salutare si mult spor(t)!

Prima oara pe cursiera

Dupa niste alergare, mtb, iara alergare, bere si alte nebunii am aterizat cu Scuba la Gärtingen in vizita la Dana si Mihai. Treaba marge mai departe si planul este sa facem o tura de cursiere. M-a pus dracul sa ma iau dupa Mihai si Sebi si am zis ca incerc si eu o iesire.

Sebi am venit din Bavaria special pentru actiunea asta. Mihai era acasa iar eu am imprumutat cursiera Danei care m-i sa potrivit ca marime ca o manusa. Cred. Dis de dimineata ne-am echipat si sub amenintarea ploii am pornit in marea aventura. Nu am luat nici o piatra in gura, insa ma asteptam sa fie o zi grea cu cazaturi memorabile, julituri si injuraturi pe masura. In principu nu ma asteptam la nimic bun de la ziua asta.
La inceput mi-a explicat Mihai cum sta treaba, cum se franeaza, schimba vitezele si alte aspecte necunoscute pentru mine. Cu morcovul infipt bine si cu picioarele prinse in spd-uri am pornit sa pedalez pe chestia asta instabila. Mi-a luat vreo 15-20km pana m-am obisnuit cu franele si schimbatoarele si am prins un pic de curaj.

Ca prima impresie pare destul de usor iar efortul pare mult mai mic. Pozitia corpului e insa nebuneasca. Dupa vreo 40km au inceput sa ma doara toate: coate, umeri, spate si mai ales gatul. Treaba cu pozitia pare o chestie ce necesita destul de mult exercitiu.
 M-am tinut cu greu de baieti dar nu m-am facut de ras si chiar am mers mult mai bine decat ma asteptam eu. ba chiar am reusit sa nu cad nici o data. Undeva dupa vreo 60 de km am facut o pauza mai lunga la o carciuma unde ne-am mai tras sufletul. Aici o chestie faina: tanti carciumarita ne-a imprumutat lanturi de bicicleta cat am stat acolo.

Dupa pauza a inceput sa ploua. Si ca sa fie un botez pe cinste a continuat sa ploua pana la finalul turei. Mersul pe ploaie s-a dovedit destul de friguros, am luat gecile pe noi iar eu ca sa ma incalzesc am inceput sa trag tare pe catarari ca un bezmetic cu urlete si urcari "pe foaia mare". A fost o distractie pe cinste!
Murati ca niste castraveti, am ajuns dupa 100km din nou la Gärtingen. Dus fierbine, beri si potoale, ne-am revenit repede. A fost o tura faina, mi-a placut si cursiera. Candva o sa imi iau si eu una sa urc niste pasuri, urland in ploaie prin Alpi.

MTB prin Pfälzerwald

Am mai avut ceva zile libere in septembrie dupa chefuiala de la Trail & Grill. Nu prea am fost inspirat si nici cu finanzele nu am stralucit asadar m-am orientat pe plan local la ceva iesire mai de anvergura. Scuba si-a papat zilele de concediu si am ramas pe cont propriu.

Ca prin minune, Mihai m-a anuntat ca si-a programat doua zile libere tocmai acum si putem sa organizam o fecioreasca cu bicicletele. Miercuri seara l-am asteptat in gara din Heidelberg iar joi de dimineata ne impachetam bicicletele si porneam pe directia Neustadt an der Weinstraße.
Planul a fost sa mergem catre Wissembourg in Franta tot catre sud pe traseul marcat cu "ceas de mana". O ciudatenie de marcaj, de fapt e o banda alba orizontala alba care are in mijloc un punct negru. Acum cateva saptamani am incercat acelasi lucru dar pe final m-a prins o ploaie torentiala si ud ca o curca am intrerupt actiunea dupa vreo 50km.

Am parcat in fata garii si am pornit in tromba catre Kaltenbrunnental. La inceput pe asfalt pana am iesit din oras iar apoi pe poteca pana la prima cabana. De aici am inceput sa urcam destul de abrupt catre Cabana Heller. Mihai merge mult mai bine si mult mai tare, de la inceput am avut greutati mari sa tin ritmul.
Am pornit in forta iar vremea a tinut in oarecare masura cu noi. Din cand in cand mai picura cate putin dar am putut sa continuam actiunea. Am tras tare pe forestiere si am avut parte de cateva coborari faine pe poteci. Eu cum mai fusesem am scos din traseu urcarile foarte abrupte unde trebuie impinsa bicicleta si le-am ocolit pe alte trasee.

