Ultra Mallorca Serra de Tramuntana

Vrrruummm! Porneste motorul avionului. Gandurile imi sunt departe, ma tot gandesc daca m-am antrenat destul, daca nu e cam mult, daca sunt sanatos la minte si altele. Plini de glume suntem in avion alaturi de Dana, Mihai si Sebi. Ne zgaim la armata de mosi si babe grase care se indreapta spre insula sa isi incarce bateriile cu caldura.

Zborul e scurt, adorm intr-o ora si ma trezesc aproape de aterizare. Coboram rapid, se zaresc muntii din estul insulei, case, vile, campuri si livezi. Palma de Mallorca. Aterizam, se deschide usa avionului si am ajuns. Eu ma simt usor izbavit dupa o iarna intreaga de alergat a sosit si vremea de ultra. 

La biroul de inchirieri masini avem o mica surpriza. Asteptam vreme indelungata, se pare ca armatele de turisti de Pasti i-au luat pe spanioli prin surprindere. Candva n-i se ofera un Fiat Panda. Il refuzam, platisem din Germania pentru un combi. Suntem cinci si avem cinci carute de bagaje cu noi. Eu unul mi-am luat toti papucii de alergat si cam tot echipemantul de trail de pe acasa. O mica gramajoara. Dupa inca o jumate de ceas primim un Nissan Quashqai cat toate zilele. Plecam spre cazare. 

Spre Manacor zburam cu Nissanul. Aici imi preiau numatul de concurs si cipul, mai primesc un tricou si ne infingem pe o terasa. Ne mai linistim dupa o scurta plimbare prin centrul oraselului si purcedem catre Cala Millor unde ne cazam intr-un hotel simpatic. Multe stele, privire spre plaja, flori proaspete prin baie. Ma simt initial ca o fufa in concediu la Mamaia.

Pana la ziua concursului, fac o plimbare cu o bicicleta pana la Arta. Incerc sa mananc bine si sa ma relaxez pe masura. Cam ca un purcel la ingrasare. Scuba, Dana si Sebi fac ceva drumetie, viziteaza o pestera, se plimba in lungul si latul insulei. Mihai a inchiriat o cursiera, carboane cam 20€/zi, rupe insula, catararile si drumeagurile. Insula e in perioada asta mama cursieristilor europeni.

Vine si ziua cea mare. Dorm destul de mult si din fericire dorm bine. Cea mai mare parte a zilei am petrecut-o pe o terasa pe plaja. Am mai dormit si dupa-masa si am mancat din nou foarte bine. Seara la 21 ne punem toata trupa in miscare. Toata lumea vrea sa ma duca la punctul de start. Sarim in Nissan si pornim spre Andratx, care e la o ora de condus. Povestim mult si bine, gandurile mele sunt undeva prin rucsac si scormonesc continutul. Oare am luat tot?

In Andratx (KM 0) alergatorii se strang in sala de sport a satului. Ajungem pe la 22:30. Raman singur, restul trebuie sa doarma, maine e o zi foarte lunga pentru toata lumea. Beau linistit cola si ma uit la lume. Toti sunt mici kilieni, din cand in cand mai vad si moace mai speriate ca a mea. Reperez niste polonezi, un japonez, niste englezi. In total suntem inscrisi cam 460 de starteri la proba de "ultra" cu 112km si 4500m+. Mai exista o proba "trail" cu 60km dar astia iau startul la 8 dimineata.

La 11:40 ne punem in miscare, pornim spre start langa primarie. Multi spectatori, urlete, rasete, muzica tare, sute de frontale aprinse, atmosfera de derby. Crainicul incinge spiritele. Ora 00:00 se da startul. Pornim.
Andratx - KM 0
Primii 20km si 925m+ pana la Estrellecs (KM 20) se scurc destul de rapid. Urcam prin padure intr-o creasta batuta de vanturi si coboram pe luna plina pana intr-un satuc de munte. Traseul l-am impartit in bucati aflate intre punctele de alimentare. Mi-am imprimat un profil pe care am pus punctele de alimentare, numarul de km, altitudinea fiecarei bucati. Hartia asta o am in buzunarul rucsacului si stiu tot timpul ce ma asteapta si cat mai e pana la sticlele de cola si sandvisurile cu nutella. Mihai mi-a imprumutat ceasul lui si am si altitudinea acumulata, astfel stiu tot timpul cat mai e de urcat. Din punctul asta de vedere am fost genial de bine pregatit.

Mananc cu pofta nutella si paine alba, niste ciocolata si multa cola. Plec mai departe, prima bucata am bifat-o si am aproape o ora si 30min avans fata de timpul limita. Urmeaza 17km si 500m+ pana la Port Canogue (KM 36). Urcam din nou intr-o creasta iar de aici coboram pana in curul pamantului pe malul marii. Incepe sa se crape de ziua, alerg pe o plaja bolovanoasa spre un satuc, in stanga se sparg valurile de bolovani undeva in dreapta sunt cateva lumini si din nou nutella, branza, paine, sunca, fructe. Mananc ca un apucat, stiu ca asta e singura sansa sa ajung la final.

