23 iunie 2015

Trail de la Vallée des Lacs

Candva la gura sobei prin noiembrie-decembrie cautam concursuri prin apropiere pentru sezonul estival. Usor entuziasmat am ales Trail de la Vallée des Lacs. Parea simplu ca logistica. E vorba de un ultra in Muntii Vosgi din nordul Frantei. Francezii organizeaza o gramada de concursuri, practic in fiecare weekend se intampla ceva in lumea trailului.

Prin Muntii Vosgi mai haladuisem in anii trecuti si relieful imi parea mie usurel fara cine stie ce greutati. Acolo e usor de ajuns nu mi-am luat nici o zi de concediu. Am planuit sa plecam vineri dupa munca si sa revenim duminica seara. 
Planul nu a iesit ca la carte. Ziua de munca de vineri s-a prelungit peste masura si am aterizat dupa 3 ore de autostrada aglomerata in Gérardmer. Chiar daca credeam ca nu mai avem vreo sansa sa primim numerele de cu seara am avut un noroc chior. Pe la orele 21:30 am mai gasit un nene pierdut in hala organizatorilor care mi-a dat numarul de concurs.
Foaie tehnica:
Distanta: 87km, 4500m+
Teren: cam 50% poteca, bolovani, radacini, noroi, un pic de stanca. Tehnic!
Meteo: de obicei la final de iunie foarte cald. Acum frig ca in toiul iernii.
Obligatoriu: frontala, telefon, geaca, folie de supravietuire, 1L de lichid.
Pe la 23 ma pun in pat dupa o scurta verificare a echipamentului. Vreo jumatate de ora am pierdut notand pe un biletel profilul cursei, timpii limita si punctele de alimentare. Am uitat sa fac treaba asta de dimineata si nici timp nu as fi avut. Candva adormim si noaptea se scurge ca 5 minute.

La 03:00 ma trezeste telefonul fara mila. Sunt total cheaun de cap, ma invart prin incapere, ma echipez rapid, iar peste 30 minute ies in tromba. Biletul il uit evident in camera. Fac 15 min. pana in zona de start si ma aliniez in masa de alergatori. Incepe ca la comanda sa ploua si e un frig ingrozitor pentru perioada asta a anului. Avem vreo 8 grade la start.

Concursul 

E ora 4 dimineata. Cranicul povesteste ceva cu voce molcoma. Precis sunt chestii importante, date tehnice, etc. Eu nu inteleg mai nimic, stau in ploaie si ma gandesc sa renunt. Imi e somn, deja sunt ud si nici nu am inceput sa fugim. Atmosfera ramane calma, nu se baga AC/DC, nu se face vreun countdown. Start!
KM 0. Start. Pornim prin oras si trecem pe langa un birt care inca e deschis. In usa carciumei tineretul progresit din sat ne incurajeaza cu urlete puternice. Coloana de alergatori iese din rapid din sat si intram pe o puteca abrupta. Castigam rapid altitudine si intram in ceata. 
Lista mea de echipament
  • Papuci: Salomon SpeedCross 3 (alegere bunicica, poate ar fi fost mai potriviti unii mai tapeni din cauza forestierelor lungi)
  • Ciorapi: eu folosesc Falke.
  • Pantaloni: Salomon (din aceia cu chilot/colant incorporat).
  • Tricouri: un tricou tehnic cu maneca scurta. Plus niste manecute subtiri.
  • Geaca: Salomon Bonatti. Fara ea nu aveam nici o sansa.
  • Buff, caciula, manusi: le-am purtat mai ales in zona de creasta.
  • Rucsac: Salomon advanced skin 12. Super!
  • Mancare: am avut la mine niste Corny cu banane. Am mancat doar 1buc. Punctele de alimentare erau foarte bine organizate. Eu nu manac geluri.
  • Ceas: Garmin Fenix 3. 
  • Frontala: Silva Trailrunner II. Ochelari de soare (nu i-am purtat)
E o combinatie neplacuta de noapte intunecata, vant, ceata si ploaie. Frontala nu ajuta de nici un fel. In momentul in care o aprind nu mai vad nimic parca intru intr-un pahar de lapte. Mai mult ma incurca, o sting si merg asa pe bajbaite prin padure. Din fericire pe alocuri mai dispare ceata. Cand intru din nou intr-o zona incetosata o sting. Jocul asta dureaza vreo ora dupa care se crapa de ziua.
KM20 ajung la primul punct de alimetare. Pana aici fac aproape 3 ore. Maximul e de 3,5 ore. reusesc sa fac aproape o ora de rezerva si sunt in plan. Beau cu bucurie o cola, mananc ceva si pornesc rapid mai departe. O sun pe Scuba, ii povestesc ca am uitat biletul buclucas in camera si o rog sa imi trimita un sms cu cele mai importante date: kilometrii punctrelor de alimetare si timpii limita.

KM35 urcam in nestire printr-o padure de brad. Lumea e vesela si pusa pe vorba. Multi ma intreaba de vorba si renunta repede cand le zic ca vorbesc engleza si germana. Faptul ca francezii sunt afoni la limbi straine se adevereste inca o data. Cu doi alergatori am reusit sa ma inteleg cat de cat. Unul din ei era din Strasbourg iar cel de-al doilea fusese student in Heidelberg.
Ajunsi in golul alpin, tipul care studiase in Heidelberg se ofera sa imi faca o poza, mai povestim putin despre birturile Heidelbergului si coboram rapid catre o vale. E incaltat cu niste papuci dubiosi, aluneca de foarte multe ori si chiar imi fac griji pentru el. Abia suntem la jumatatea cursei. Din pricina alunecarilor repetate francezul ramane in spate si nu ne mai vedem.