La Landauer Hütte am facut o scurta pauza, cabana era inchisa, ne-am multumit cu niste batoane de cereale de prin rucsac. De aici am pornit mai departe hotarati sa facem o pauza de mancare in Albersweiler. Aici am ratat o poteca faina dar am ajuns in viile infinite ale Pfalzului. Ne-am indopat un pic cu niste struguri iar o jumate de ora mai tarziu ne relaxam pe o terasa din apropierea garii.
Pauza a fosr binevenita, mancarea delicioasa si am scapat si de ploaie. Dupa a stat ploaia, am platit si am pornit mai departe catre sud. Castele de gresie, padure si o orgie de drumuri forestiere si poteci. Dupa o alta coborare nervoasa am aterizat in Bad Bergzalben. De aici ar mai fi fost vreo ora-doua pana in Wissembourg prin padure dar nu cunosteam traseul.

Pentru ca era trecut de orele 18 si nu stiam cat o sa ne mai ia ultima bucata de padure am decis sa scurtam tura pe pista ciclabila sa prindem sigur ultimul tren din Wissembourg. Pe la sapte eram in gara lesinati de foame si cam rupti. A urmat scutul drum cu trenul pana la Neustat, o ora de condus si am fost acasa dupa o zi memorabila.
Traseul e foarte fain, cu cateva poteci simpatice dar si multe forestiere de macinat pe pinioanele mici. Nu ne-a iesit pana la Wissembourg dar asta ne-a inrait pentru sezonul viitor. Aici mai e mult de lucru!

Track: http://app.strava.com/activities/193177731

Salutare si mult spor(t)!

Trail & Grill - editia II-a

Ca si anul trecut ne-am adunat la traditionalul gratar carpatin pe meleaguri teutonice. Pentru a contrabalansa raportul caloric ne-am si alergat un pic prin Odenwald. Sebi a sosit cu trenul de vineri si am facut o introducere in lumea berii din Heidelberg.

Sambata ne-am trezit cu oaresce greutate chiar inainte sa soseasca Mihai si Dana. Noi ne-am schimbat repede cateva impresii si am inceput sa ne echipam de alergare. Scuba si Dana au facut o plimbarica si au inceput sa pregateasca gradina pentru chiolhanul de dupa alergare.
Eu cu Mihai si Sebi am pornit catre varful Ölberg (aka varful Pavalut) in alergare usoara unde am ajuns dupa vreo 35 de minute. Baietii chiar daca sunt usor busiti pe la genunchi s-au tinut foarte bine de treaba si am decis sa continuam alergarea pana sus pe Weißer Stein. Am continuat pe poteci si pe forestiere pana la un izvor de sub varf unde am facut o scurta pauza. Azi nu am luat apa la mine si pauza a fost binevenita. De aici nu a mai fost mult pana pe varf unde nu am zabovit prea mult.

Am coborat aproximativ pe acelasi traseu si la oprirea cronometrelor si inimometrelor am alergat vreo 2 ceasuri, 17km si cam 800m+. Aici se cearta gadgeturile, parerile si calculele. Adica ceasul meu (o plazna de forerunner 101) arata pe Strava peste 900m, Fenixul lui Sebi (700m) iar 910xt-ul lui Mihai 800. Eu am facut o medie sa fie toata lumea multumita.
Dupa acest episod sportiv si un dus, ca sa nu uitam de ce ne-am intalnit, ne-am dus in gradina unde am petrecut, povestit, facut politica, pana la miezul noptii. Gratarele au sfarait, berile reci au galgait, vinul a curs, totul OK.

Dis de dimineata iarasi a fost greu sa ne urnim. Pana la urma ne-am extras din asternuturi si am iesit la aer. Am repetat in oarecare masura traseul din ziua precedenta, scurtat la jumatate. Am alergat la pas pana pe Varful Ölberg iar de aici am coborat pe o poteca abrupta inapoi spre Dossenheim. fetele au drumetit si ele un pic. Pana catre seara am stat la aer liber, continuand sa gratarim si atarnand prin hamace. O ploiae nervoasa de vara ne-a trezit din lincezeala.

Weekend fain si scurt. Revenim chiar daca miroase a toamna...