Alergam mai departe. Pe la ora 7 sting frontala. Continui sa alerg binisor, e inca alergabil. Dupa 10km si 500m+ ajungem la Valdemosa (KM 45) la o sala de sport. Aceiasi poveste cu mancarea. Aici e plin de lume. La ora 8 se da startul la proba mai scurta. Pornesc mai departe catre Deia, din nou 10km si 500m+. Bucata asta a fost a dracului de grea. De aici incepe marele bolovanis de pe Mallorca. Frate! Asta nu e poteca e un covor de pietre ascutite! Ca printr-un miracol eu nu am patit nimic dar am vazut pe margine o gramada de busiti pe la glezne... Si asa o tine poteca asta pana la finalul cursei cu foarte mici exceptii.
Pe langa poteca se mai adauga sutele de participanti de la proba scurta care imi pun nervii la grea incercare. Dupa o noapte nedormita e destul de enervant sa zboare pe langa tine armate de alergatori. Pana la urma trec cei mai nervosi dintre ei si spiritele se calmeaza. La un moment dat aud in spate: "Domnul Mihai!" pfuai ce tresar... Facem cunostinta, il chema Bogdan, ardelean dupa vorba. Ma intreaba daca a fost frig peste noapte, ii urez succes la proba lui si ne despartim.

Pe o coborare destul de alunecoasa cu bolovani si pietris printre tufe si arbusti ne apropiem de Deia (KM 55). Aici zabovesc mai mult in punctul de alimentare, mananc bine si ma pregatesc sufleteste pentru marea toropeala ce urmeaza. Imi scot buful din rucsac si il pun pe cap. Pornesc mai departe.

Raman la manaeca lunga chiar daca e destul de cald. Prin telefon Scuba ma anunta ca ne vedem la urmatorul punct de alimentare la Soller. Pana acolo nu e cine stie ce filosofie, sunt vreo 9km si 250m+. Faptul ca o sa me intalnesc cu trupa, o sa imi schimb papucii, ciorapii si tricoul ma invioreaza teribil, chiar alerg bine ultima bucata. Intru in Soller (KM 64). Aici e nebunie totala, e deja tarziu, toata lumea e activata. Cand vad numarul meu verde de "ultra" toti spaniolii parca o iau razna: "Animo!", "Campeon", "Venga! Venga!" e o harmalaie de nedescris... daca ei ar stii ce e in capul meu...
Soller - KM 64
In punctul de alimentare ma intalnesc cu Scuba, Dana si Sebi. Incerc sa vorbesc cu ei. Sunt destul de absent si cumva in transa. Imi schimb papucii de alergat cu altii proaspeti. Schimb si sosetele. Observ pe interiorul calcaiului o besica destul de mare. Lipesc un plasture peste ea. Imi schimb si tricoul cu altul proaspat si cu maneca scurta. Scuba ma da cu un spray de soare pe poate fetele. Mananc niste dulciuri, banane, ciocolata si alte chestii. Beau multa cola. Foarte multa. Cred ca in conditii normale as fi explodat de atata cofeina. Plec mai departe spre urmatorul punct de alimetare, Lacul Cuber. Acolo urmeaza sa ne intalnim din nou.

Drumul pana la Cuber il stiu. Am mai fost cu Scuba la o drumetie acum cativa ani. E o urcare de 850m+ pe 10km. De fapt sunt un fel de trepte si din cand in cand bolovani ascutiti. Ca sa faca lucrurile si mai interesante s-a incins o caldura ucigasa. Cred ca sunt lejerica vreo 30 de grade. Incep sa ma lase puterile. Urc incet de tot si incep sa fac calculele cu timpii limita. Pana acum e totul ok, dar mai e destul de mult. Candva ajung in sa, vad lacul Cuber (KM 75) iar drumul forestier pana la punctul de alimetare imi pare un lux de neimaginat. Alerg, ma intalnesc cu Scuba, imi face poze, Sebi face un mic film. Aici mananc din nou ca un apucat, multa Nutella si paine, banane si Sfanta Cola. Sunt foarte inviorat, nu stiu ce dracu am, ma simt de parca as avea baterii noi. Imi schimb si pantalonii, in curul gol prin punctul de alimentare, destul de amuzant. Plec mai departe. Am o ora avans peste timpii limita.
Cuber - KM 75
Un spaniol imi zice pe drum, vazandu-ma cam terminat, daca ajungem la Lluc in urmatorul punct de alimentare suntem salvati. Pana la Lluc sunt insa 17km si 570m+ plus o coborare pe cel mai sinistru bolovanis de pe planeta pe care se poate organiza o alergare. Cel putin asa imi pare mie chestia asta. Urc ca un melc beat. Urcusul pare infinit. Fiecare 10m+ de pe ceas ii sarbatoresc in gand. Candva destul de coit ajung in sa. E vant si frig ca dracu. O trupa de arbitrii din sa incepe sa urle cand imi vad numarul: "Campeon!!!!". Ma mai inviorez. Imi dau seama ca ajung in vale in timp util.