KM49 In satul Mittlach ajungem pe o ploaie puternica. Imi e cam frig si nu zabovesc mult. Mananc ceva in graba beau niste cola si pornesc in urcare abrupta din nou catre golul alpin. Pe urcare avem privelisti deosebite catre sat. E unul din cele mai reusite peisaje rurale pe care le-am vazut eu vreodata. Din prima clipa mi-am zis ca trebuie sa mai revin aici in vreun weekend la alergat sau biciclit.
Urcarea ne stoarce pe toti de puteri si ne taram ca niste melci pe o poteca inconjurata din toate partile de campuri de ferigi. Sus in creasta e frig. Cred ca sunt maxim 5 grade, bate vantul cu putere, e ceata si ploua ca la nebuni. Iau pe mine tot ce am in rucsac: manecute, caciula, buff, geaca de ploaie, manusi. Nu prea ajuta mare lucru imi e frig si abia astept sa se termine portiunea de creasta.

KM57 Pe creasta in apropierea varfului Hohneck a fost urmatorul punct. Si aici beau multa cola si mananc cu pofta. Varful asta e un fel de eliberare caci de aici incepe o coborare rapida catre vai und e e mult mai cald. In creasta sunt vreo 1300m altitudine iar prin vai in jur de 5-600. Diferenta de temperatura imi pare foarte mare si suntem feriti de vant si ceata.

Pe coborarea asta avem parte de un o bucata de traseu foarte tehnica cu multe stanci, bolovani, cabluri, etc. Probabil ca nu a fost chiar asa de grea insa eu ma resimt si imi pare totul foarte greu. Aici pierd foarte mult timp si incep sa intru in panica ca o sa fiu descalificat. cand se termina portiunea asta tehnica incep sa ma grabesc iar pe cativa kilometri dau tot ce pot sa ajung mai repede la urmatorul punct.
KM73. Ultimul punct de alimentare in coada unui lac. Ajung aici in mod dramatic cu vreo 5-10min inainte de inchiderea portilor. Ultimii 2-3km am fortat nota si am reusit sa ma incadrez in timpul limita. Imi pun fericit o cola in pahar, infulec niste prajituri si ma doare inima cand ma uit la oamenii care ajung la cateva minute mai tarziu si trebuie sa iasa din concurs. Frustrant.

Pornesc mai departe. Mai sunt 14km pana la final si simt ca am sanse de reusita. Cumva izbanda ca m-am incadrat in timp ma motiveaza si ma inraieste. Urc cu dintii inclestati o panta serioasa trasa cu liniarul prin padure prin namol si radacini. De aici organizatorii au tras niste zig-zaguri prin padure sa adune un numart mai mare de km. 

Nu mai e foarte mult de urcat dar se cam termina benzina si fiecare kilometru e o victorie importanta. Ma deplasesz la marginea padurii. In stanga e gol alpin cu salase si case de vacanta aruncate pe o coasta abrupta. Soarele sta sa apuna si invaluie locul intr-o lumina rosiatica. 
Intru din nou in padure si incepe ultima coborare. Din nou namoale si balti. Forestierul se transforma intr-o albie de rau dar nu mai conteaza. O iau de-a dreptul prin toate baltoacele si cobor vertiginos catre sat. Deodata se deschid zarile si vad turnul bisericii. Lumea ma aplauda si toti imi zic ca mai e foarte putin. Pe ultima suta ii zaresc pe Mihai si Sebi. Veselie, poze, FINISH!!! KM87. M-am incadrat in timpul limita. Yuhuhuhuuuu!

Bine de stiut. Outro.
  • Atmosfera nu e incendiara insa extrem de familiara. Toata lumea are chef de vorba si singurele bariere sunt cele lingvistice. Engleza nu vorbeste aproape nimeni. Cativa stiu germana.
  • Site-ul oficial e slabut. La fel si prezenta de pe facebook. Inscrierea functioneaza insa fara probleme.
  • La punctele de alimetare se gasesc: apa, banane, pepene, fructe uscate, prajituri, ciocolata, senvisuri, carnati, iar la final supa. De toate pentru toti.
  • Pe creasta principala poate fi foarte frig dar si extrem de cald. Dupa noroc.
  • Frontala trebuie sa fie in rucsac pana la final. Incepe noaptea si daca sunteti inceti se intuneca din nou.
  • Chiar daca nu suntem in Alpi, muntii astia micuti nu trebuie subestimati. Pot fi inselatori mai ales pe vreme rea.
Felicitari tutor participantilor si mai ales camarazilor mei Mihai si Sebi care au absolvit victoriosi proba de 55km intr-un timp foarte bun. Multe multumiri fetelor care chiar daca nu au alergat ne-au fost ca de obicei alaturi cu incurajari.
O data cu postul asta am bifat de pe lista probabil ultimul ultra al verii. Cred ca am exagerat un pic cu trei ultramaratoane in 4 luni dar a iesit bine pana la urma. Urmeaza multa bicicleala si multa alergare de relax prin padurile patriei. M-am cam saturat de partea competitionala dar cine stie poate mai bag vreun concurs prin toamna. Dar mai vedem...

Am mai pus pe net:

Alte povesti de ale noastre din Muntii Vosgi:
Salutare si mult spor(t)!