18 aprilie 2015

3 saptamani

Lumea evenimentelor sportive a intrat pe deplin in era marketingului salbaticit. E o adevarata "afacere mare" in care se invart multi banuti iar feisbucul te asalteaza si el cu tot felul de informatii, reclame, indemnuri din toate partile.

Eu m-am inscris la Tranvulcania. Motivul a fost ca e un concurs celebru si vroiam sa imbin o saptamana de concediu in familie cu o alergare care sa imi ramana pe creier pentru multa vreme. In urma cu ceva vreme am ajuns pe insula pentru doua saptamani. Asa de mult ne-a placut pe acolo si atat de impresionante sunt peisajele incat am zis ca trebuie venit din nou la alergare. Pana la concediu si implicit la concurs mai sunt trei saptamani.
Organizatorii ne bombardeaza pe facebook cu informatii, poze, intalniri. S-a creat o nebunie totala care pune tot poporul alergator in priza. Totul e in mai multe limbi cat sa nu ramana cumva vreunul neinformat si neelectrizat. Cel mai penetrant e un countdown prin care organizatorii iti reamintesc cu stoicism si cat mai des cate zile, ore, minute au mai ramas pana la start.

Locurile sunt ocupate de 1 an, nu se pune problema sa se mai vanda ceva. Presupun ca e vorba de un fel de teroare psihica pentru astia ca mine mai putin antrenati. Azi de dimineata aprind calculatorul, ma uit ce mai e pe FB, deodata apare anuntul: " 3 semanas...3 weeks...3 Wochen...3 settimane" pfuuuuaiii, ce sa mai zic? Nu mai zic nimic, ies la alergat.

Planul meu de fugit consta intr-o alergare mai lunga, de obicei sambata, de 30km si cam 1000m+, la care se mai adauga doua alergari mai scurte de apox. 10km, niste yoga si o tura de bicicleta. Cam asa arata saptamana mea dupa orele de munca si indeletnicirile casnice. Azi fiind sambata m-am pregatit sufleteste pentru tura cea lunga.
Ca sa mai ingras porcul in ajun, continui sa alerg cu abnegatie si aceasta minunata sambata. Zeul meteorologiei teutone ne-a oferit primavara asta niste weekenduri memorabile. Nu ne jeneaza nici un motiv sa nu iesim la miscare. Scuba se echipeaza si ea si face o alergare pe asfalt. Pe partea de motivatie mi-am achizitionat un ceas nou-nout, un fenix 3, care ma scoate din casa numai cand ma uit la el.

Dimineata de sambata decurge in tiparele cunoscute: cafea, ceva de-ale gurii, putina ordine prin casa, invartitul monoton al masinii de spalat, rucsacul, echipamentul de alergare si valea in padurea din spatele locuintei. Padurea s-a schimbat in ultimele 5 zile radical. E o jungla deasa iar daca nu as fi alergat de sute de ori pe potecile astea sigur ma incurcam de vreo doua ori. Jungla arata complet diferit fata de peisajul monoton de iarna.

Traseul e fara istorie si in acelasi timp cu o istorie incarcata. Il stiu cu ochii inchisi. Acum il stiu si cu ochii pe noul ceas care imi zice cu precizie socanta fiecare altitudine. Acum stiu si eu exact cat urc, cat cobor si tot felul de cifre si date. Multe nu ma intereseaza defel, dar sunt acolo prezente.

Urcus pe Ölberg, apoi pe Weißer Stein, cobor jos in curul pamantului la Neckar si reiau traseul in sens invers. Multa lume cu mountainbike, nimeni la alergare. Soare, caldut, apa clocita din cocoasa de camila. Un baton, poze, admirat frunzisul, ajuns terminat acasa. Urmeaza Strava, Facebook, o baie, relaz la bere pe o terasa, inghetata, un film. Paradis.
E mijloc de aprilie. Am incheiat alergarea, ziua de sambata si admir la asfintit de pe fereastra un cires inflorit al vecinilor. Visez la Transvulcania din mai si la Trail de la Vallée des Lacs din iunie. La zilele alea in care iti pierzi toate gandurile, alergi pe munti, prin paduri, poposesti la cabane, iti pierzi toate grijile iar fizic si psihic iti depasesti toate limitele.

Visez la trailrunning, timp liber, libertate si nu la antrenamente, metode, cifre. Pur si simplu clipe libere in mijlocul naturii, cu cat mai putine reguli si norme. Concediul pur. Track-ul de final o sa il pun la colectie, nu pentru statistici, doar ca sa retraiesc candva din nou sentimentul de libertate.

Complicat. Salutare si multa miscare! AMR 3 saptamani...