Ca sa mai inseninez atmosfera imi dau drumul la anafuri, cruci, Dumnezei si alte tampenii pe seama potecii. Poteca asta si bolovanii ei ascutiti sunt in mintea mea vinovati pentru tot raul de pe planeta. Deodata ies din padure vad un drumeag, apoi un drum asfaltat si ajung la Lluc (KM 95). Aici e toata trupa prezenta: Scuba, Dana, Mihai si Sebi. Toata lumea ma incurajeaza si toti sunt extrem de optimisti ca ajung la final. Mai sunt vreo 17km si mai am aproape 4 ore la dispozitie. 
Lluc - KM 95
Mananc din nou binisor, suc din ala negru la greu, poze incurajari, un tricou curat si plec din nou la drum. Am o mare frica ca se strica masinaria la final. Fiecare muschi de pe picioare il simt la limita si astept din clipa in clipa sa apara vreo crampa ceva. Se pare ca azi e ziua mea norocoasa. Inaintez foarte incet iar mintea imi e plina de calcule cu minute, pace, ore. Cat mai e? Cat e ceasul? Oare ajung? Sa fiu sigur alerg vreo doi km mai repejor. 

Pe la ora 21 aprind din nou frontala. E al naibii de deprimant sa o scoti din nou din rucsac.

Organizatorii au evitat asfaltul pe cat posibil si pe astia ultimii kilometrii. Suntem bagati printr-o albie de rau uscata. Urc si cobor praguri de stanca si fiecare flexare e o corvoada. Ar fi chiar de cacat sa m-i se blocheze vreun muschi chiar acuma. Depasesc un grup de alergatori de la proba scurta si vad un semn cu "5km to finish" pfuuuai! Imi revine optimismul. Maresc pasul.

Numar fiecare pas, fac calcule cati pasi insemna un kilometru. Ma uit la ceas din jumate in jumate de minut. Nu mai am nervi si rabdare si pare ca drumeagul se dilata. Cand mai aveam 2km pana la finish ma asteapta Scuba, Dana si Sebi si mergem impreuna. Incepem sa facem glume. Sunt si eu mai optimist, apare si Mihai si ma hotarasc sa alerg ultimele sute de metrii. Iau doua colturi si FINISH !!!! (KM 112) !!! 23h, 14min / 4500m+
Urmeaza poze, felicitari, primesc un fleece un buff, medalie. Sunt ametit si nu mai vreau nimic. Vreau acasa. Sunt coplesit. 

Ceva mai tarziu suntem in masina, povestesc franturi din toate orele astea si atipesc in timp ce povestesc pentru fractiuni de secunda. Sunt terminat. Cand ma dau jos din masina de abia ma mai misc, toti muschii sunt parca intepeniti. Tremur de frig de parca as fi in congelator si cu greu ii explic receptionerului ce am. In camera fac un dus dumnezeiesc si cad intr-un somn negru.
----------------------------
Sfaturi si pareri de-ale lui Terente si nu numai:
  • Daca vreti sa alergati un ultra de 100km alergati mult si in timp (ANI). Asta e cel mai important. MULT! Faceti multe alergari lungi pe munte, obisnuiti corpul cu efortul si incheieturile cu efortul sustinut. Nu va luati dupa tot felul de Gigei care se pricep la toate. Riscati sa va distrugeti picioarele.
  • Nu economisiti la echipament. Chiar daca la alergare nu va trebuie multe chestii, alea trebuincioase trebuie sa fie de calitate. Nu poti sa stai o zi cu un rucsac incomod, un tricou care te roade. Despe pantofi ce sa mai spun. Testati totul inainte, zeci de kilometrii.
  • Cititi! Pregatiti cursa in detaliu. Bloguri, carti, site-uri, forumuri. Mie mi-au fost de mare folos rapoartele de cursa gasite pe net.
  • Programul meu de antranament il gasiti pe Strava: http://app.strava.com/athletes/mischu . Eu nu sunt nici pe departe vreun model de urmat dar orientativ pentru cineva care vrea doar sa fie finisher m-am antrenat destul.
------------------------------
Lista mea de echipament:
  • Papuci: Salomon SpeedCross 3 (doua perechi, mi-am schimbat papucii la km 64)
  • Ciorapi: eu folosesc Falke, intalniti peste toti in Gemania.
  • Pantaloni: Salomon (din aceia cu chilot/colant incorporat) sau Nike, schimbati la final.
  • Tricouri: am folosit cu maneca scurta Quechua, lunga Nike. Important sa te simti bine in el.
  • Geaca: am avut geaca de ploaie Quechua in rucsac. Nu am folosit-o dar a fost obligatorie.
  • Buff: am folosit pe post de sapca ziua. L-am udat si mi-a pastrat gandurile la racoare :)
  • Rucsac: Salomon advanced skin 12. Extraordinar!
  • Frontala: Silva Trail Runner 2. Fenomenala! Am scris si un review despre ea (vezi aici)
  • Mancare: am avut la mine Snikers si niste Corny cu banane. Eu nu manac geluri si alte minunatii, ca sa nu zic cacaturi.
  • Ceas: am folosit un Garmin XT910 (demential de exact si de usor de purtat) pana la km 95 cand s-a terminat bateria dupa 21 de ore (!), apoi am folosit un forerunner 110 pana la final, pe ultimii 17km.
 -------------------------------
Multumiri si alte ganduri:

Pentru ca chestia asta a fost cea mai intensa in antrenament din ce am facut eu pana acum ii multumesc la Scuba ca m-a sustinut cu frenezie chiar daca mi-am petrecut aproape toate weekendurile singur prin padurile teutonice. Prietenilor mei Dana, Mihai si Sebi care chiar daca nu au participat la cursa au fost alaturi de mine si m-au sustinut ca nebunii. Multumesc de timp, de transport, de vorbele bune, poze, TOT bai! Fara voi ar fi fost totul mult mai greu, poate imposibil.
Toate pozele sunt pe Picasa.
Site-ul oficial al competitiei: http://ultramallorca.com

Mai maine nu-i poimaine, concediul e la final si mergem din nou la munca... Trebuie sa facem rost de bani pentru aventurile viitoare. Langa mine e bicicleta cea noua si parca o aud cum vrea afara. Povestea continua.

Salutare si mult spor(t)!

Heidelberger Halbmarathon

La semimaratonul din Heidelberg particip la a treia editie consecutiva. Am inceput in 2012 si sper sa fie inca 50 de editii, pe putin. E unul din cele mai faine semimaratoane din Germania si se tine in orasul care mi-a devenit a doua patrie. Mura-in-gura ca sa zic asa.

Dupa chaturi infinite pe facebook reusim sa strangem la noi. Vine Dana si Mihai iar pe Sebi il ridicam un pic mai tarziu din gara din Heidelberg. Din cauza unor diverse accidentari la cursa particip doar eu. Daca baietii sunt accidentati, fetele nu au chef de alergat.
Pe la km 3
Sambata pe zi fac o tura de trail running cu Mihai pe Weisser Stein. Alergam in ritm nebun 16km si doboram toate recordurile de pe Strava. Eu nu prea sunt vitezist din fire dar Mihai nu a mai alergat demult si recupereaza cu vitejie. La cabana de pe varf facem jonctiunea cu fetele si cu Sebi si bem o bere la povesti. Coboram in alergare, la final avem 16km si vreo 700m+. O incalzire buna pentru semimaraton.

Incalzirea nu se incheie aici. Pe la 17 mergem in oras sa imi ridic numerele de concurs. De la primitul numerelor ne infigem in diverse birturi din Heidelberg unde ne impotmolim pana tarziu in noapte. Evident am exagerat cu mancatul si cu berea. Ajunsi acasa ne intrebam razand "oare cine alearga maine?" Sunt cam obosit.

Trezirea la 7. In ritm vioi imi iau echipemantul de alergat, mancam ceva pe fuga si pornim catre start. Sunt impreuna cu Scuba, Dana si Sebi. Ei fac azi o plimbare, eu alerg. Mihai se plimba pe cursiera prin Odenwald urmand sa ne intalnim dupa cursa. Incetut incep sa ma inviorez. Resimt din plin berea de ieri iar in stomac am un fel de piatra de moara care pluteste intr-un vid gazos cu aroma de bere nefiltrata.
Ultimii 3 km
9:25 se da startul! 3500 de nebuni pornesc in alergare pe o vreme destul de calda. In alergare se simte canicular. Pornesc precaut inca de la start. Planul e sa nu dau tot ce pot sa nu cumva sa ma accidentez inainte de concursul din Mallorca. Ar fi culmea dracului sa fac acum vreo boacana dupa ce am alergat toata iarna ca bezmeticul. Oricum vreau sa scot sub doua ore. Macar atat!

Primii kilometrii de plat trec parca in zbor si ne apropiem de prima urcare. Aici simt din plin antrenamentele de trail. Depasesc armate intregi de alergatori fara macar sa ma fortez prea tare. Urcusul se termina si ne dam drumul intr-o coborare nebuneasca. Candva ma uit la ceas si imi dau seama ca sunt in plan, am alergat 10km in vreo 50min. 

Trecem podul peste Neckar si urmeaza o urcare lunga si lina pana la Castelul din Heidelberg. Din nou alerg bine pe urcare si sunt perfect in plan. Incep insa sa obosesc. Imi dau seama ca asa de repede nu am mai alergat de aproape un an! Antrenamentele de ultra sunt tare incete si nu prea au legatura cu ce fac eu azi aici. Continuam.

Pe ultima coborare ii vad pe Scuba, Dana si Sebi. Ei imi fac poze, eu le fac cu mana si alerg ca nebunul pe ultimii 3 km. Intram in centrul vechi, un tunel de oameni care urla ca nebunii, ultimele sute de metrii, zarva de nedescris si FINISH!!!
Am gasit si un steag pe aici
Ma uit la ceas, 1:52:15 !! super timp, record personal, e mult mai bine decat ma asteptam. Am alergat cu 2 minute mai bine ca anul trecut, trendul pozitiv se mentine, sunt multumit. Prieteni si recorduri, in rest e foaie verde.

Ne strangem toata lumea, Mihai vine si el pe cursiera din Odenwald si ne revenim impreuna pe o terasa. Multa pizza, cola, bere, etc. Vremea e superba, mergem si pe pajistea de pe malul Neckarului unde stam ca niste soparle la soare. Candva dupa masa ne despartim.
Din ciclul: "noua patrie"
Multumesc Dana, Scuba, Mihai si Sebi pentru sustinere. Multumesc si de poze si de tot weekendul. A fost un sfarsit de saptamana foarte reusit!

Pe curand! Salutare si mult spor(t)!

Impresii

In teorie se spune ca inainte de un ultra trebuie sa alergi ca nebunul mult si bine. Asa ma facut si eu, in martie am adunat la bord 300km alergati, in cea mai mare parte realizati pe poteci si forestiere. Poate unii pasionati de alergare gasesc chestia sta normala, mie in schimb imi pare enorm de mult si e un mic record personal de care sunt foarte multumit.
 Finalul de martie a fost de asemeni foarte bun la fel ca si inceputul lunii. Am facut doua alergari lungi de 30km cu peste 1200m diferenta de nivel pozitiva si multe alergari mai scurte. Astea mai lungi trebuie povestite un pic ca altfel se pierd in praful potecilor. Pe langa alergarea in prostie, am scos la aer noua bicicleta! Primele impresii sunt: pfuuuuuaaiii...!

Prima alergare a fost pe 23 martie. M-am trezit de dimineata fara prea mult chef si am plecat in padure. Incet-incet de unul singur se pierde motivatia. Initial vroiam sa merg in Pfalz dar lenea s-a aciuat rapid si scapat cel putin de o ora de condus. Cu greu am inceput sa alerg si mi-am impus sa  fac o tura lunga pe un traseu pe care nu am mai fost de foarte multa vreme.
Ideea a fost sa ajung pe trei varfuri din jurul Heidelbergului ca sa strang cei 1000m altitudine. Muntii astia sunt ai naibii de scunzi si iti trebuie ceva imaginatie ca sa aduni multa diferenta de nivel. Am plecat catre Ölberg mai apoi catre Weißer Stein pe potecile binecunoscute. De pe Weißer Stein am coborat pana pe malul Neckarului in Schlierbach iar de aici hopaaa sus pe Königstuhl.

Bucata asta ultima o mai facusem cu Scuba in pas de drumetie prin 2010 si stiam ca si pe aici sunt poteci frumoase. De pe Königstuhl mi-am propus sa cobor direct in centru in Heidelberg.
Alergarea a fost un pic chinuita, o lunga bucata pana la Schlierbach am facut-o pe un drum forestier cam plicticos. De pe malul apei am inceput sa urc pieptis catre Königstuhl. Pe drum doar eu si niste babe care plimbau niste catei. In apropierea varfului era invazie de mtb-uri si un singur alergator.

Ne salutam, schimbam doua-trei vorbe si ne pomenim impreuna pe varf. Sus e al naibi de frig sunt nevoit sa scot manusile din rucsac, ba chiar si caciula. Cobor rapid direct in Heidelberg pe o poteca abrupta si lunga. Ma pomenesc langa statuia lui Cuza. Nu e banc, 1 aprilie a trecut. In Heidelberg, Cuza si-a petrecut o mare parte din exil, aici avem o statuie a lui, pusa destul de central si chiar o strada din oras ii poarta numele.
Dupa ce il salut pe Cuza rapid ma indrept catre statia de tramvai. Imi e o foame de imi vine sa ma intor sa-l munc pe Cuza de cioc. Planul meu de a intra intr-o brutarie sunt spulberate de sosirea tramvaiului in care sar rapid si ma duc direct acasa. In tramvai sunt putin ciudat dupa port si probabil ca si dupa miros. Nu chinui prea mult lumea, in 10 minute cobor.

***
Sambata urmatoare, pe 30 martie, am mers cu Scuba si cu Marina in Pfalz la locul meu preferat de antrenament. Pe o vreme superba, al tricou cu maneca scurta am facut din nou o alergare de 30km iar fetele au explorat niste locuri mai ascunse la o drumetie.
 
Am facut traseul meu clasic de alergare cu unele mici modificari. Am cautat din nou ceva poteci nemarcate. Per total cam 30k si 1200m+. A fost poate prima zi de vara pe anul asta. Azi am găsit o poteca noua si un vârf pe care nu am mai fost. A fost botezat: Vânătoarea lui Puleanu. Așa și arată, pe varf era o momaie cu o formamai ciudata si o piatra de hotar tot cu o astfel de forma.

Pe piatra de hotar de pe varf scrie 1822. Sebi zice ca a fost un an bun :) "Grigore al IV-lea Ghica devine domn al Țării Românești si Ioniță Sandu Sturdza domn al Moldovei! Interesant ca pana si acolo la margniea pamantului si a culturii apare o piatra ca sa marcheze acest moment istoric!" hahahahah!!!! :))))))) Mi-am permis aici sa rescriu aceasta remarca a lui Sebi cand a vazut pozele mele. M-am distrat copios.
Finalul fara suflu ne-a gasit din nou la cabana Kaltenbrunnen unde am zabovit la o bere. De data asta am reusit sa ma ametesc dupa vreo trei inghitituri. Numai o sfanta cola m-a mai inviorat. De la birt am plecat direct la Decathlon unde am cumparat un set de pedale ieftine sa ma pot plimba si eu cu bicicleta. Timp sa merg sa imi caut papuci pentru spd-uri nu am mai gasit.

***
Dupa sambata dedicata alergarii a venit duminica. Dupa plan trebuie facuta o pauza. Cu aceasta minunata ocazie am gasit tipul necesar sa fac o plimbare mai detaliata cu noua mea bicicleta. Dupa imi povestea si Mihai, imi parea tare rau de ea ca se va murdari. Mai ca nu imi venea sa o las ca bibelou. Scuba a facut si cateva poze cu ca sa ne ramana macar in amintire ca o bijuterie curata.
Am iesit la o tura. De cum m-am urcat pe ea s-a simtit ca un fotoliu. La deal pare super simplu, totul functioneaza fara nici o jena, fiecare rotita, fiecare zala e unsa, curata si se invarte in angrenaj perfect. Acuma nu stiu care e cauza dar cu bicicleta veche aveam nevoie de cateva pauze de impins pana sus pe varf. Cu minunea asta noua am mers pana sus fara sa cobor de pe ea. Acuma poate sa fie si de antrenamentele de alergare dar inclin totusi sa cred ca adevarul e pe la mijloc.

Mi-a placut mult pe poteci cum se muleaza pe gropi si bolovani. Da, e alta viata sa ai un fully! M-am dat si pe o puteca lunga si bolovanoasa pe care nu prea ma incumetam cu bicicleta veche. Acum am cam zburat pe acolo.

Urmeaza niste weekenduri cu mai mult alergat dupa care vor fi multe iesiri cu bicicleta. Deja am creionat niste traversari ale Pfalzului, niste Schwarzwald si poate o tura mai lunga in Muntii Vosgi.

Pe partea de alergat, in weekendul viitor, avem in program semimaratonul din Heidelberg urmat apoi de niste antrenamente pe munte. Pe 16 aprilie ne luam zborul spre Mallorca sa vedem si noi cu se mananca un ultra.
Cam astea ar fi noutatile, promitem ca revenim :)

Prima jumatate din martie

Azi e sambata. Eu m-am trezit ca un navetist pe la ora 7 cu toate ca toata saptamana mi-am propus sa dorm in weekend mult si bine. Nu a iesit nici cum, m-am intors pe toate partile dar a trebuit sa ma dau batut. O lalai mult si bine, ma simt obosit si ca in fiecare primavara am alergie la polen. A inceput acum vreo saptamana si probabil va dura pana la sfarsitul lunii.
Nu reusesc sa ma motivez. Ar fi trebuit sa fiu deja pe munte, sa fac o alergare mai lunga ca doar azi e sambata. Nu am nici un chef sa ies din barlog, ba chiar a inceput sa ploua fin si asta imi alunga tot cheful de alergat. Daca tot nu am iesit la o tura de dimineata macar sa scriu cateva randuri despre ultimele doua saptamani pana reusesc sa ma urnesc de pe canapea.

Weekendul trecut m-am suit in masina asa de nebun, sigur cuc, am plecat in Pfalz la o alergare lunga. Am planuit 30km si vreo 1200m+. Planul a iesit ca la carte. Vreme superba, aproape 20 de grade, fara pic de nor sau de vant. Pe o astfel de vreme nu am avut nici o problema de  motivatie. A iesit perfect cu exceptia a doua bataturi rebele.
Am mai explorat un pic padurea si am gasit inca o poteca nemarcata pe care am balaurit vreme de o ora pana s-a terminat si orice urma de poteca. Am ajuns in niste cotloane ascunse stiute poate numai de vanatori. Pana la urma am iesit la liman si am regasit traseul binecunoscut.

La finalul turei nu am fost prea terminat dar nici nu am mai pierdut vremea prea mult pe aici am plecat rapid acasa. Duminica am incheiat weekendul cu o alergare scurta de 6k de recuperare.

In cursul saptamanii am mai iesit cu Scuba sau singur la cate o alergare pe poteci ca sa testam un rucsac nou. In rest am facut mai multe alergari pe asfalt. Se pare ca nu mai deranjeaza genunchiul in schimb am mereu bataturi cea ce ma cam enerveaza.
Un episod amuzant s-a petrecut la una din iesirile din cursul saptamanii. Alergand fara griji pe o poteca din apropierea casei am dat ochii de un mistret cat toate zilele. Amandoi am fost cam socati de intalnirea neprogramata. El sa uitat un pic la mine, a grohait nervos si s-a gandit o clipa ce sa faca. Intre timp eu mie incepusera se inmoaie telescoapele. Mistretul s-a hotarat rapid ca trebuie sa fuga si in cateva momente a disparut intr-un zgomot puternic de crengi rupte si grohaieli nervoase.

Pozitiv este ca a venit primavara, la alergarea de ieri am descoperit ca pe partea vestica a muntelui, acolo unde e mai mult soare pana la apus, au aparut primele frunze. Eu sper sa o mai tin asa macar vreo 3-4 saptamani cate au mai ramas pana la ultramaratonul din Mallorca.
Urmeaza doua saptamani grele, partea cea mai numeroasa a antrenamentelor, dupa care se mai linistesc apele. Pana acum totul merge bine, sper sa ma tina sticksurile si sa nu apara alte surprize. Intre timp mi-a revenit un pic motivatia, cred ca ies totusi la o alergare.

Pe curand!

3 chestii din ultimele doua saptamani

In ultimele doua saptamani au avut loc o gramada de evenimente care anunta cu viteza mare de tot inceputul noului sezon de mici aventuri. Cu pasi repezi incepe sa se incalzeasca iar ziua devine din ce in ce mai lunga. Toate cerintele sportivului de duminica incep sa se implineasca.
Pe langa caldurica mai trebuie si un strop de inspiratie. Pana acum incerc sa fac schimbari cat mai dese in antrenamentele de alergare pentru nu cadea in plictiseala cronica. In cursul saptamanii un picut de trail amestecat cu alergare pe asfalt, mai pe intuneric, mai pe lumina... in toate modurile posibile. In weekend cate o alergare montana lunga in locatii diferite. Treaba merge cat de cat, sa vedem care sunt noutatile.

Chestia nr.1 - Am mai facut o alergare de 30km in Odenwald
Weekendul cu nr.1 nu am mai mers in Pfälzerwald am preferat sa raman in zona Heidelberg-ului. De dimineata ploua marunt si gandul ca alergarea o pot termina direct sub dus fara cei 60km de condus a fost foarte tentanta.

Cu ocazia asta am exlorat un pic padurea. Am gasit niste potecute simpatice pe unde nu am mai fost pana acum. Am mai gasit si un mic monument pe care mi-a fost imposibil sa il gasesc vara datorita vegetatiei bogate. Monumetul e ridicat pe un varf impadurit din vecinatate unde la inceputul anilor 90 un mic avion s-a prabusit.
Pe langa cateva poteci am alergat si mult pe forestiere, cred ca vreo jumate din distanta totala. Si asta a fost un antrenament bun pentru genunchi. In Mallorca nu prea o sa am bucuria unui sol moale, cea mai mare parte a cursei se va desfasura printre bolovani, lespezi de calcar si multa stancarie. Citeam un blog al unui participant german la cursa care spunea ca cel mai moale loc intalnit in cei 107km a fost o bucata proaspata de asfalt. O sa fie sigur o mare provocare!
 
Alergarea s-a terminat in graba. Infasurat in geaca de ploaie am grabit pasul catre final si m-am felicitat pentru alegerea facuta. Din poteca am sarit direct sub un dus fierbinte, o alergare reusita.

Chestia nr.2 - A sosit bicicleta cea noua
Dupa vreo doi ani de coiala, ganduri, calcule si frectii am rupt pisica. Adica m-am pus pe studiat site-ul celor de la Canyon si am ales de acolo o draguta de bicicleta, modelul asta.

Pentru ca anul asta s-au facut si se vand din ce in ce mai putine biciclete de 26" si tot mai multe de 29" am fost vreme indelungata in mari cumpene. Mai era varianta celor de 27,5" dar astea nu m-au atras vazandu-le ca un fel de compromis de marketing. Poate asa si e. Dupa un studiu de piata amanuntit n-am avut incotro si am ales modelul de 27,5". Eu sunt mai pigmeu asa si alea mari sunt chiar uriase pentru marimea mea.
Deocamdata am montat bijuteria, am scos-o un pic la aer si astept sa trag niste ture. Ca de obicei cand ai scule nu ai vreme, cand ai vreme ninge si tot asa. Imi mai trebuie niste papuci si inca niste maruntisuri dar vara care vine e asigurata. Stati tunati ca incepe circul!

Chestia nr.3 - Nimic nou, iarasi prin padure :)
Sambata trecuta nu am avut nici un chef sa fac ceva. M-am cam sictirit sa alerg de unul singur prin codrii patriei. Mai vin din cand in cand si momente de genul asta. Salvarea a venit de la Scuba si Marina care s-au declarat dornice de alergare undeva pe vineri seara.
Sambata pe la orele pranzului eram din nou in Pfalz. Ne-am invartit prin jurul masinii si pana la urma am pornit in alergare. Pentru ca nu aveam nici un chef, am preferat sa stau cu gagicile si sa ma dau mare cunoscator al locurilor. Le-am aratat niste potecute ascunse, un varf plin de stancarie, ba chiar si un loc fain de pus cortul.

Pentru ca nu aveam in plan sa dobor vreun record mondial am alergat foarte incet si le-am asteptat pe fete la fiecare increngatura de poteci. Pe langa asta ma supara un pic un genunchi, iar o pauza cred ca e mai mult decat binevenita. Din vorba in vorba si din poteca in poteca s-au adunat pana la final 16km si vreo 700m+. Pana la urma a iesit binisor pentru o zi fara de sperante.
Altceva nimic special, continui sa alerg in cursul saptamanii mai mult pe asfalt iar acum de cand a crescut ziua ajung mai des si pe poteci dupa ce ies de la munca. Planul meu secret e sa alerg luna martie undeva catre cifra magica de 300km. Iar pana la ultra a ramas un AMReu de vreo 46 de zile...

Weekendul viitor se anunta 17 grade (sic!!!) soare si cer fara nori. Ne vedem pe poteci!!? Nah, clar!

30km



Vineri am tasnit ca din pistol de la munca. Incepe storsul creierilor unde alergam maine. Mie imi trebuie o tura de vreo 30k iar pentru Scuba ar ajunge si una mai scurta de vreo 15k. Catre seara se anunta si Marina ca vine cu noi la alergat. Destinatia e fixata: din nou in Pfälzerwald. Ramane de cercetat harta si lungit clasicul traseu de 20km din jurul varfului Kalmit.







Ochii imi cad pe niste poteci mai in partea vestica si creionez rapid o bucla care mai lungeste tura. In total pe hartie ies 30km si binisor peste 1000m+. Pe site-ul meteo se anunta 14 (!) grade si cer acoperit. Cred ca nu se putea mai bine pentru un antrenament in luna februarie. Zeitatile meteorologice ne-au fost tare prielnice anul asta. Incredibil.


Dimineata, meteorologia nu mai arata la fel ca pe internet. Ploua marunt iar in zari catre Pfalz niste ceturi adanci se zbat pe orizont. Arata a zi ploioasa. Mihai imi spune pe fb ca la ei sunt doar 5 grade. Pfuuua, inca o data sunt bucuros ca stau in partea cea mai calduroasa a Germaniei. Aici sunt tot timpul cel putin 5 grade mai mult care ajuta tare de tot pe partea de motivatie.

O jumatate de ora mai tarziu suntem suntem intr-un tunel de apa pe sosea. Povestim si impartim ultimele evenimente, ratam o iesire, ne mai invartim pe niste bretele de autostrada iar pana la urma ajungem in Neustadt an der Weinstraße. De aici nu mai e mult, in cateva minute suntem in parcarea cabanei din Kaltbrunnental. Ploua marunt, un pic de vant, moralul e destul de scazut dar daca tot am ajuns aici ne echipam si pornim in alergare. Ma despart de fete si o iau pe traseul meu catre varful Kalmit.

E un pic racoare, bine si eu sunt putin tacanit, alerg in pantaloni scurti cum de altfel am facut toata iarna. Incet castig altitudine, candva de pe o poteca in serpentine le zaresc pe fete undeva jos ca niste furnici colorate. Ma mai intalnesc cu un mountainbiker, in rest e liniste si pace. De pe varf fac niste poze la repezeala si ma avant in jos printre stancile de gresie din Felsenmeer. Poteca coboara printre pini pana intr-o vale adanca si incep din nou sa urc pana la refugiul St. Martin. La refugiu fac o pauza, a inceput sa toarne si sunt nevoit sa imi scot geaca de ploaie din rucsac. Alerg ca zabaucul prin ploaie pana la Cabana Totenkopf pe singura bucata mai lunga de forestier de azi. Traseul e incredibil, peste 90% e numai poteca.

De la Cabana Totenkopf schimb poteca si marcajul si o iau catre Cabana Heller. De obicei bucata asta e destul de animata, azi sunt numai eu si doua babe ratacite prin partile astea. La cabana nu misca nimic, e cam singura cabana de pe aici unde nu se poate ajunge cu masina. Atunci cand e vreme urata devine foarte placut. Daca nu stiti, cabanele astea din Germania unde se ajunge cu masina sunt ca o cantina de uzina in pauza de masa. Daca e weekend si vreme frumoasa risti sa te calce armatele de babe in picioare. In rest, acolo unde nu ajunge masina e mai uman.

De la Hellerhütte schimb din nou marcajul si ponesc pe o potecuta frumoasa catre o coama impadurita. Ploua in continuare destul de tare, iar gluga reuseste sa ma enerveze cumplit. In rest e ok, am inghitit rapid o ciocolata Mars si niste smochine uscate si parca ploia asta pare mai rozalie. Parca nu mai e chiar atat de rau. Fetele sunt precis la caldurica cabanei...

Umeaza un alt marcaj, o alta poteca. De data asta ceva nou. Experimentez o poteca noua, o bucla de 10km care ma duce pe o alta creasta impadurita inapoi catre Hellerhütte. Am mare norc, chiar daca ploua am parte de una din cele mai faine poteci pe care am fost eu in Pfälzerwald. Se mai adauga niste diferenta de nivel, mai niste stanci de gresie, candva ies din nou la cabana. Mai am numai vreo 3km de coborare si sunt izbavit. Incep sa ma lase sticksurile. Ultimii km ii alerg ca un bezmetic, vocea ratiunii ma mai opreste din cand in cand si mai incetinesc cand devine mai bolovanos.

Finalul e la o bere la caldura. Urmeaza devorarea unei farfurii de cartofi plus o prajitura facuta de tanti cabaniera. Fetele au alergat si ele 15km, o zi reusita.

In curand e weekend - salutare si mult spor(t)!